Dan 12,1-3
Evr 10,11-14.18
Mc 13,24-32
O poveste scrisă de către un mare autor spunea că un om avea o fetiță foarte mică, pe care o iubea nespus de mult, fiind și singurul lui copil. Așa că în momentul în care aceasta s-a îmbolnăvit, iar boala ei a rezistat tuturor eforturilor făcute de medici ei, acest om a devenit asemenea unui om posedat, mutând cerul și pământul în încercarea de a-i readuce sănătatea fiicei lui.
Toate eforturile lui s-au dovedit a fi zadarnice, iar într-un final fetița lui a murit. Tatăl, acum era complet de nerecunoscut, de neîmpăcat. A devenit extrem de retras, închizându-se în sine însuși, departe de prieteni, refuzând orice activitate ce iar fi putut reda starea de înainte, de a-l face din nou un om normal.
Apoi, într-o noapte a avut un vis. El se afla în ceruri și era martorul unui concurs de frumusețe al tuturor îngerilor mici. Ei mărșăluiau, formând o linie infinită ce trecea prin fața Marelui Tron alb. Fiecare robă albă, angelică avea în mână și o lumânare. A observat, la un moment dat că lumânarea unui copilaș nu era aprinsă. Abia atunci a observat că acel copil cu lumânarea stinsă era propria sa fetiță. S-a grăbit imediat spre ea, a luat-o în brațe plin de gingășie după care a întrebat-o, Cum de lumânarea ta este singura care este stinsă? Tată ei ni le aprind destul de des, însă lacrimile tale sunt cele care mi-o stinge imediat, a răspuns fetița.
După acest moment tatăl s-a trezit din visul său. Lecția pe care o primisese era destul de clară, iar efectul ei s-a văzut imediat. Fiindcă din acel moment, el nu a mai fost trist, închis în sine, ci liber și vesel cu toți foști lui prieteni și cunoscuți. A avut grijă ca niciodată să nu se mai stingă lumânarea fiicei lui de lacrimile sale.
În textul evangheliei de astăzi, Isus ne vorbește despre sosire Fiului Omului, cunoscută ca sfârșitul lumii sau sfârșitul timpului sau parusie. Acest sfârșit teribil al Domnului include și întunecarea soarelui și a lunii, dispariția stelelor de pe cer. Acest amănunt cu siguranță stârnește frica în noi. Fiindcă când va veni sfârșitul, cu siguranță va avea loc și acel moment al judecății lui Dumnezeu. Judecata lui Dumnezeu este un lucru sigur pentru noi toți. Există multe dovezi, care ne spun că Dumnezeu ne va judeca într-o bună zi pentru toate faptele noastre de pe pământ. Rezultatul acestei judecății a lui Dumnezeu e faptul că cei drepți și buni vor trăi veșnic iar oameni răi vor muri pentru totdeauna. Acesta e aspectul care dorește să ni-l reamintească prima lectură de la această sfântă liturghie. Sfântul arhanghel Mihail, marele prinț, va aduna toate națiunile pentru judecata lui Dumnezeu. Este menționat faptul că mulți dintre cei care dorm deja în praful pământului se vor trezi, unii dintre ei vor trăi veșnic, iar alți vor avea parte de chinul veșnic. Tot la fel și în Noul Testament, Isus ne reamintește de același concept al judecății finale. În prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni el spune că însuşi Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, (4,16). De asemenea, în evanghelia după Matei (13,14), Isus spune Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăţia lui toate scandalurile şi pe cei care săvârşesc nelegiuirea şi-i vor arunca în cuptorul cu foc.
Așa că întrebarea este, ce vom face noi pentru momentul în care îl vom întâlni din nou pe Domnul la sfârșitul timpurilor? Va trebui să ne pregătim pe noi înșine fiindcă nimeni nu cunoaște, nu știe de a doua lui venire, de clipa când va veni sfârșitul. În timp ce așteptăm a doua lui venire, va trebui să împărtășim unul cu altul darurile și talentele noastre primite de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mai întâi, să facem ceea ce trebuie aici, să fim în slujba aproapelui nostru, să facem numai fapte bune și numai binele.
Am auzit o poveste despre un bărbat tânăr ce suferea enorm în focurile iadului. Zi și noapte, striga la Dumnezeu, rugându-l să îl elibereze de chinurile iadului. Dumnezeu a auzit la un moment dat strigătul lui. Așa că l-a întrebat ce bine a făcut când încă era pe pământ. Un înger s-a uitat prin datele despre el trecute în calculatorul din cer după care s-a întors la Dumnezeu și i-a spus că omul a împărțit la un moment dat niște cozi de ceapă cu vecinul său sărac.
Bine, a spus Dumnezeu, fă o funie din cozi de ceapă și coboar-o până la el. Așa că îngerul a făcut exact ce i-a spus Domnul.
În timp ce, îngerul, plin de nerăbdare cobora funia, bărbatul plin de disperare a și apucat-o. După care îngerul a început să îl ridice. În momentul în care ceilalți din jurul său au văzut ce se întâmplă, s-au grăbit să se prinde de picioarele lui. Greutatea a devenit atât de mare încât, la mijlocul distanței dintre cer și iad, funia s-a rupt iar cu toți, inclusiv bărbatul a căzut înapoi în iad.
Un preot a spus, referitor la această povestioară că acest bărbat și ceilalți din jurul lui nu au avut cum să se salveze pe ei înșiși fiindcă au făcut atât de puțin bine când erau pe pământ. Dar noi? Am făcut noi oare destul bine, încât să fim salvați de focul iadului?
Îmi amintesc o altă povestioară despre un student foarte mândru care a fost întrebat la un moment dat de către profesorul său. Știi răspunsul la ecuația 5+5? Studentul a răspuns că Este foarte simplu răspunsul, e 10. După care profesorul a spus, Răspunsul corect la întrebarea mea era un simplu Da.
Sunt foarte multe lucruri pe care le facem și care credem că acestea e ceea ce trebuie să facem dar de fapt realitatea e alta, că nu sunt. De cele mai multe ori, tot ceea ce avem nevoie e un simplu Da spus vieții și voinței lui Dumnezeu în viețile noastre.
A doua e că noi va trebui să fim capabili să răspundem celor șase întrebări pe care Isus ni le va adresa la sfârșitul timpului, în momentul în care va veni din nou. Care sunt aceste șase întrebări? În evanghelia după sfântul Matei (25, 31-46) ni se spune că Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii!
În acea zi Domnul ne va adresa șase întrebări, iar răspunsul nostru va trebui să fie Da la toate.
Mi-a fost foame, mi-ai dat vreo ceva să mănânc?
Mi-a fost sete, mi-ai dat vreo ceva să beau?
Am fost un străin, m-ai primit cum se cuvine?
Am fost gol, mi-ai dat ceva să mă îmbrac?
Am fost bolnav, ai avut grijă de mine?
Am fost închis, ai venit să mă vizitezi?
Dacă răspundem Da la toate aceste întrebări, atunci nu suntem departe de împărăția lui Dumnezeu în care vom intra pentru a trăi pentru totdeauna. Unde îl putem găsi pe Isus, aici pe pământ, pentru a-i putea răspunde la aceste șase întrebări? Isus a spus că Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut.
De data aceasta voi încheia cu o scurtă rugăciune, rugăciune care ar trebui să o recităm ori de câte ori avem ocazia. Doamne, Dumnezeul vieții și al speranței, care ne așteaptă la capătul drumului vieții, mă rog ție pentru Biserică, ca poporul lui Dumnezeu să poată proclama cu încredere și cu bucurie credința lor de nezdruncinat în viața veșnică și în dimensiunea veșnică a tot ceea ce facem. Amin
