13 iunie – Sf. Anton de Padova, pr. înv. – 4

Lc 10, 1-9

Am dat zilele acestea de o poveste destul de interesantă care se potrivește de minune cu ceea ce ne-am adunat să celebrăm astăzi, adică pe Sfântul Anton de Padova. În această povestioară e vorba despre doi membri ai unei bisericii care aveau păreri diferite asupra unei probleme. Această neînțelegere a lor a rezultat într-o ură și rea voință din partea amândurora. La un moment dat un prieten comun al celor doi s-a săturat de această situație și a spus.

Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a vindeca ruptura dintre prieteni mei.

Așa că l-a chemat pe primul dintre ei, Bert și l-a întrebat, Ce părere ai despre prietenul meu Toma? Să mă gândesc la el? a strigat Bert. Nici nu vreau să-l văd în fața mea. Însă, a spus mijlocitorul, că trebuie să admiți că este foarte bun cu familia sa.

Da, este adevărat. El este bun cu familia sa. În ziua următoare, mijlocitorul l-a chemat pe al doilea prieten al său, Toma, știi ce a spus Bert despre tine?

Nu, însă îmi pot imagina mizeria, lucrurile rele pe care le-a spus despre mine. Ei bine, a spus mijlocitorul, a spus că ești foarte bun cu familia ta!

Ce! Chiar a spus aceasta? A exclamat Toma. Cu siguranță. Acum, tu ce părere ai despre Toma. Cred că este un gunoi, a spus Bert. Însă, a spus mijlocitorul, admiți că este un om onest. Da, el este onest, însă ce treaba are asta cu restul?

În ziua următoare, mijlocitorul l-a chemat pe Toma și i-a spus, Știi că Bert a spus că ești un om foarte onest? Nu cred asta, a spus Toma. Însă e adevărat. L-am auzit eu spunând asta cu urechile mele!

În Duminica următoare, Bert și Toma s-au întâlnit în Biserică, de această dată însă erau mult mai prietenoși și binevoitori unul cu celălalt.

Astăzi, celebrăm sărbătoarea sfântului Anton de Padova, dar mai ales ne-am adunat pentru a cere, pentru a obține binecuvântarea asupra copiilor și a crinilor, care sunt prezenți în mijlocul nostru și în mâinile noastre, prin mijlocirea sa puternică.

Însă cine a fost sfântul Anton de Padova? În primul rând este un sfânt cunoscut ca un mijlocitor puternic în recuperarea lucrurilor pierdute. A fost un teolog franciscan, născut în Lisabona, Portugalia, din secolul 13, un doctor al Bisericii, dar mai ales un ajutor de nădejde în găsirea a tot ceea ce e pierdut.

Îndemnul lui Cristos, de a lăsa totul și de a-l urma, îndemn despre care am și ascultat în textul evangheliei de astăzi, unde Cristos le-a dat sfaturile necesare celor 72 de ucenici ai săi, înainte de a-i trimite în misiune a fost și regula vieții sfântului Anton de Padova. Din nou și din nou, Dumnezeu l-a tot chemat la ceva nou din planul său. Iar sfântul Anton a răspuns de fiecare dată cu un zel reînnoit și cu un sacrificiu de sine în a-l sluji pe Domnul său Isus Cristos, tot mai mult.

Călătoria sa însă, ca slujitor al lui Dumnezeu a început ca un tânăr ce a vrut să se alăture augustinienilor din Lisabona, renunțând la un viitor plin de putere și de bogăție, pentru a putea fi un slujitor al lui Dumnezeu. Mai târziu, când trupurile primilor martiri franciscani au trecut prin orașul portughez unde au și poposit o vreme, Anton a simțit din nou dorința intensă de a fi mult unul dintre cei care sunt atât de aproape de Isus însuși, a celor care au murit pentru vestea cea bună.

Așa că Sfântul Anton de Padova a intrat în ordinul Franciscan și a pornit în călătoria lui de a predica Maurilor. Însă, o boală neașteptată l-a împiedicat să își atingă țelul. Așa că s-a dus în Italia unde a staționat o vreme într-un sat retras, unde și-a petrecut mare parte din timp în rugăciune, în citirea sfintei Scripturi și în a îndeplini unele îndatoriri.

Însă chemarea lui Dumnezeu s-a simțit din nou, la o hirotonire pentru care nu era pregătit să predice. Umilul și ascultătorul Anton cu o mică ezitare a acceptat într-un final Imagini pentru SAINT ANTHONY of paduasarcina. Anii de căutare a lui Isus în rugăciune, de citire a sfintei Scripturi, de slujire a sa în sărăcie, castitate și ascultare, l-a pregătit pe Anton, să îi permită Duhului Sfânt să se folosească de talentele sale. Predica lui Anton, a fost una uimitoare pentru cei care se așteptau la un discurs nepregătit și care nu cunoșteau deloc puterea Duhului de a dărui unor oameni simpli cuvintele potrivite.

Recunoscut imediat ca un mare om al rugăciunii, un mare exeget și teolog, Anton a devenit imediat primul frate franciscan ce avea să predea teologia celorlalți frați. Imediat a fost chemat de la acel post pentru a predica albigenzilor din Franța, folosindu-se totodată și de profundele sale cunoștințe asupra sfintei Scripturi, și teologii, totul pentru a converti și pentru a-i liniști pe toți cei care au fost duși în eroare prin renegarea divinității lui Cristos și a sacramentelor sale.

După ce a predat fraților timp de trei ani, în nordul Italiei, Anton s-a stabilit în orașul Padova, unde a reluat predicile dar mai ales unde a și început să scrie diverse notițe care să îi ajute și pe alți în predici. În primăvara anului 1231, Anton s-a retras la un mic convent din Camposampiero, unde avea ca locuință un fel de căsuță într-un copac. Acolo s-a rugat și s-a pregătit pentru moarte.

În ziua de 13 iunie, s-a îmbolnăvit foarte tare și a cerut să fie dus la Padova, unde a și murit după ce a primit sacramentul celor bolnavi. Anton a fost canonizat în mai puțin de un an, și a fost numit doctor al Bisericii în 1946.

În toată această scurtă biografie a sa pe care tocmai am relatat-o am putut observa cu toți mai multe aspecte care l-au caracterizat și pe care sfântul Anton de Padova le-a practicat în întreaga sa viață, adică virtuțile sfântului Francisc, apoi, Cuvântul lui Dumnezeu, apoi, spiritul misionar, și în ultimul rând, conducerea ereticilor la Cristos. Iar astăzi ne vom opri asupra primelor două.

În primul rând virtuțile. Acum câteva momente am menționat că Sfântul Anton de Padova la vederea acelor frați franciscani a dorit și el să urmeze modelul Sfântului Francisc de Assisi, a celui care a fondat ordinul Franciscan. Moment care l-a ajutat să iubească sărăci dar mai ales să încurajeze sărăcia și susținerea săracilor. Pe scurt, practicarea simplității, a umilinței și a carității. Și am găsit pe internet relatarea unui miracol al sfântului Anton care se potrivește cu aceste trei virtuți practicate atât de mult de sfântul Anton.

Toma era un băiețel de doar 20 de luni de viață, care trăia cu părinți lui în apropierea Bazilicii din Padova. Mama lui îl lăsase să se joace în bucătărie, în care se afla și o oală mare pe foc plină cu apă ce clocotea. Micul băiețel a luat un scaun, s-a urcat pe el și a început să privească pe furiș în oală, însă s-a dezechilibrat și a căzut în apa clocotită. După câteva clipe sa întors și mama, care în momentul în care a văzut piciorușele băiețelului ei deasupra apei clocotite, a fugit imediat să îl scoată afară, însă băiețelul era deja mort.

Săraca mamă, a striga și plângea atât de tare încât a trezit întreg cartierul, și imediat s-a adunat o mulțime de oameni în fața casei, inclusiv unii dintre frați din convent de la mănăstire. Văzând frați, femeia și-a amintit de miracolele săvârșite de sfântul Anton, și a început să se roage pentru ajutorul său, promițând totodată că va dona greutatea băiatului ei în pâine celor săraci, dacă Anton îl va readuce la viață. În timp ce mama încă se ruga, Toma se ridicase ca și cum trăsese un bun pui de somn.

Acest miracol al sfântului Anton, a învierii acestui băiețel din morți a și stârnit o practică de pietate, conform căreia Anton îți va obține favorul de la Dumnezeu în schimbul dăruirii de pâine celor săraci. Astăzi, pâinea nu mai este o necesitate a hranei noastre zilnice, așa că frați franciscani încurajează credincioși să participe la preaiubitele tradiții de a da pomană celor săraci. Cu alte cuvinte, dacă dorim cu adevărat ca sfântul Anton să ne ajute, să ne obțină ajutorul de la Dumnezeu, tot ce va trebui să facem e să îl imităm pe el în practicarea acestor virtuți dar mai ales în aceea de a-i ajuta pe cei săraci.

În al doilea rând, cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce l-a făcut pe Sfântul Anton să fie un mare iubitor și înfăptuitor al Cuvântului lui Dumnezeu a fost entuziasmul său de a citi și de a reflecta asupra Sfintei Scripturi, dar mai ales de ai învăța și pe alți despre Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce va trebui și noi să facem, e de a-l imita în citirea, studierea și practicarea cuvântului lui Dumnezeu.

Și pentru a înțelege mai bine voi relata un al miracol înfăptuit de sfântul Anton. Se povestește că într-o bună zi, Anton s-a dus la Remini, unde existau foarte mulți eretici. Când a ajuns, Anton a și început imediat să predice, însă nimeni nu îl asculta, ba chiar își și băteau joc de el. Într-un gest dramatic, Anton s-a dus pe malul mării, și a început să spună, Din cauza faptului că voi vă arătați nedemni de cuvântul lui Dumnezeu, iată, le voi vorbi peștilor, pentru ca necredința voastră să fie și mai evidentă. Anton a început să vorbească acelor creaturi ce trăiau în apă despre grija iubitoare a lui Dumnezeu. Imediat a apărut un banc de pești care l-au și înconjurat pe Anton, și și-au scos capul din apă, ascultându-l cu foarte mare atenție. La finalul predicii sale, sfântul i-a binecuvântat iar pești s-au îndepărtat. Între timp, atât de mare a fost impresia pe care a creat-o asupra celor care priveau încât mulți au fugit în afara orașului pentru a-și chema prieteni să privească miracolul, iar alți izbucneau în lacrimi implorând iertarea. Imediat după acest mare miracol, o mare mulțime s-a adunat în jurul sfântului, pe care i-a și îndemnat să se întoarcă la Dumnezeu. Datorită acestui miracol orașul Remini fusese eliberat de erezie.

În încheiere vă invit să reflectăm asupra unei întrebări care cu siguranță ne-a apărut în mințile multora de la relatarea acestui ultim miracol. Adică, sunt eu oare un creștin adevărat?  Însă, lucrul cel mai important pe care trebuie să îl înțelegem de la creștinism, pe care și sfântul Anton dorește să ne învețe prin exemplul întregii sale vieții e că creștinismul nu este o filosofie, sau un sistem de etici ori o ideologie religioasă și nici măcar un cult. Ci este o relație personală  cu Isus. A fi creștin însă a recunoaște că Cristos este prietenul nostru. Isus stă la ușa inimii noastre și bate. Așteaptă răspunsul nostru. Dorește să intre și să fie o parte din viața noastră, după cum s-a întâmplat și cu sfântul Anton de Padova. Întrebarea e, am deschis noi deja ușa sau încă mai ezităm să îi deschidem? Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?