Search
Close this search box.

Duminica a 11-a de peste an (B) – 3

Ez 17,22-24
2Cor 5,6-10
Mc 4,26-34

Am găsit zilele acestea un citat despre căsătorie. Titlul acestuia era, Căsătoria: înainte, în timpul și după. Adică, înainte de căsătorie, el vorbește iar ea ascultă. În timpul lunii de miere, ea vorbește iar el ascultă. După luna de miere, amândoi vorbesc iar vecini ascultă.

Aceștia în loc să facă progrese în relația lor de căsătorie, de fapt ei mergeau invers.

Textul evangheliei de astăzi conține două parabole. Prima este parabola seminței care crește iar cea de-a doua este parabola grăuntelui de muștar. Scopul comun al acestor două parabole este modul în care va crește împărăția lui Dumnezeu.

Când Isus spune….sămânța răsare și crește…, el dorește să ne transmită că împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă cere colaborarea noastră este pe primul loc dar mai ales un har și un dar ce vine de la Dumnezeu. Și că nu este un produs al eforturilor omului. Nu putem să îi spunem lui Dumnezeu ce să facă sau ce fel de împărăție să stabilească. Ceea ce dorește Dumnezeu ca noi să facem e să cooperăm la stabilirea împărăției sale. Dacă Dumnezeu e singur, vor fi numai buruieni, dacă noi suntem cei singuri atunci nu vor fi nici acelea. Astfel pentru creșterea semințelor Împărăției lui Dumnezeu, atât Dumnezeu cât și noi va trebui să lucrăm împreună.

Un autor celebru, într-una din articolele sale dintr-un ziar, a spus o poveste despre papa Ioan al XXIII-lea care în primele sale lunii de pontificat, papa nu reușea să doarmă din cauza unor probleme destul de grave și urgente. Într-o noapte a avut parte de o inspirație sub forma unui vis: Papa Ioan, s-a auzit vocea spunând, nu lua totul chiar atât de serios. Trebuie să îți amintești că eu sunt capul Bisericii și nu tu. După acel vis, insomnia lui a dispărut complet.

Însă cum trebuie să cooperăm cu El? Prin a ne pregăti pe noi înșine, inimile noastre pentru a fi un sol bun al seminței Împărăției cerului. Poate ne mai amintim de parabola semănătorului (Mc 4,1-9) care s-a dus la semănat, iar când semănase unele semințe au căzut pe drum, altele au căzut pe pământ pietros, altele între spini, iar altele pe pământ bun, bogat și fertil care a și produs multe roade.

În parabolă Isus este semănătorul, semințele sunt cuvintele lui Dumnezeu sau învățăturile sale. Solul simbolizează diferitele tipuri de oameni cu inimile lor specifice care aud și răspund diferit la cuvântul lui Dumnezeu.

Oameni care primesc sămânța pe cărare sunt acele persoane care permit diavolului să ia cuvântul lui Dumnezeu din inimile lor. De exemplu, cei care cred că nu există Dumnezeu fiindcă viețile lor nu devin mai bune sau că ei fac fapte rele și că nu sunt prinși de nimeni.

Cei care primesc sămânța în pământ pietros sunt cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu cu mare bucurie și entuziasm, dar pentru că nu au nici o profunzime se desprind. Aceste persoane sunt cei care încep cu entuziasm activități în cadrul bisericii, dar mai târziu nu îi mai găsești. Ei renunță repede la cursa lor spre Împărăția lui Dumnezeu.

Oameni care primesc cuvântul între spini sunt acele persoane care aud cuvântul lui Dumnezeu dar care îl lasă să se sufoce de grijile și preocupările acestei lumii, problemele familiei lor, a locului de muncă și a altora și fac ca Dumnezeu și împărăția sa să fie pe locul doi. Ei sunt atât de preocupați de grijile lumii încât alte lucruri importante precum rugăciunea și participarea la sfânta Liturghie sunt date deoparte. Asta nu înseamnă că va trebui să respingem complet bunurile materiale ci că viața umană ar trebui să o includă și pe cea spirituală.

Oameni care primesc cuvântul în pământ bun sunt cei care sunt receptivi la cuvântul lui Dumnezeu și răspund la el prin a-l aplica la viața lor de zi cu zi, astfel aduc roade de fapte bune.

Astfel noi va trebui să cooperăm cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează în și prin noi pentru a putea face din această lume un mic rai. Am citit o altă poveste care cred eu este un foarte bun exemplu a ceea ce am spus până acum. Această poveste vorbește despre un băiețel mic de clasa a treia care a început să se certe în curtea școlii cu niște băieți de clasa a șasea. Acest băiețel a trasat o linie în pământ și i-a provocat să treacă peste ea. Cei trei băieți mai mari au acceptat provocarea și au trecut peste linie, din cauza faptului că doreau să vadă ce urma să facă după aceea acest băiețel mic de clasa a treia. În momentul în care ei au trecut peste linie, băiețelul de clasa a treia a zâmbit și a spus, acum sunteți de partea mea.

Aceste parabole ne vorbesc despre creșterea treptată a împărăției lui Dumnezeu care este centrul învățăturilor și predicii lui Cristos. Dacă îndeplinim voința lui Dumnezeu, atunci vom deveni deja o parte a împărăției lui Dumnezeu.

Bazându-mă pe ceea ce cunosc din studiile mele teologice și din ceea ce am citit în privința asta, această împărăție a lui Dumnezeu are caracteristici diferite, caracteristici pe care ar trebui să le cunoaște cu toți și să le urmăm. În primul rând este condiția ce trebuie îndeplinită pentru a intra. Dacă dorim să intrăm în împărăția lui Dumnezeu există unele condiții ce trebuie urmărite și îndeplinite. Iar aceste condiții sunt nevoia de convertire și de căință. Dacă dorim să ajunge în iad, este destul de simplu, tot ce va trebui să facem este să nu ne convertim și nici să ne căim. A doua condiție este statutul de membru care este acela de a deveni discipol al lui Isus Cristos, care se află mereu în învățare, la picioarele sale și de a deveni adevărați ucenici și slujitori ai săi. A treia condiție a împărăției este o viață de slujire iubitoare înrădăcinată în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi. A patra condiție este legea fundamentală care este noua viață în Duhul. Această lege nu este una legislativă ci o iubire filială. Iar ultima condiție a împărăției lui Dumnezeu este carta sau constituția pe care va trebui să o avem cu toți, și anume, fericirile.

Care va fi răspunsul nostru la această muncă de cooperare în a face ca împărăția lui Dumnezeu să crească în mijlocul nostru? Sunt atât de multe căi. Unele dintre ele ar putea fi, respectul dat unul față de altul, solidaritatea pe care va trebui să o arătăm față de toți cei din jurul nostru dar mai ales față de cei săraci, fidelitatea față de Dumnezeu și unul față de altul și multe altele asemenea.

Acum, putem noi spune că împărăția lui Dumnezeu a început deja să crească, în special în noi înșine? Practicăm noi deja iubirea, compasiunea, iertarea și reconcilierea sau împăcarea unul față de altul? Ca discipoli ai lui Cristos în aceste zile moderne, îi ajutăm noi ce ceilalți să crească în credință? Dacă răspunsul nostru este da, atunci nu suntem departe de împărăția lui Dumnezeu. Înseamnă că Dumnezeu deja se află în noi. Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?