Rugăciunea credincioșilor – Duminica 4 din Post

Iubiți frați și surori, ca fii și fiice ale Tatălui Nostru ceresc, chiar dacă, uneori, ne îndepărtăm de El, știm că vom fi mereu reprimiți cu bucurie. Cu această încredere în inimi să-i prezentăm acum rugăciunile noastre, spunând împreună:

 

R. Ascultă-ne Doamne!

  • Pentru Sfântul Părinte Papa Francisc, pentru ca Domnul care l-a ales ca succesor al apostolului Petru pentru zidirea Bisericii în comuniunea iubirii, inspirat de Duhul Sfânt și sprijinit de ascultarea poporului încredințat lui, să știe să slujească cu încredere, umilință și curaj. R.

  • Pentru lideri civili, ca ei să nu pună obstacole în calea credinței, ci să slujească cu integritate, dreptate și să fie milostivi față de nevoile celor săraci și necăjiți. R.

  • Pentru tineri noștri, dacă s-au îndepărtat de Tatăl să poată să vadă din nou unde se află adevărata pace, fericire și mântuire, și să se reîntoarcă în brațele sale iubitoare și ale sfintei Biserici. R.

  • Pentru casele noastre, ca ele să fie locuințe de credință, în care fiecare copil e prețuit, dar, mai ales ne rugăm pentru mame. R.

  • Pentru cei bolnavi, ca prin grija și iubirea noastră să poată cunoaște iubirea și grija pe care Dumnezeu o are față de ei. R.

  • Pentru toate intențiile noastre pe care i le vom adresa acum în tăcere (pauză câte momente). R.

  • Pentru cei care au trecut la Domnul de curând, ca sufletele lor și sufletele tuturor credincioșilor răposați să se odihnească în pace. R.

Ascultă părinte ceresc, rugăciunile poporului tău și condu-l, prin Duhul tău, la întâlnirea cu tine în împărăția cerească. Îți cerem acestea prin Cristos Domnul nostru. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU