Cântec: Tatăl Nostru…

Pr. În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt!

Amin

Preot

In acest moment, ne rugam si reflectam asupra angajamentului nostru pentru Pace ca sa putem deveni oricând si oriunde făcători de pace.

Însă Psalmul ne amintește ca “Daca Domnul nu construiește casa, în zadar se trudesc cei care o zidesc” (Ps 126), în zadar țesem raporturi de dreptate si ne luptam pentru ca orice om sa fie mai liber si sa trăiască într-o lume mai solidara. De aceea, în acest moment de seara când suntem purtați mai ușor la o intimitate mai profunda cu Domnul, vrem sa ne adresam Lui pentru ca fără El toate cuvintele si faptele noastre ar fi zadarnice si nu si-ar găsi împlinirea.

Sa-i cerem sa ne ajute sa-i recunoaștem chipul; sa-i cerem iertare pentru ca am fost generatori de discordie si de violenta; sa-i cerem sa ne facă lumini care sa lumineze întunericul lumii si pâine care sa sature foamea de iubire a bărbaților si femeilor din timpul nostru atât de încercat si confuz.

Si pentru acest pământ al nostru vrem sa invocam pacea!

Vom rămâne cu El în aceasta seara, ne vom odihni la pieptul si în iubirea lui, îl vom asculta si îi vom vorbi despre viața noastră, despre visurile noastre, despre speranțele acestei lumi pe care am vrea-o mai umana si mai puțin indiferenta la strigatele celor săraci…

 

Tânăr 1

Nu trebuie să credem că pacea este un dar pe care oamenii ni-l fac cu ușurință; așa precum oamenii nu ne dăruiesc libertatea și dreptatea, tot astfel ei nu ne pot dărui pacea. Pacea este un dar al lui Dumnezeu pentru noi creștinii, dar și o cucerire. Este necesar ca noi să o merităm, să o cucerim, trebuie să devenim demni de pace.

Pacea este o virtute care, înainte de toate, implică o alegere interioară. Nu cel care zice „pace, pace” ci acela care face pace este Fiul lui Dumnezeu. Dacă nu începem în interior să ne dezarmăm spiritul de orice prejudecată, de orice rasism, de orice dispreț, de orice pentru care „celălalt ne este dușman” noi suntem oameni ai războiului. Mai devreme sau mai târziu cineva va găsi în conștiința noastră complicitate prin care ne va comanda ca ducem un război și noi vom accepta să asasinăm.

 

Tatăl Nostru….

*scurt moment de tăcere (1 minut)

 

Adult 1

Dacă în interiorul inimii, în spirit, în conștiință nu suntem oameni ai păcii, nu vom face niciodată pacea. Nu putem să pretindem ca pacea să vină între oameni dacă, zi de zi, prin orice gând, orice acțiune, ca și angajament cotidian, noi nu o pregătim, nu o construim. Pacea este „partea vizibilă a binelui” pe care îl facem, a dreptății pe care o construim.

În fiecare zi se luptă pentru pace pentru că fiecare gând de minciună este o pregătire la război, fiecare act de nedreptate este un focar de război, fiecare discriminare, fiecare ură, fiecare dispreț față de celălalt acumulează in societate, puțin câte puțin, acea capacitate de a face rău care apoi explodează și nimeni nu mai știe să o oprească.

(U. Vivarelli)

Bucură-te Marie….

*scurt moment de tăcere (1 minut)

Cântec: Isus e bucuria mea

 

Psalmul 27

(Se alternează vocea unui băiat cu vocea unei fete)

 

Refren (cântat): Pacea Ta, pacea Ta, dă-ne Doamne pacea Ta.

      Nu cum e pacea de la oameni. Dă-ne Doamne pacea Ta!

 

Domnul este lumina si mântuirea mea de cine mă voi teme?

Domnul este eliberatorul vieți mele, de cine mă voi înfricoșa?

Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca sa mănânce trupul meu;

Cei ce mă necăjesc si vrăjmașii mei, aceia au slăbit si au căzut.

 

Refren…

 

B. Un singur lucru am cerut de la Domnul, pe acesta îl voi caută:

sa locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele,

Ca sa vad frumusețea Domnului si sa cercetez locașul Lui.

F. Ca Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui; pe piatra m-a înălțat. Si acum iată, a înălțat capul meu peste vrăjmașii mei.

 

Refren…

 

B. Sa nu-ti întorci fata Ta de la mine si sa nu Te abați întru mânie de la slujitorul Tău; Ajutorul meu fii, sa nu mă lepezi pe mine si sa nu mă lași, Dumnezeule, Mântuitorul meu.

Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta si mă îndrepta pe calea dreapta. Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, caci s-au ridicat împotriva mea martori nedrepți si nedreptatea a mințit sieși.

 

Refren…

 

B. Cred ca voi vedea bunătățile Domnului, în pământul celor vii.

F. Așteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te si sa se întărească inima ta si așteaptă pe Domnul.

 

Refren…

 

Slava Tatălui

Preot

Să ascultăm Cuvântul Domnului din Evanghelia după sfântul Matei (Mt 5,38-45)

“Ați auzit că s‑a spus: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; ba mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce‑i‑l și pe celălalt. Celui care vrea să te judece și să‑ți ia tunica, lasă‑i și mantaua, iar dacă cineva te‑ar constrânge să faci o mie de pași, mergi cu el două. Celui care îți cere, dă‑i, și nu întoarce spatele celui care vrea să ia de la tine cu împrumut. Ați auzit că s‑a spus: Să‑l iubești pe aproapele tău și să‑l urăști pe dușmanul tău. Eu însă vă spun: iubiți‑i pe dușmanii voștri și rugați‑vă pentru cei care vă persecută, ca să fiți fiii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

 

Pr. Să ne oprim câteva momente pentru a reflecta la aceste  cuvinte ale lui Isus

 

Scurtă reflexie – Tănăr –

Se povestește că un rege a oferit o mare recompensă celui care va reuși să picteze cel mai bun tablou care să reflecteze pacea. Mulți dintre artiști au pictat multe tablouri. Regele a studiat toate tablourile. Dintre toate a ales două care i-au plăcut cu adevărat. Dar trebuia să aleagă unul dintre ele. Primul tablou reprezenta un lac liniștit. Lacul era ca o oglindă perfectă în care se reflectau munții gigantici și deasupra cerul albastru cu norii albi. Era tabloul perfect al păcii. Al doilea tablou avea de asemenea munți, însă aceștia erau ascuțiți și goi. Din cerul furios ploua torențial și arunca raze letale. Într-o parte a muntelui curgea o cascadă spumantă și tulbure, nimic pacific. Când regele a văzut tabloul, a observat în fața cascadei un copăcel micuț care creștea într-o crăpătură a stâncii. În copăcel o pasăre și-a construit cuibul. Aici, în mijlocul apelor furioase și tulburi, stătea pasărea liniștită în cuibul ei într-o pace perfectă.

Care tablou a câștigat?

Regele l-a ales pe cel de-al doilea. De ce?

Pentru că pacea nu înseamnă a sta într-un loc unde nu e gălăgie, probleme sau muncă dură. Pacea înseamnă să trăiești în mijlocul problemelor și tulburărilor și totuși să ai liniște în inimă.

Noi ce tablou am alege? De ce?

*Câteva momente de reflexie personală.

*muzică pe fundal

 

Adult –

O istorie a părinților deșertului, vorbește despre umili făcători de pace, care cu riscul și pericolul lor continuă să acționeze și să spere. Această istorie ne face să ne gândim. O prezint drept concluzie:

Era un anahoret, un om cu mare discernământ, care dorea să locuiască la Chilii și nu găsea o chilie pregătită. Un alt bătrân, care avea o chilie goală, aflând despre dorința anahoretului, l-a implorat să vină să se instaleze în chilia aceea, până când va găsi alta. Atunci anahoretul a mers acolo și s-a instalat. Câțiva bătrâni ai locului au început să-l viziteze, ca pe un oaspete, și fiecare îi aducea ceea ce putea. El îi primea și îi găzduia. Însă bătrânul care-i dăduse chilia, a început să simtă invidie și să vorbească rău despre el.

Spunea: “Eu am rămas aici atâția ani, practicând o asceză severă, și nimeni nu venea la mine; în schimb acest impostor este aici de puține zile și iată că toți vin la el!”. Și i-a spus discipolului său: “Du-te și spune-i: «Pleacă de aici, pentru că am nevoie de chilie!»”. Însă discipolul a mers la anahoret și i-a spus: “Părintele meu întreabă cum te simți”. Acela a răspuns: “Spune-i să se roage pentru mine, pentru că mă doare stomacul”. Întorcându-se la cel care l-a trimis, fratele a spus: “Bătrânul a spus: «Am văzut o altă chilie și plec»”.

După două zile, bătrânul i-a spus din nou discipolului: “Du-te și spune-i că, dacă nu pleacă, vin eu să-l alung cu un baston”. Fratele s-a întors la anahoret și i-a spus: “Părintele meu a aflat că ești bolnav; îi pare foarte rău și m-a trimis să te vizitez”. Acela i-a răspuns: “Spune-i că, grație rugăciunilor sale, mă simt bine”. Discipolul s-a întors la bătrânul său și i-a spus: “A spus: «Așteaptă până mâine și, dacă vrea Dumnezeu, voi pleca»”. A venit duminica și anahoretul n-a ieșit din chilie. Atunci bătrânul a luat un baston și a plecat cu intenția de a-l bate și de a-l alunga.

În timp ce urma să plece, discipolul i-a spus: “Merg înaintea ta în cazul în care se află acolo frați și să nu se scandalizeze”. Bătrânul i-a permis. Atunci fratele a alergat înainte și i-a spus anahoretului: “Părintele meu vine să te viziteze și să te primească în chilia sa”. Acela, văzând iubirea bătrânului, a ieșit în întâmpinarea lui și i-a făcut o metanie de departe spunând: “Vin spre sanctitatea ta, părinte. Nu te obosi”. Atunci Dumnezeu, văzând lucrarea tânărului, l-a făcut să se căiască pe părinte care, aruncând bastonul, a alergat să-l îmbrățișeze pe anahoret.

L-a îmbrățișat și l-a condus în chilia sa, ca și cum acela nu auzise nimic din ceea ce trimisese el să i se spună; apoi i-a spus discipolului său: “Nu i-ai spus nimic din ceea ce ti-am spus?”. Acela a răspuns: “Nu”. Și bătrânul, la acest cuvinte, a fost plin de bucurie și a înțeles că invidia provenea de la vrăjmaș și astfel l-a lăsat în pace pe anahoret. Apoi a căzut la picioarele discipolului său și i-a spus: “Tu ești părintele meu și eu sunt discipolul tău, pentru că grație la ceea ce ai făcut, cele două suflete ale noastre sunt mântuite”

 

*Câteva momente de reflexie personală.

*muzică pe fundal

 

Pr. Darul păcii poate fi primit doar acolo unde se practica iertarea. Iertarea are o rădăcina si o măsura divina si conduce spre o umanitate mai plina si mai bogata, capabila sa reflecteze o raza a splendorii Creatorului. De aceea îl invocam împreuna:

(Răspundem la fiecare invocație prin cântul Kyrie).

*Un tânăr și un adult:

 

Pentru incapacitatea noastră de a țese legături de comuniune si de armonie, pentru orgoliul si egoismul care se strecoară în relațiile noastre:

Kyrie eleison

 

Pentru toate formele de violenta prezente în lume, pentru indiferenta noastră fata de cei care suferă din cauza războiului, a foamei sau a violentei în lume:

Kyrie eleison

 

Pentru cei puternici ai lumii care nu vor sa caute nici un drum spre pace, ci sunt încăpățânați sa duca mai departe acțiuni de supremație si de aroganta fata de cei mai săraci si slabi în putere:

Kyrie eleison

 

Doamne, care nu ne-ai lăsat prada morții, ci plin de mila ne-ai venit în întâmpinare tuturor:

Kyrie eleison

 

Doamne, care inspiri visuri de pace pentru ca toate popoarele sa trăiască în buna-înțelegere:

Kyrie eleison

 

Doamne, care cu forța Duhului tău continui sa aduni într-o singura familie toate popoarele Pământului:

Kyrie eleison

 

Pr. O Dumnezeule, tu ești Tatăl tuturor si ești prezent în toți. Tu ne surprinzi totdeauna cu o iubire de neconceput: atunci când pământul refuza darul tău, Tu faci sa cada din cer iertarea Ta. Si viața reîncepe acolo unde părea ca învinge violenta, se nasc gesturi ne-mai-gândite de reîmpăcare si de pace. Fa-ne sa recunoaștem ca Tu acționezi în toți si-i îmbraci pe fiii tai cu sentimente de răbdare si de mila. Prin Cristos Domnul nostru

T. Amin.

Bucură-te Marie….

 

Cântec: Cântați cu Bucurie

 

Preot

*scurtă pauză după fiecare frază… – Doi tineri și doi adulți:

Condu-mă de la moarte la viața de la minciuna la adevăr

Condu-mă de la de la disperare la speranța, de la teama la adevăr.

Condu-mă de la de la ura la iubire, de la război la pace.

Fa în așa fel încât, pacea sa ne umple inimile, întreaga lume, universul întreg…

(M. Tereza)

Nu construiesc pacea atunci când nu prețuiesc pe cei care se străduiesc sa o trăiască, virtuțile celorlalți; când pretind imposibilul, când sunt indiferent la binele si la răul celorlalți.

Nu construiesc pacea atunci când muncesc cât doi doar pentru ca sa am cu ce sa îmi cumpăr tot ceea ce poate fi superficial, în timp ce sunt atâția care nu au loc de munca si nici necesarul indispensabil pentru viața.

Nu construiesc pacea atunci când nu iert, când nu cer scuze, când nu fac primul pas spre împăcare, chiar daca mă simt ofensat sau cred ca am dreptate.

Nu construiesc pacea atunci când las singur pe cel care suferă si mă scuz spunând: «Nu știu ce sa spun, ce sa fac, nu-l cunosc»

Nu construiesc pacea atunci când îmi închid ușa inimii, când îmi închid mâinile, gura si nu fac nimic pentru a uni, scuza…

Nu construiesc pacea atunci când mă gândesc doar la mine, interesele mele, bunăstarea si comoditatea mea.

Nu construiesc pacea atunci când nu am timp»; îl tratez pe aproapele meu ca pe un plictisitor sau un enervant…

Nu construiesc pacea atunci când stau cu plăcere de partea celor bogați si cei care au puterea în mâna; sunt înțelepți, vicleni, în loc sa stau de partea celor slabi, lipsiți de apărare, uitați, de partea celui care nu are numele scris în agenda nimănui.

Nu construiesc pacea atunci când nu îl ajut pe cel vinovat sa se mântuiască.

Nu construiesc pacea atunci când tac în fata minciunii, al nedreptății, al blestemului, al necinstei, pentru ca nu vreau sa fiu deranjat.

Nu construiesc pacea atunci când nu îmi fac datoria acolo unde este locul meu de munca sau în familia mea.

Nu construiesc pacea atunci când exploatez pe aproapele meu în stare de dependenta, inferioritate, indigenta, boala.

Nu construiesc pacea atunci când refuz crucea, greutatea.

Nu construiesc pacea atunci când spun nu vieții.

Nu construiesc pacea atunci când nu mă așez în genunchi s-o invoc, s-o obțin, s-o trăiesc.

 

Pr. Atunci, când construim pacea?

 

Toți – Sau un alt tânăr împreună cu un alt adult

Atunci când în loc de «nu» spun «da»,

când în loc de cearta pun iertare,

când în loc de moarte pun viața,

când în loc de eu îl pun pe Dumnezeu.

Pacea este darul tău, Doamne.

Ca s-o obținem trebuie sa ne rugam pentru ea, sa iubim, sa suferim.

E nevoie de rugăciune personala, de angajare personala…

Trebuie plătita cu propria persoana…

Sa dispar…

Iată-mă, Doamne.

Fa-mă un semănător de pace.

Doamne, da-mi pacea Ta.

(Carla Zichetti)

Tatăl Nostru….

*scurt moment de tăcere (1 minut)

 

Cântec: Laudate Dominum

Preot

Sa ne îndreptam acum rugăciunea spre Dumnezeu Tatăl atotputernicul care vrea mântuirea tuturor oamenilor chemându-i la cunoașterea adevărului

 

Te rugam, Doamne, pentru Biserica, adun-o în unitate si fa-o semn al unei vieți noi care, în Cristos, sa fie dăruita tuturor. Îndeosebi îți încredințam Bisericile noastre parohiale, diecezele noastre, pentru ca în ele sa trăim spiritul tău de comuniune si de fraternitate. Noi te rugam.

Te rugam asculta-ne

 

Te rugam pentru cei care sunt în durere sau suferința, pentru cei care experimentează marginalizarea si singurătatea, pentru cel care e rănit în adâncul inimii sale si chiar în trupul sau; deoarece, pentru toți sa strălucească crucea lui Cristos, care transforma chiar si suferințele în ocazii de răscumpărare si de creștere spirituala. Noi te rugam.

Te rugam asculta-ne

 

Dăruiește Duhul tău celor care au responsabilități administrative si de guvern; sa poată trai angajamentul lor în căutarea binelui comun, având la inima mai ales necesitățile celor săraci, a celor „flămânzi si însetați după dreptate”, ca si persoanele cele mai slabe din punct de vedere social. Noi te rugam.

Te rugam asculta-ne

Te rugam Doamne, da-ne curajul sa-ti contemplam chipul, chipul tău ascuns în cei cărora le este foame, în cei cărora le este sete, în cei străini, emigrați, săraci, fără îmbrăcăminte, condamnați sau închiși. Da-ne puterea sa vrem Pacea în fiecare zi a timpului nostru sau în cotidianul vieții noastre. Da-ne voința de a merge dincolo de interesele individuale ca sa construim o solidaritate utila si vizibila. Noi te rugam.

Te rugam asculta-ne

 

Da-ne Doamne, „gustul drumului”, curajul de a sta împreuna pe cale… calea pe care tu ne întâlnești în dorințele noastre, în precarități, împotriviri, în bucurii, în aspirații, în așteptări, în visurile noastre. Fa-ne sa continuam sa contemplam acest Mister în infinitele chipuri ale cotidianului nostru. Fa-ne sa povestim acest Mister în greutățile si în alegerile autentice pe care le facem. Fa-ne pur si simplu sa „stăm” în fata acestui Mister pentru a binecuvânta viața. Noi te rugam.

Te rugam asculta-ne

 

Te invocam, Doamne, pentru grupul nostru. Fa sa știe sa se lase condus de Tine si regenerează-l Tu în iubirea Ta. Da-i darul unității si al fraternității adevărate si fără prefăcătorii. Condu-l la a face alegeri de noutate evanghelica, cu curaj si cu blândețe, si fa-l mărturisitor al Iubirii Tale fata de orice om ce-l întâlnim. Noi te rugam.

Te rugam asculta-ne

 

Pr. Ne rugam, o Dumnezeule, Tatăl nostru, care în Cristos, Cuvântul tău viu, ne-ai dat modelul omului nou, fa ca Duhul tău Sfânt sa nu ne facă doar ascultători, ci realizatori ai Evangheliei, pentru ca lumea întreaga sa te cunoască si sa preamărească numele tău. Prin Cristos Domnul nostru.

 

Bucură-te Marie….

*scurt moment de tăcere (1 minut)

Preot sau toți

„Doamne Dumnezeule al păcii, ascultă implorarea noastră!

Am încercat de atâtea ori și timp de atâția ani să rezolvăm conflictele noastre cu forțele noastre și chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate și de întuneric; atâta sânge vărsat; atâtea vieți frânte; atâtea speranțe îngropate… Însă eforturile noastre au fost zadarnice. Acum, Doamne, ajută-ne Tu! Dă-ne Tu pacea, învață-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace. Deschide ochii noștri și inimile noastre și dă-ne curajul de a spune: «să nu mai fie niciodată război!»; «cu războiul totul este distrus!». Revarsă în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea. Doamne, Dumnezeul lui Abraham și al profeților, Dumnezeu Iubire care ne-ai creat și ne chemi să trăim ca frați, dăruiește-ne forța pentru a fi în fiecare zi artizani ai păcii; dăruiește-ne capacitatea de a privi cu bunăvoință pe toți frații pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Fă-ne disponibili să ascultăm strigătul cetățenilor noștri care ne cer să transformăm armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere și tensiunile noastre în iertare. Ține aprinsă în noi flacăra speranței pentru a face cu perseverență răbdătoare alegeri de dialog și de reconciliere, pentru ca să învingă în sfârșit pacea. Și ca din inima fiecărui om să fie eliminate aceste cuvinte: diviziune, ură, război! Doamne, dezarmează limba și mâinile, reînnoiește inimile și mințile, pentru ca apelativul care ne face să ne întâlnim să fie mereu «frate», iar stilul vieții noastre să devină: shalom, pace, salam! Amin.”

(Papa Francisc, Invocație pentru pace, 8 iunie 2014)

Tatăl Nostru….

*scurt moment de tăcere (1 minut)

Cântec: Dacă ești nefericit

 

Din salutul fericitului Ioan Paul al II-lea către liderii religioși reuniți la Assisi pentru prima zi interreligioasă de rugăciune pentru pace – 27 octombrie 1986

„Nu există pace fără o iubire fierbinte pentru pace. Nu există pace fără voința neîmblânzită de a ajunge la pace. Pacea își așteaptă profeții. Împreună ne-am umplut privirile cu viziuni de pace: ele descătușează energii pentru un nou limbaj de pace, pentru noi gesturi de pace, gesturi care desfac lanțurile fatale ale diviziunilor moștenite din istorie sau generate de ideologii moderne. Pacea își așteaptă făuritorii. Să ne întindem mâinile către frații și surorile noastre, pentru a-i încuraja să construiască pacea pe cele patru coloane: adevărul, dreptatea, iubirea și libertatea.

Pacea este un șantier deschis tuturor, nu doar specialiștilor, învățaților și strategilor. Pacea este o responsabilitate universală: ea trece prin miile de fapte mici ale vieții de zi cu zi. În funcție de modul lor cotidian de a trăi cu ceilalți, oamenii fac alegeri în favoarea păcii sau împotriva păcii. Noi încredințăm cauza păcii în special tinerilor. Fie ca tinerii să contribuie la a elibera istoria de căile false pe care se abate omenirea…

Să încercăm să fim făcători de pace în gândire și în acțiune, cu mintea și cu inima îndreptate către unitatea familiei umane. Și să-i invităm pe toți frații și surorile noastre care ne ascultă, ca ei să facă la fel. Să facem aceasta cu conștiința limitelor noastre umane și conștienți de faptul că, dacă am fi lăsați singuri în baza noastră, am eșua. Să reafirmăm, așadar, și să recunoaștem că viața noastră și pacea noastră depind întotdeauna de un dar pe care ni-l face Dumnezeu.

În acest spirit, să-i invităm pe liderii mondiali să ia act de umila noastră implorare a lui Dumnezeu pentru pace. Dar să le cere și lor să își recunoască responsabilitățile și să se dedice cu angajament reînnoit în misiunea de asigurare a păcii, de a pune în fapt strategiile păcii cu curaj și cu clarviziune.

 

Bucură-te Marie….

*scurt moment de tăcere (1 minut)

Preot

Doamne Dumnezeul nostru, fă-ne demni de pacea ta, în ciuda nevredniciei noastre. Fă să fim uniți fără prefăcătorii, ipocrizie, interese ascunse. Să ne unească numai legătura păcii tale Și a carității tale. Consolidează uniunea noastră Cu prezența Duhului tău, ca să putem da mărturie în lume despre acea pace pe care numai tu o dai. Tu care ești Dumnezeul păcii, al carității, al iertării, acum și întotdeauna, în vecii vecilor.

Amin.

Să ne unim glasurile, în rugăciunea pe care Domnul ne-a învățat-o:

Tatăl nostru…

Introducere la semnul păcii

Pacea este darul lui Dumnezeu. Am implorat-o în rugăciune. Să ne dăm unii altora un semn de pace, pentru a da mărturie lumii, în Isus Cristos Domnul nostru.

Îmbrăţişare De Pace

Binecuvântarea Finală

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă protejeze. Să facă să strălucească chipul său asupra voastră şi să vă dea milostivirea sa. Să îndrepte asupra voastră privirea sa şi să vă dea pacea sa. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu atotputernicul, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, să coboare asupra voastră şi să rămână pururea cu voi.

Amin.

Cântec final: Imnul AC

 

Download Word

Download PDF

Download PowerPoint

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?