Mc 10,1-12
În timpul lui Isus existau două școli de gândire în ceea ce privea divorțul.
Una dintre ele era școala lui Shammai, care interpreta problema cu foarte mare strictețe. Divorțul ținea de indecență, de adulter și numai de adulter. O femeie putea fi la fel de rea precum Isabela, însă dacă nu se făcea vinovată de adulter nu avea cum să divorțeze de ea.
A doua școală era cea a lui Hillel, care vedea lucrurile destul de libertine. Dacă o soție, de 
exemplu spărgea o farfurie cu mâncare, sau dacă se întorcea pe stradă ori dacă vorbea cu un străin, sau vorbea nerespectuos față de soțul ei, ori dacă ridica vocea în casă, aveau voie să se despartă de ea.
Natura umană a fost și este dominată de o perspectivă destul de slabă. Rezultatul a fost că divorțul, din multe alte motive ori fără nici un motiv, era des întâlnit. Când Isus a vorbit despre acest subiect în acest mod, era conștient că aceasta era o problemă destul de arzătoare, însă el dorea să restaureze căsătoria, la nivelul la care ar fi trebuit să fie.
Adevăratul înțeles al evangheliei de astăzi este acela că Isus a insistat asupra faptului că moralitatea sexuală slabă a acelui timp trebuia reparată. Cei care priveau căsătoria ca fiind doar pentru plăcere trebuia să li se reamintească că căsătoria este și o responsabilitate. Cei care privesc căsătoria ca un mijloc de satisfacere a pasiunilor proprii trebuie să li se reamintească că a fost și este o unire spirituală. În acel moment Isus a construit o cetate, o fortăreață în jurul acestei casei.
