Mt 7,15-20
Luni, l-am auzit pe Isus spunându-ne să nu judecăm ca nici noi să nu fim judecați. Ieri, Isus ne-a spus să facem altora, tot ceea ce dorim ca alți să ne facă nouă. Însă în textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, Cristos ne spune să fim atenți la profeți falși, îmbrăcați în piei de oaie, lucru care necesită propria noastră judecată. Întrebarea este, vom începe să judecăm după faptele externe precum acțiunile și cuvintele unei persoane? Vom începe să judecăm pe baza a ceea ce vedem și ceea ce auzim de la alți oameni?
De fapt, pentru ai putea identifica pe profeți falși din mijlocul nostru, va trebui să știm să alegem roadele bune de cele rele, de aceea fiecare va avea nevoie de discernământul propriu. Va trebui să reflectăm și să cântărim ce este bun sau rău. Isus în predica sa de pe munte, vorbea despre valorile pe care el le propunea celor care îl urmează, pentru a putea fi puse în practică. El vorbea despre profeți sau despre cei care predică și învață aceste valori și practici pe care el ni le propune zilele acestea. Însă în textul evangheliei de astăzi el le spune discipolilor săi dar și nouă că va trebui să fim mereu vigilenți și atenți la acești profeți falși care arată bine însă care nu sunt în concordanță cu Dumnezeu și evanghelia. Iar de acest aspect ne putem da seama de la roadele pe care ei le duc. Isus ne spune că un copac rău nu are cum să producă roade bune iar un copac bun nu are cum să producă roade rele.