Fap 15,1-2.22-29
Ap 21,10-14.22-23
In 14,23-29
Un preot anulase la un moment dat toate taxele fixe care le avea pentru celebrarea unei căsătorii din Biserica sa. Însă, principiul de bază după care mirele trebuia să doneze suma de bani pentru căsătoria lui, era în funcție de cât de mare era una din calitățile soției lui. Așa că l-a întrebat pe primul candidat: Cât de responsabilă este soția ta? Ceea ce vei plăti pentru această nuntă va fi la fel de mult pe cât de responsabilă este ea. Mirele a răspuns cu mândrie: Este foarte responsabilă. Voi dona 500 de lei pentru nunta noastră, atât de responsabilă este.
Al doilea candidat a fost întrebat, Cât de înțelegătoare este viitoarea ta soție? Plata va fi egală cu capacitatea ei de înțelegere. Mirele plin de încredere în sine a declarat că Ea este foarte înțelegătoare. Așa că vă voi da 1000 de lei pentru nunta mea, atât de înțelegătoare este.
Al treilea candidat a fost întrebat, Cât de frumoasă este soția ta? Taxa pentru nunta ta va fi în funcție de frumusețea ei. Acel bărbat însă, a scos portofelul și i-a dat preotului 5 lei. Cum așa? A rămas surprins preotul. Vrei să spui că frumusețea ei valorează numai 5 lei? Chiar atât de urâtă este? Da, părinte! A explicat omul. Dacă nu mă credeți, puteți vedea cu ochi Dumneavoastră. Ea e acolo, pe banca de așteptare.
Preotul a mers spre banca de așteptare, de pe hol…a privit femeia, după care s-a întors la acel bărbat și i-a dat 2 lei înapoi. Pentru ce sunt acești doi lei? L-a întrebat bărbatul. Iar preotul i-a răspuns că, Acela este restul.
Bănuiesc că deja v-ați dat seama cu toți ceea ce se petrecuse.
Astăzi, ne aflăm deja în cea de-a șasea Duminică din timpul Pascal. Care e Duminica precedentă Înălțării Domnului la ceruri. Marchează ultima prezență fizică a lui Isus în mijlocul discipolilor săi. Textul evangheliei pe care tocmai l-am auzit conține discursul de rămas bun al lui Isus adresat discipolilor săi. Acest text evanghelic începe cu o frumoasă afirmație Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu. Asta e ceea ce am putut observa și între cuplurile proaspăt căsătorite. Orice decizie pe care o face unul dintre ei implică anumite considerente față de cuvântul celuilalt, de unde și rezultă unitatea. Ba chiar există și anumite surprize fericite, după cum am auzit și în povestioara cu care am început. De exemplu, soțul, care spală vasele sau rufele murdare din senin fiindcă soția lui este prea obosită ori chiar bolnavă, care dă dovadă de un semn de afecțiune și de confort, aspect care o face pe soția lui să se simtă extrem de iubită.
Isus va pleca din mijlocul nostru, însă această plecare a sa nu marchează și sfârșitul slujirii sale și a misiunii sale de ai aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu. De fapt, moartea și învierea sa va fi, a fost culmea operei sale. De asemenea, acest moment va marca și un alt tip de prezență, a sa, în mijlocul nostru. El va înceta să mai fie alături de discipoli săi ca acel Rabbi din Nazaret. El va fi Domnul glorios însă invizibil.
Cristos nu îi va lăsa orfani. Ci îl va trimite pe Duhul Sfânt, Paracletul, adică, pe Mângâietorul, Mijlocitorul, cel care îi va inspira și îi va învăța totul despre Isus. Cu ajutorul Duhului Sfânt, vor fi capabili să continue munca învățătorului, de anunțare, proclamare a veștii cele bune a mântuirii, lumii întregi.
După cum spusese și un preot într-una din predicile sale, că Isus i-a învățat pe discipoli mult timp. Iar acum, ei știau că tot ceea ce trebuie ei să știe, și pe care tot nu le știu, e faptul că Isus nu îi va lăsa singuri, nu îi va abandona, fiindcă îi iubește enorm, fiindcă ne iubește pe toți enorm. Cu el alături, ca prieten de încredere, se simțeau mult mai încrezători în reușita atingeri scopului, destinației finale. Isus îl trimite pe Duhul Sfânt. Duhul le va reaminti toate câte le-a învățat Isus.
Când Isus menționează de Duhul Sfânt, el menționează totodată și de pace. Ce înseamnă mai exact pacea? Sfântul Augustin avea o definiție foarte frumoasă despre pace. Conform lui, pacea înseamnă, seninătatea minții, simplitatea inimii și liniștea sufletului.
În primul rând, seninătatea minții, o avem, o deținem în momentul în care încetăm a ne exagera fricile, când încetăm a ne mai îngrijora inutil, pre mult. Cineva spusese că 80% din lucrurile asupra cărora ne îngrijorăm nu au loc niciodată, iar 15% sunt niște pure ghinioane, care nu au avut loc chiar așa cum ne-am fi așteptat. Iar ultimi 5% rămași, sunt aspecte ce le mânuim, administrăm cu ușurință. Tocmai din această cauză, că ne îngrijorăm prea mult, începem să avem și nopți nedormite cu multe întoarceri în pat, de pe o parte pe alta.
Al doilea înțeles e simplitatea inimii. Absența acestei simplități a inimii, presupune și lăsarea emoțiilor noastre să zburde libere. Ne enervăm și devenim geloși, invidioși. Mai înseamnă și mulțumire. De aceea va trebui să ne simplificăm dorințele și nevoile.
Al treilea înțeles e liniștea sufletului care înseamnă că nu vom avea pace fiindcă viața noastră din punct de vedere spiritual e un adevărat dezastru. Aceasta are loc mai ales în acele momente în care vina rămâne în inimile noastre din cauza unui păcat pe care l-am comis.
Alți teologi ar spune că pacea este o relație adevărată și plină de semnificație, cu Dumnezeu, ce rezultă din iertare, reconciliere ori împăcare și din unirea cu el.
Această muncă continuă de pace și iubire este încă destul de puternică chiar și astăzi, cu toate că deja au trecut peste 2000 de ani de atunci. Amin
