Înmormântare – 10

Înț 3, 1-6

Ps 24

Mt 25, 31-46

 

Îndurerată familie, iubiți credincioși, în textul evangheliei de astăzi am avut ocazia să îl ascultăm pe Isus care ne-a spus că Vă spun adevărul….vor merge aceștia în osânda veșnică, iar drepți în viața veșnică. De aceea, în continuare aș dori să vă citesc o istorioară adevărată, care, sper eu, ne va ajuta pe toți să facem tot ce ne stă în putință pentru a fi de partea celor drepți la judecata de apoi, iar până atunci la judecata particulară, de care nimeni nu va scăpa.

Sfântul Francisc Borgia, duce al curții regelui din Spania, de mic copil slujea la curtea regală și, ca atare, trebuia să fie de față la recunoașterea cadavrului reginei Elisabeta.

Vederea grozavei desfigurări a acelei ce era lăudată ca cea mai frumoasă, cea mai nobilă, cea mai învățată, cea mai gingașă dintre regine, îl lovi atât de groaznic, încât își luase rămas bun de la lume și se închină operelor de pietate, iar după ce a răma văduv, a îmbrăcat haina iezuiților, fiind sfințit preot, ajungând și un mare sfânt, căci și pentru el sfatul morții i-a fost nespus de mângâietor.

În viața sfântului Bruno citim un fapt înfiorător, fapt care l-a făcut pe sfântul Bruno să părăsească lumea, unde era cinstit și lăudat ca cel mai mare doctor și învățat al vremii.

Era la Paris în anul 1032, când se întâmplă să moară un mare doctor și profesor de la universitatea din Paris numit Raimund Dicirea.

Bruno și cei patru tovarăși ai săi se simțiră îndatorați să ia parte și ei la înmormântarea marelui învățat.

Imagini pentru funeralTrupul neînsuflețit era pus pe un catafalc, în sala cancelariei universității și cum mulțimea se strângea în jurul sicriului, mortul era acoperit, cum se obișnuia pe atunci, numai cu un văl subțire.

Începu prohodul de moarte. La citirea cuvintelor din Sfânta Scriptură: „Rasponde mihiRăspunde-mi câte și cât de mari sunt nelegiuirile mele?” un glas ca din fundul pământului se auzi deslușit de către toți cei de față, glas ce venea de la sicriul acoperit cu văl: „Din dreapta judecată a lui Dumnezeu am fost osândit!

Cei de față încremeniră de groază, câțiva mai cu inimă se apropiară de sicriu și ridicară vălul, mortul era acolo nemișcat și rece ca de gheață.

După câteva clipe preoții începură iar prohodul de unde îl întrerupseră: Se citi din nou cuvintele: „Rasponde mihi: răspunde-mi” și mortul în vederea tuturor de față, de data aceasta se ridică din sicriu și cu un glas mai tare și mai lămurit decât mai înainte, spuse: „Dreptatea lui Dumnezeu m-a judecat” și căzu din nou în sicriu ca o bucată de plumb.

O groază îi cuprinsese pe toți iarăși. Medicii chemați în grabă au putut adeveri că învățatul era mort, țeapăn și rece.

Cu toate acestea nimeni nu a mai avut curajul să înceapă prohodul, așa că înmormântarea a fost amânată pentru a doua zi.

Autoritățile bisericești nu știau ce hotărâre să ia. Care spunea: „E un osândit și nu mai trebuie să se facă asupra lui rugăciunile bisericești”, Alții adăugau: „Desigur, aceste sunt lucruri în hotărâre dar oare nu vom fi și noi acuzați și apoi judecați de Dumnezeu?

De aceea, Episcopul a hotărât ca a doua zi, la aceeași oră, să fie început din nou prohodul. Și de această dată ca și în ziua întâi, erau de față și Bruno și tovarășii săi și împreună cu ei toți profesorii și studenții universității și aproape tot orașul.

Începu să se citească iarăși cuvintele Sfintei Scripturi: „Rasponde mihi” și iată că trupul mai înainte neînsuflețit al mortului se ridică din sicriu și cu un glas de tunet, care face să se cutremure cu toții de groază, strigă către cei de față: „Dreptatea lui Dumnezeu m-a judecat și m-a osândit la iad” și cade din nou în sicriu nemișcat.

De data aceasta nu mai rămâne nici o îndoială. Minunea a fost dovedită pe deplin. Dumnezeu descoperi starea acestui osândit după moarte.

Din porunca Episcopului, trupul acela, al osânditului, care deveni negru acum ca cărbunele, dovadă și mai mare a osândei sale, a fost înmormântat pe câmp, în afara cimitirului.

Bruno avea pe atunci 45 de ani. Ieșind din sala cancelariei se hotărî îndată și pentru totdeauna să lase lumea și împreună cu tovarășii săi se închise în mănăstirea din Certuoa, aproape de Grenable din Franța, un loc retras unde să se poată sfinți și să scape de osânda veșnică.

Dumnezeu l-a ajutat și a ajuns sfântul pe care azi Biserica îl cinstește pe altarele sale.

Asemenea sfântului Augustin, și istorioarei pe care tocmai am auzit-o și noi va trebui să ne gândim deseori la iad, acum cât încă mai suntem pe acest pământ și încă mai putem face ceva. Dar nu în ultimul rând, să avem grijă să nu cădem în pericolul, de a trata cu ușurință și cu nepăsare această realitate, această continuate a vieții noastre de după moarte, a existenței acestor locuri.

Întrebarea este, suntem noi pregătiți, acum, în acest moment să plecăm pe lume cealaltă? Dacă, de exemplu, ar intra acum moartea în casa noastră, și umblând printre noi, s-ar apropia și de noi, și întinzând mâna cu o coasă ne-ar spune Ești al meu! Ce i-am spune? Ce am face?

În încheiere să reflectăm asupra acestora și să îl rugăm pe bunul Dumnezeu, Atotputernice și Preamilostive Dumnezeule, care osândindu-ne morții ne-ai ascuns clipa și ceasul ei, îndură-te de noi. Păzește-ne de o moarte neașteptată și neprevăzută și dă-ne harul de a ne întoarce și a ne pregăti spre a putea cânta laude pentru toată veșnicia cu sfinții și îngerii tăi din cer”. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?