Duminica a 23-a de peste an (B) – 1

Is 35,4-7a
Iac 2,1-5
Mc 7,31-37

Un cardinal pe nume Jamie Sin spunea la un moment dat o poveste despre un vânzător orb ce vindea lumânări și alte obiecte, pe un trotuar din oraș, în perioada crăciunului. Oameni, în graba lor i-au împrăștiat lucrurile de pe pătură. Imediat el a tot încercat să le adune înapoi. Însă nimănui nu părea să îi pese, în graba lor zilnică. La un moment dat, un om s-a oprit și s-a aplecat să îi ridice lucrurile după care i le-a returnat pe pătură. Apoi, acest vânzător l-a întrebat pe acest om, Ești Cristos?

Un lucru e clar, că acest om bun, pentru acest vânzător era Cristos. Există foarte multe oportunități, ocazii care ni se dau, în care ne confruntăm cu oameni care se află în nevoie, care au nevoie de ajutorul nostru, însă cât de des le și răspundem? De aceea va trebui să fim un pic mai atenți la aceste oportunități și să îi permitem lui Cristos să ajungă, prin noi, la cei aflați în nevoie, prin iubirea pe care noi le-o arătăm.

În textul evangheliei de astăzi, un surdo-mut îl oprește pe Isus și îl roagă să îl vindece. Însă Isus l-a luat departe de mulțime. Domnul nostru avea puterea să îl vindece chiar acolo, în fața tuturor acelor oameni, însă nu a făcut-o, fiindcă cunoștea deja situația acelui surd-o mut. El i-a arătat gingășia sa dorind totodată să se implice și să arate interesul față de situația acelei persoane. Cu alte cuvinte, el era plin de compasiune față de situația acestei persoane surde.

De ce oare Isus săvârșește astfel acest miracol, prin a lua deoparte persoana de ochi celorlalți? Cel mai probabil fiindcă acea persoană surdă, dezvoltase de-a lungul timpului un complex de inferioritate din cauza acestui handicap al său. Persoanele surdo-mute sunt de obicei timide din cauza faptului că comunică cu dificultate. Oameni pot devenit destul de nerăbdători cu ei ba chiar pot râde din cauza impedimentului lor. De cele mai multe ori, dezvoltăm o oarecare simpatie la vederea celor surdo-muți. Găsim gesturile și limbajul semnelor destul de comic, uneori destul de enervant. În timp ce, cei orbi sunt capabili să relaționeze cu ceilalți prin comunicare, ascultarea la radio, participarea la discuții ba chiar citirea unei cărți într-o scriere specială, surdo-muți sunt rupți complet de societate. Ei nu i-au parte la graba și la viața de zi cu zi. Majoritatea sunt buni și iubitori însă nu au cum să împărtășească această iubire și bunătate cu ceilalți.

Astfel, e de înțeles faptul că persoanele care sunt surdo-mute nu se simt confortabili cu prezența multor oameni în jurul lor. Cristos recunoaște această nevoie specială și acordă un anumit timp în care să fie singur cu această persoană surdo-mută. În acest fel, omul nu avea de ce să se rușineze și tot era capabil să primească iubirea pe  care Cristos o avea față de el.

Această parabolă a vindecării acestei persoane surdo-mute se identifică perfect și cu povestea noastră. Nu există și nu avem nici un organ care să fie l-a fel de solicitat și stresat, în relația noastră cu Dumnezeu, ca urechea. Noi auzim mai mult decât vorbim. Dumnezeu ne-a dat două urechi însă ne-a dat numai o singură gură. Iar asta fiindcă noi trebuie să îl ascultăm pe Dumnezeu întotdeauna. Adevărata ascultare va rezulta în lauda Domnului și în rugăciune. Dacă nu suntem capabili să facem o rugăciune bună, motivul este că nu ascultăm înde-ajuns.

Nu doar această persoană, care pe deasupra era și păgână e cea care e surdo-mută. Majoritatea creștinilor trăiesc zi de zi cu acest handicap. Un preot spunea că noi suntem surzi față de cuvântul lui Dumnezeu. Afirmația din Vechiul Testament că inima omului este împietrită este valabilă și astăzi. Cu toți avem tendința de a crede cu ușurință că sunt creștini buni fiindcă punem în practică unele practici religioase. Precum devoțiunea față de Sfântul Rozariu, însă nu avem nici un cuvânt de prietenie pentru cel care se află lângă noi. Ne rugăm lună de lună la Inima lui Isus, iar unii ba chiar au pus-o la loc de cinste în casele lor, însă nu avem loc în inimă, și timp, și pentru cei mai puțini norocoși. Devoțiunile bune ne ajută să ascultăm mai bine vocea lui Dumnezeu ce ne influențează conștiința în a lua decizii bune. Ca membru al bisericii universale va trebui să fim deschiși față de toate învățăturile bisericii inclusiv dreptate socială, de a fi deschiși față de toată bunătatea ce se află în inimile oamenilor ce aparțin celorlalte religii sau culturi.

Cuvântul pe care l-a rostit Isus astăzi, Ephphatha! Care tradus înseamnă deschide-te, este un cuvânt la fel de important pentru fiecare dintre noi. După cum spunea și un mare predicator, cât de multe rele sunt promovate de către alți în societatea noastră, rele care par să nu ne deranjeze. Nu auzim nici un rău, nu vedem nimic rău. Pretindem că nu vedem sau că nu auzim răul din jurul nostru, mai ales când noi însăși suntem beneficiari acestor acte nedrepte. De exemplu,  în timpul alegerilor, votăm pentru candidați care nu sunt vrednici de acele poziții și care au și un cazier penal destul de bogat, iar asta fiindcă beneficiem de unele „daruri”. Cât de multe nevoii se află în jurul nostru, care țipă și plâng după atenția noastră, iar noi tot nu auzim strigătul celor săraci ale căror nevoi ne prefacem că nu le vedem. Simțim că avem prea multe probleme deja și că mai degrabă ne ținem, ochii, urechea, gura și mâinile închise.

De aceea, adevărata ascultare necesită mult mai multă tăcere decât cuvinte, mai multă rugăciune decât studiu și mai multă credință decât raționament. Pentru a asculta va trebui să tăcem, să fim tăcuți, pentru a primi va trebui să fim gata, pentru a primi cuvântul lui Dumnezeu va trebui să oprim toate sunetele ce ne înconjoară. Lucru care nu e deloc ușor. Nu este ușor, pentru nici unul dintre noi să ținem aceea dorință interioară, constructivă tăcută în așteptarea Domnului. Cât de mulți, dintre noi, se pot ruga cu adevărat și pot spune doar ce e adevărat în rugăciunea pe care și profetul Samuel a rostit-o, Spune, Doamne, căci slujitorul tău ascultă.

De aceea vă invit pe toți să facem acum aceasta, acum, timp de 1 min, 5 minute, jumătate de oră sau o oră sau oricât de mult dorim. Însă, important e să îndeplinim și aceste condiții, de a fi gata să ascultăm cu urechile, de a iubi cu inima și de a trăim cu adevărat în dorința după Dumnezeu. Problema nu e că Dumnezeu nu a reușit să comunice cu noi ci, mai degrabă, noi suntem cei care nu îi permitem lui Dumnezeu să vorbească cu noi. Șoaptele sale gingașe de iubire cad asupra urechilor noastre surde. Urechile noastre umane adesea au fost desensibilizate de către distracțiile și distragerile noastre lumești, de afacerile vieții și de împietrirea inimii.

Astăzi, Cristos dorește să ne deschidă urechile și ochii pentru a vedea răul ce se află în jurul nostru dar mai ales în noi înșine și la nevoile celor apropiați nouă care au nevoie de înțelegerea noastră, de bunuri materiale și de a răspunde cu compasiunea și iubirea lui Cristos. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?