Mc 8,11-13
În majoritatea momentelor în care ne simțim fără speranță, semnele de credință sunt destul de evidente. Însă în momente de stabilitate și de prosperitate începem imediat să punem la îndoială, să punem sub semnul întrebării căile Domnului. Dorim semne ale puterii sale ca dovadă a faptului că el este mai puternic decât omul.
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, farisei, în loc să se deschidă, pe ei înșiși, revelației lui Dumnezeu, au început să îl provoace pe Isus în a săvârși ceva ieșit din comun, care să le de-a de înțeles cine este el. Ei căutau un semn, sperând ca Isus să facă vrun act de magie. Farisei așteptau un act care să sugereze o soluție mai ușoară complexităților vieții. Și totuși, calea lui Isus nu este calea omului. Prezența lui Dumnezeu este mult mai intensă, se simte mult mai tare și mai bine când pare să fie ascunsă și foarte îndepărtat de noi, mai ales în acele momente de umilință și de nimicnicie. Când sunt slab, atunci sunt puternic, spunea sfântul apostol Paul. În păcătoșenia noastră, avem ocazia de a beneficia de milostivirea lui Dumnezeu, de a ne converti.
De aceea, va trebui să ne străduim să percepem semnele lui Dumnezeu printre cei fără de voce, de la cei pe care i-am respins și pe cei care îi vedem ca fiind neplăcuți în viață. În acest cadru, cu siguranță vom reuși să vedem nu doar semnele ci să ne și întâlnim cu persoana lui Isus.
