Lc 14,25-33
Odată ce faima lui Isus s-a răspândit și mai tare, cei care îl urmau au devenit și mai cunoscuți și populari. Însă a fi un ucenic al lui Cristos nu constă doar în popularitate ci în adevărata slujire și dedicare față de iubirea necondiționată pentru Dumnezeu și pentru toți ceilalți, indiferent de consecințele ce vor urma. Termenul de ucenic, discipol nu se referă doar la preoți, călugări, călugărițe sau misionari, ci se referă la toți creștini.
Pe drumul spre Ierusalim, Isus a atenționat mulțimile să fie mai conștiente asupra a ceea urmăresc ei de fapt sau ce vor să facă. Însă să o facă în mod liber astfel încât nimeni, nici măcar membri familiei lor să nu îi poată împiedica. Așa că cuvântul ură nu înseamnă și nu reprezintă doar un sentiment uman, ci mai ales eliberare și decizie. Iar eu cred că acesta este singurul mod în care ucenicia poate deveni cu adevărat o comuniune cu Isus. Împărtășim bucuria și durerea sa iar el o împărtășește pe a sa cu noi. Aceasta este frumusețea discipolului creștin. Faptul că nu suntem singuri, că Isus este cu noi și merge mereu cu noi. Viața este într-adevăr grea. Însă Isus nu încearcă să ne-o facă și mai grea, ci el ne arată, nouă tuturor că viața merită trăită.
