Duminica a 23-a de peste an (B) – 2

Is 35,4-7a
Iac 2,1-5
Mc 7,31-37

Am citit zilele acestea, o zicală care spunea că  primul ingredient într-o conversație este adevărul, următorul, un bunul sens, al treilea un bun umor iar ultimul înțelepciunea însă cum poate o persoană să ducă o conversație orală, verbală dacă este mută și în același timp, surdă?

Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre Cristos ce vindecă o persoană surdo-mută, însă o face fără a primi vreo răsplată, o face gratis. Îmi amintesc de un doctor care a spus la un moment dat Dumnezeu vindecă însă doctori sunt cei care adună plata.

Surdo-muți sunt persoane care nu pot comunica cu noi oral fiindcă nu au cum să vorbească și nici să audă. Ei pot comunica cu noi numai prin limbajul semnelor. Se simt inferiori față de ceilalți din cauza handicapului lor. Ei sunt niște persoane, care cel mai adesea se simt rușinați și se ascund din cauza defectului lor de vorbire, din cauza faptului că oameni ar putea râde de ei. Acesta este motivul pentru care Isus l-a luat deoparte pe acel om din mulțime în momentul în care l-a vindecat, din cauza situației, pe care Isus a înțeles-o foarte bine.

Surd-o muți nu sunt numai oameni cu un handicap în vorbire sau auz ci sunt surdo-muți și în ce privește partea socială. Ei sunt acele persoane cu care nu dorim să vorbim, cei care nu au voce și nici influență în societatea noastră de astăzi și cei pe care nimeni nu dorește să îi asculte. Ai ajuta este un mijloc prin care îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru marele dar pe care l-am primit de la el, pentru capacitatea de a vorbi și de a auzi, care, cel mai adesea le folosim într-un mod abuziv.

Cu siguranță, cu toți suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare dar al vorbiri și al auzului de care cel mai adesea abuzăm, însă întrebarea e cum?

Cu toate că suntem capabili să auzim, noi tot suntem surzi și muți mai ales în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu. Suntem muți, surzi și incapabili să le răspundem altora, în special persoanelor aflate în nevoie.

Ne folosim darul vorbirii pentru a minți.  Cuvântul nostru este plin de minciună în țara noastră și nu numai. În trecut, atât de mulți oameni doreau o schimbare, să schimbe constituția pentru a putea avea o economie mai bună însă motivul care era de fapt la baza acestei dorințe era propriul lor interes. Ei dorea să rămână mereu în poziții favorabile.

Ne mai folosim darul vorbirii și pentru a calomnia și a defăima, pe scurt, pentru a bârfi. Prin care distrugem bunul nume al celorlalți, prin acuzații și afirmații false, mai ales când știm că le facem fără a avea vrun motiv destul de suficient, păcatele ascunse sau greșelile altora sau prin a bârfi, a intriga şi a spune greșelile altora, toate acestea doar pentru a îi răni și a le distruge imaginea în fața celorlalţi.

Și nu în ultimul rând, suntem surzi și muți față de greșelile și faptele rele proprii. Am găsit într-o carte de omilii o poveste despre un preot care a auzit confesiunea sacristanului său în scaunul de spovadă. După ce și-a mărturisit păcatele, preotul a crezut că sacristanul a uitat să mărturisească un păcat foarte mare, așa că i-a spus Ai uitat să menționezi că ai mai sustras bani din colectă și că ai mai băut din vinul de la sfânta Liturghie.

A urmat o tăcere totală. Preotul devenea tot mai nerăbdător așa că a iești din confesional și s-a dus la sacristan Eii, cum de nu răspunzi. Nu ai auzit nimic din ceea ce ți-am spus? Nici măcar un cuvințel părinte! A spus sacristanul. Nu doriți să schimbăm locurile, părinte? Eu voi fi preotul și dumneavoastră veți fi penitentul, i-a spus sacristanul preotului.

Sacristanul, cu o voce solemnă a spus Părinte, de ce nu-ați dat deloc, până acum, zile libere când eram bolnav și bani de salar? Cine a fost femeia aceea care a intrat în camera dumneavoastră azi-noapte, părinte?

Preotul îngenuncheat pe partea cealaltă s-a ridicat imediat și s-a dus la sacristan și i-a spus  Ai dreptate, nu se aude nimic în partea cealaltă.

Darul nostru de a vorbi ne-a fost dat pentru a putea transmite adevărul și bunătatea și nu minciunile, ura, calomnia sau bârfa. Ar trebui să ne folosim darul vorbirii pentru a binecuvânta și nu pentru a blestema. Pentru a face complimente și nu pentru a critica, pentru a scoate în evidență calitățile bune și nu pentru a ne concentra asupra celor rele.

De aceea, va trebui să devenim niște buni ascultători, să avem aceste calități bune, să avem timp pentru a asculta, să avem grijă cu modul nostru de a gândi, să îi slujim și să ne tratăm unul pe altul ca frați și surori și nu ca cazuri de studiat sau ca numere, dar mai ales să fim atenți la favoritisme după cum am auzit și în cea de-a doua lectură de astăzi,  fiindcă iubirea este necondiționată. Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}