Fap 7,55-60
Ap 22,12-14.16-17.20
In 17,20-26
Un principe bun se gândea mereu cum să vină cu adevărat în întâmpinarea nevoilor și dorințelor supușilor săi, mai ales ale celor mai săraci. De aceea, s-a deghizat într-un om sărac și, neobservat și singur, a ieșit din palatul său, s-a îndepărtat de capitală, a intrat în bordeiele sărace, s-a dus în mijlocul câmpului, i-a ajutat pe bolnavi, a mâncat din bucatele lor, a îndurat alături de ei frigul și lipsurile. După mai mulți ani de viață obositoare și săracă, s-a întors în palat și a avut grijă de nevoile, mizeria multor nefericiți și a găsit bucuria în a-i face mulțumiți.
Cu cine credeți că seamănă acest principe bun despre care tocmai am menționat? Cu Isus, care la fel ca acest principe, a dorit să vină în întâmpinarea nevoilor și dorințelor noastre, a tuturor. Iar ca să poată să facă aceasta, a devenit om asemenea nouă, a stat ascuns mulți ani, trăind asemenea nouă, pentru a ne înțelege mai bine, iar apoi, după mulți ani, s-a pus pe treabă și a început să ne ajute așa cum numai el a știut mai bine.
De exemplu, în textul evangheliei de astăzi, ce am auzit? Ce a spus ori făcut Isus? Pe scurt Isus s-a rugat. Am auzit cum o rugăciune a lui Isus, pe care acesta o făcuse când încă mai era pe pământ, rugăciune adresată Tatălui său ceresc pentru noi toți. Însă, care din voi îmi poate spune pentru ce anume se rugase Isus de fapt? În primul rând Isus s-a rugat pentru unitate, dar mai ales s-a rugat pentru ca toți să ne vadă în gloria sa cerească, alături de el în ceruri. Loc în care Isus s-a dus deja înaintea noastră. Când s-a urcat Isus la ceruri? Când am sărbătorit înălțarea sa la ceruri? Joi, la 40 de zile de la Învierea sa din morți.
Am găsit o povestioară foarte frumoasă despre sfântul Ioan Bosco despre care cu siguranță ați mai auzit. Într-o zi Sfântul Ioan Bosco era trist din cauza morţii mamei sale, când a avut un vis. A văzut-o pe mama Margareta zâmbind alături de “Sanctuarul Mângâietoarei” din Torino. A întrebat-o plin de uimire:
– Tu aici? Nu ești moartă, mamă?
– Sunt moartă, dar trăiesc!
– Și ești fericită?
– Foarte fericită!
– Spune-mi, ce bucurie ai în paradis?
– Nu îți pot spune, atât de frumos este!
– Dă-mi măcar un semn al fericirii tale.
Atunci, mama Margareta s-a schimbat la față ca Isus pe Tabor. Don Bosco a privit-o fascinat. Mama Margareta i-a spus:
– Te aștept, știi? Noi doi trebuie să fim întotdeauna împreună. Apoi a dispărut… Asta e ceea ce dorește și Isus de la noi toți, dorește ca să fim cu toți împreună în ceruri.
Însă, pe lângă această rugăciune a lui Isus, ce alte rugăciuni am mai auzit astăzi? Am mai auzit două rugăciuni, în lecturile de la această sfântă Liturghie. De exemplu, în prima lectură, ce am auzit? Am ascultat ultimele clipe din viața sfântului diacon Ștefan, primul martir al Bisericii. Înainte de a muri, ce a văzut sfântul Ștefan? A văzut cerul deschis, și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Iar înainte de a muri a făcut un gest extrem. Care a fost acesta? I-a iertat pe cei care aveau să îl omoare, exact cum făcuse și Isus când era pe cruce.
Deci, până acum am văzut rugăciunea lui Isus din textul evangheliei de astăzi, rugăciune adresată Tatălui, rugăciune izvorâtă din dorința lui de a ne vedea pe toți în gloria cerului. Apoi în prima lectură am văzut gloria cerului, prin ochi și mărturia sfântului Ștefan. Dar în cea de-a doua lectură? Acolo ce am auzit? Un lucru e clar, tot o rugăciune. Însă a cui? Am auzit rugăciunea întregii Biserici, care ea însăși dorește să vadă gloria celui, glorie dorită de Isus pentru toți și văzută de sfântul Ștefan.
Și ca să nu mă lungesc, voi încheia cu ceea ce spusese un rabin evreu pe nume Mendel din Kozk:
– Sufletele au coborât pe pământ din lumea cerească pe o scară, care apoi va fi retrasă. Acum sufletele sunt chemate în patria de sus. Unele nu se mișcă din loc; cum se poate merge în cer fără scară? Altele fac un salt și recad, fac un altul și cad din nou și la sfârșit se dau bătute. Însă sunt unele care, știind bine că nu pot urca, încearcă și iar încearcă până ce Dumnezeu le ia, le ridică și le înalță. Amin
