Fap 7,55-60
Ap 22,12-14.16-17.20
In 17,20-26
Unul dintre cei mai mari promotori ai unității și ai păcii într-o Americă extrem de divizată și rasistă, a fost Martin Luther King. Acesta avusese un discurs extrem de faimos, numit Am un vis, discurs care este unul profund creștin, iar asta din cauza faptului că el era un om al credinței. El prevedea o Americă lipsită de diviziuni rasiste, unde toată lumea lucrau fericiți, fiecare în funcție de demnitatea și egalitatea, ca și copii ai lui Dumnezeu. Însă, din păcate, asemenea lui Cristos, acesta fusese ucis de cei care nu aveau același tip de viziune curată, pură. Însă a rămas o inspirație universală, pentru noi toți. Asemenea lui Ghandi, un mare sfânt ne-creștin, care s-a folosit de aceleași mijloace pentru a obține eliberarea Indiei.
În textul evangheliei de astăzi îl vom vedea pe Cristos cum se roagă Tatălui său ceresc ca toți să fie una, după cum el și cu Tatăl și cu Duhul sunt una. O astfel de unitate a devenit o urgență majoră, în această lume atât de plină de ură și de diviziune. De aceea, ceea ce va trebui să facem e să ne căim de acele căi prin care plantăm diviziunea în relațiile noastre, în bisericile noastre, în comunitatea și în țara noastră.
Am dat zilele acestea de o povestioară care avusese loc cu mulți ani în urmă în Irlanda. Un membru al unei Bisericii protestante s-a convertit la catolicism pe patul de moarte. Imediat s-a iscat un adevărat vacarm printre prieteni săi. La un moment dat s-au dus la el pentru a-l convinge să nu o facă, spunându-i că Nu ne supărăm dacă mergi în orice altă Biserică, însă cea catolică, cum ai putut? Ei bine, prieteni, a spus el, am să vă spun adevărul. Știam că am să mor de cancer așa că m-am gândit că mai degrabă moare unul dintre ei decât să moară unul dintre noi. Cu alte cuvinte, diviziunile din Biserică sunt un imens scandal. În biserica primară păgâni îi admirau pe creștini pentru modul în care se iubeau unii pe alți. Și tot acesta este modul în care ne văd și acum.
Această mentalitate ei și noi face parte din natura noastră umană. Se spune că dacă pui un grup de oameni într-o cameră, în mai puțin de o zi se vor diviza în alte grupuri opuse. Nu e nevoie să privim la războaiele dintre diferite ganguri, benzi de teroriști, ori dintre cele de fotbal pentru a ne putea da seama că tribalismul, cruzimea, este destul de viu și activ peste tot în jurul nostru.
Am dat zilele acestea de biografia unui fost jucător și antrenor de fotbal. La un moment dat acesta vorbea despre un faimos meci de fotbal. Una din echipe a cerut la un moment dat pauză. Acest fost antrenor a explicat pe cât de scurt a putut, ura absolută pe care o întâlnise la echipa adversă în acel moment, mai ales că aceștia își dăduse seama că antrenorul îi va ține un pic mai mult pentru a le explica ceea ce avea de zis.
Un lucru e clar, că până nu vom reuși să fim un popor unit de iubire, nu ne vom putea numi creștini. Iar asta fiindcă mesajul principal, central al lui Cristos a fost unitatea. Tot Cristos a fost cel care ne-a oferit antidotul la toate diviziunile, adică iubirea față de dușmani. Adesea îl auzim spunând în textul evangheliilor ca toți să fie una, Tată, ca toți să fie una în noi.
Aceasta este chemarea noastră creștină, de a promova unitatea printre popoare, bisericii, credințe diferite și națiuni. De a ocroti și susține dreptatea ca cerință obligatorie pentru această unitate. Aceasta este împărăția lui Dumnezeu pe pământ pe care Cristos a venit să o stabilească ca Prinț al păcii. De aceea e de datoria noastră să ne ajutăm unul pe altul, în realizarea aceste păcii atât de mult dorită pe pământ. Aceasta este și adevăratul destin al planetei noastre, de a fi martori ai creatorului nostru, prin cantitatea și calitatea naturii noastre de iubire, iubitoare.
Acestea nu țin de sentimente, emoții, ci de decizia conștientă de a-i iubi pe ceilalți, până și pe dușmani noștri, după cum făcuse și Cristos pe cruce. Astfel vom reuși să le arătăm că lumea aceasta nu e formată din ei și noi, ci din noi toți ca o singură și mare familie. Iar asta fiindcă diviziunea acestei lumii, al cărui stăpân este diavolul, dispare și se preface în praf și cenușă, însă Domnului nostru, Prințul păcii, aparține împărăția, puterea și gloria atât a acestei lumii cât mai ales pentru totdeauna.
În încheiere, vă invit să fim cu adevărat copii ai lui Dumnezeu chemați la promovarea unității acolo unde ne aflăm, la locul de muncă, acasă, la școală, dar mai ales în mijlocul acestei lumii atât de preocupată de interesele personale. Amin
