1Rg 19,16b.19-21
Gal 5,1.13-18
Lc 9,51-62
Un preot a fost invitat, într-o zi, de către un cuplu pentru a lua cina împreună cu ei și cu cei trei copii ai lor. În timp ce stăteau la masă, cel mai mare dintre copii a anunțat că el dorește să se facă preot. Cu toți au fost extrem de fericiți. Apoi, preotul l-a întrebat pe băiat de ce dorește să se facă preot. Băiatul a răspuns Fiindcă de fiecare dată când un preot ne vizitează casa, mâncarea este mereu foarte bună și delicioasă.
Cu siguranță există, ori au existat ocazii în viața noastră de zi cu zi în care, după ce a avut loc un eveniment destul de mișcător, ajungeam să exclamăm Te voi urma Doamne! Însă după alte câteva luni ajungeam să spunem Stai puțin, Doamne. De ce eu? Sunt foarte ocupat Doamne. Însă, acum că am auzit textul evangheliei de astăzi, am putea noi oare să ne reînnoim acel angajament pe care îl făcusem în trecut? Ori l-am urmat pe Domnul doar atunci, la început iar apoi l-am abandonat pentru ambițiile și plăcerile noastre personale pe care ni le oferă această lume?
În textul evangheliei de astăzi, am putut auzi un caz asemănător povestioarei cu care am început. La început toate acele trei persoane au spus, în mod personal, că îl vor urma pe Isus, mai ales că ei deja fusese martori la tot ceea ce făcuse Isus, vindecarea bolnavilor, puterea pe care Isus a dat discipolilor săi de a scoate diavoli și de a vindeca bolnavi în momentul în care i-a trimis pe discipoli în misiune învierea morților și multe altele. Așa că ei au spus, Stai că e un pic diferit. Îl voi urma fiindcă toți îl aplaudă, toți îl apreciază, toți spun că este un om bun, toți spun că arată bine, așa că îl voi urma.
Însă Isus a spus, dacă vrei să mă urmezi, urmează-mă fără alte rețineri. Doresc angajamentul tău complet. Doresc sacrificiu.
Așa că acelui bărbat care se oferise voluntar în al urma cu mult entuziasm, Isus i-a spus, Gândește de două ori. Isus și discipoli săi nu aveau o casă pe care să o numească ca fiind a lor. Se mutau din loc în loc iar dacă doreai să îl urmezi atunci trebuia să fii unul dintre ei, fără siguranța locuinței și fără necesitățile fundamentale.
Apoi, celui de-al doilea bărbat care a dorit să îl urmeze, Isus i-a spus Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor… iar asta fiindcă această înmormântare presupunea și o amânare a slujirii față de Isus până în acel moment în care tatăl său chiar avea să moară. Obligațiile față de părinți sunt lăudabile și trebuie apreciate însă când vine vorba de împărăția lui Dumnezeu acestea mereu trebuie să fie pe locul doi.
Fiecare dintre noi poate că se gândește că suntem prea tineri să fim serioși în privința lui Cristos. Ba chiar am putea spune Trebuie mai întâi să îmi fac o carieră, un loc de muncă bun, o familie și să îmi urmez celelalte vise. Când voi deveni mai bătrân și nu voi avea nimic altceva de făcut, atunci voi începe să îl urmez și să îl slujesc pe Cristos. Ce rezultă? Rezultă faptul că ajungem să petrecem ani prețioși din viața noastră, cei mai buni ani, în slujba propriilor noastre ambiții și abia mai târziu, când deja suntem morocănoși și 
slăbiți dorim să fim în slujba lui Cristos. Ajungem să nu avem niciodată ocazia să profităm din plin de oportunitatea de a-l urma cum trebuie pe Cristos. Devenim nostalgici, incapabili ba chiar ajungem să murim devreme, nereușind niciodată să îl slujim pe Domnul. În loc ca noi să fim cei care îl slujim pe el, el e cel care ajunge să ne slujească pe noi.
Cel de-al treilea bărbat i-a cerut lui Isus să îi permită, mai întâi, să își i-a rămas bun de la familia sa, însă Isus i-a spus să nu privească înapoi.
Isus vorbește într-un ton hiperbolic, pentru a sublinia greutatea uceniciei care implică o totală dedicare și un angajament complet față de voința lui Dumnezeu. Însă aceste cuvintele ale sale nu trebuie luate la propriu. Fiindcă tot mai putem să ne îndeplinim obligațiile noastre filiale ori familiale, iar asta fiindcă dacă nu le îndeplinim comitem un păcat de moarte. Dar un lucru e clar, că a urma chemarea lui Cristos e cel mai important dintre toate.
Însă tot rămâne o întrebare, Cum putem aplica acest pasaj evanghelic în viața noastră ca și creștini? Am dat zilele acestea de un articol originar dintr-o revistă Readers Digest, datată în luna iulie a anului 1994, intitulat, Ce contează cu adevărat? Al cărui autor e Nardi Reeder Campion. Cred că acest articol ne poate ajuta să ne dăm seama cum trebuie să ne trăim viețile ca și discipoli dedicați lui Isus Cristos. Acesta a spus, și citez, opt valori pot stimula viața unei persoane: 1. Fi înțelept în folosirea timpului. Nu ține de cât de mult timp avem ci ce trebuie să facem cu el. 2. Apreciază munca. Munca este vitală pentru mine, îmi întărește ea caracterul sau îi inspiră pe alți sau ajută lumea cu vreo ceva? 3. Caută fericirea în fiecare zi. Dacă nu ești fericit astăzi, atunci nu vei fi fericit niciodată! Fi mereu răbdător, lipsit de egoism, mereu cu un scop, puternic, doritor și îndeplinește-ți datoriile, zi de zi cu o inimă recunoscătoare. 4. Păstrează în suflet iubirea. Adevărata iubire nu e încăpățânată ci se încrede. 5. Ține ambiția la locul ei. 6. Îmbrățișează prietenia. E nevoie de un suflet mare pentru a fi un adevărat prieten. Trebuie să ierți mult, să uiți mult dar mai ales să tolerezi mult. 7. Nu-ți fie teamă de durere. Dezamăgirea în viață e inevitabilă. Durerea este cea mai întâlnită dintre toate. Durerea ne e dată singură pentru ca noi să putem plânge singuri. Ne este dată ca să devenim capabili să simțim, să suferim, să plângem, să fim capabili să înțelegem mai bine iubirea și binecuvântarea. 8. Nutrește credința. Credința în Dumnezeu ne va face capabili să ne trăim viețile mai eficient, fără frică și mai măreț.
Sunt multe motive foarte bune și importante ce ne previn din a ne concentra atenția asupra voinței lui Dumnezeu. La prima vedere nu pare a fi nimic rău în ele. Însă dacă ele ajung să ne distragă, să ne slăbească voința sau să ne facă să facem anumite compromisuri, atunci devin ispite ce trebuie respinse.
Prin urmare, să nu uităm că acolo unde se află sacrificiu, acolo există și iubire. Unde există iubire, atunci Domnul mereu e acolo prezent. Dacă decidem să îl urmăm pe Domnul, atunci va trebui să decidem acum și nu mâine fiindcă ziua de mâine încă e departe. Dacă vrei să spui da, atunci spune da, dacă vrei să spui nu atunci spune nu, însă nu există deloc o cale de mijloc. Amin
