In 12,24-26
Isus în textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi ne va prezenta o analogie a vieții si a morții. Prin moartea proprie, mai ales a egoismului și a individualismului propriu o nouă viață ia naștere. Fiecare persoană umană este asemenea bobului de grâu care cade în pământ și moare. Însă, prin moartea sa el produce mult rod. Iar cel mai bun exemplu în această privință este Isus. El a fost răstignit pe cruce pe care a și murit iar prin moartea sa el a produs mult rod, precum mântuirea sau viața veșnică tuturor, sacramentele și mai ales Biserica.
Această analogie a vieții și a morții o găsim exemplificată și în viața sfântului Laurențiu, pe care îl comemorăm astăzi. Sfântul Laurențiu a fost primul dintre cei șapte diaconi Romani, un spaniol prin naștere a cărui funcție era cea de a se ocupa de operele caritative și de bunurile Bisericii. În anul 258, Laurențiu a fost ucis de către Romani.
Însă noi nu trebuie să urmăm literalmente exemplul sfântului Laurențiu, să facem asemenea lui, să murim ca martiri. Fiecare dintre noi are capacitata de a face binele și de a arăta puțină bunătate unul altuia. Faptele noastre de bunătate ar putea părea nesemnificative pentru noi însă pentru lume contează enorm, fiindcă cu puținul nostru vom reuși să facem lumea un picuț mai bună.
