1Rg 19,16b.19-21
Gal 5,1.13-18
Lc 9,51-62
Cu mult timp în urmă a trăit un mare sfânt, unul dintre ultimi părinți ai Bisericii, sfântul Bernard, care era și un mare scriitor spiritual, care avea un cuvânt dulce ca mierea.
Sfântul Bernard provenea dintr-o familie bogată și avea patru frați. Încă de mic s-a dedicat vieții monahale cu un asemenea entuziasm, încât nu numai că a imprimat Ordinului Cistercin o mare dezvoltare și a fondat faimoasa abație din Clairvaux, dar i-a și atras în mănăstire pe numeroșii săi frați. Acasă, cu părinții săi, trebuia să rămână numai micuțul Nissard. Salutându-l în numele tuturor, Guide, fratele mai mare, a spus:
– Dragă Nissard, noi plecăm cu Bernard la mănăstire. Îți lăsăm castelul, pământurile, bogățiile: toate sunt ale tale.
Înțeleptul copil i-a dat un răspuns minunat:
– Cum? Vreți să vă dăruiți în întregime lui Dumnezeu și eu nu? Nu mi se pare drept. Vreau și eu să vin cu voi. Și la timpul său, însoțit de tatăl Tescellin, s-a dus și el la Bernard, s-a alăturat fraților în viața monahală.
De ce am început tocmai cu această povestioară? Fiindcă mulți îl refuză pe Isus, pentru că este Mesia „sărac”; dar mulți îi spun: „Doamne, tu ești singurul meu bine” și îl urmează toată viața, după cum a făcut și sfântul Bernard dar și toți ceilalți frați ai lui care, rând pe rând l-au urmat în mănăstire.
Acum urmează o întrebare, Isus a fost oare acceptat întotdeauna? Vă amintiți de vrun episod în care să fi fost refuzat? Da, de exemplu, la Betleem, la Nazaret, dar mai ales la Ierusalim.
Dar în textul evangheliei de astăzi? Ce am auzit? Ce a făcut Isus? Pe scurt, Isus a fost refuzat de către samariteni din satul în care urma să meargă. De ce oare nu au vrut să îl primească pe Isus? Fiindcă acesta se îndrepta spre Ierusalim. Însă de ce oare? Fiindcă Samariteni, după cum bine știm cu toți erau în conflict direct cu ceilalți evrei. Motivul? Pentru că aceștia se încurcase, amestecase cu celelalte popoare. Dar Isus ce a făcut când a fost refuzat? I-a pedepsit aspru cu foc din cer după cum îi propusese apostoli Iacob și Ioan? Nu, ci a mers mai departe.
În partea a doua a textului evangheliei de astăzi am putut auzi trei tipuri de atitudini ale oamenilor, atitudini pe care oameni le aveau față de Isus. Care sunt acestea? Simplu, întâi erau cei care îl refuzat, după cum s-a întâmplat în cazul acelui sat de samariteni. Și am putut vedea deja cum a reacționat Isus în cazul acestui tip de oameni, adică, îi iartă și apoi merge mai departe.
Apoi, sunt acei oameni care invocă pedepsele lui Dumnezeu asupra celor răi, după cum făcuse apostoli Iacob și Ioan. Însă Isus cum a reacționat față de aceste tipuri de persoane? I-a lăsat în pace după cum făcuse cu samariteni? Nu ci i-a certat. Ia certat aspru, iar asta fiindcă contravine cu însăși persoana lui Dumnezeu, cu ceea ce este Dumnezeu și cu ceea ce reprezintă Dumnezeu. Adică iubire. Dumnezeu este iubire, iar prin pedeapsa aspră cerută de la Dumnezeu, sau după cum mai este cunoscută în rândurile noastre, blestemele, nu e nimic altceva decât un rău făcut și dorit celui care ne-a făcut ceva. Rău cu care Dumnezeu nu ne va ajuta niciodată. Ba din contră s-ar putea ca noi să fim cei care pe lângă faptul că ne vom alege cu o ceartă dură, e posibil să ne alegem și cu o pedeapsă veșnică. Totul fiindcă am refuzat iertarea aproapelui dorindu-i în schimb răul.
Apoi, sunt acele persoane, oameni care doresc să devină ucenici lui. Cum reacționează Isus la aceștia? Îi primește imediat cu brațele deschise? Nu. Ci îi atenționează, îi avertizează că drumul pe care merge el nu e unul ușor după cum pare ci e unul greu. Că chemarea vine de la el dar această chemare implică un angajament, un angajament complet, total.
Așa că întrebarea la care vă invit să reflectăm este, atitudinea noastră față de Isus care este? Îl respingem? Ne folosim de el pentru propriul nostru interes ori dorim să devenim ucenici lui indiferent de drumul pe care va trebui să mergem. Amin
