Înţ 18,6-9
Evr 11,1-2.8-19
Lc 12,32-48
Prin anul 1870, o întreagă regiune din America a fost învăluită de un întuneric misterios. În acel moment, prin mințile tuturor a trecut un singur gând, că sfârșitul lumii a sosit. Membri consiliului acelei regiuni ba chiar au cerut o amânare a întâlnirii pentru a se putea duce acasă să aștepte sosirea Domnului împreună cu familiile lor.
La un moment dat, un colonel a ținut un scurt discurs, Indiferent că e ziua judecății sau nu. Dacă nu e, atunci nu e nevoie de această amânare. Dacă ar fi fost ziua judecății finale, eu personal aș fi preferat să fiu găsit îndeplinindu-mi datoria. Așa că doresc să se aducă niște lumânări.
Parabola pe care am auzit-o în textul evangheliei de astăzi se concentrează asupra întoarcerii neprevăzute a lui Isus și nevoia noastră de a fi pregătiți pentru întoarcerea sa. Isus ne spune, Gata sau nu, eu tot voi veni. În mod normal, când ne gândim la a fi gata, de obicei ne gândim la a fi pregătiți pentru ce e mai rău, privim la ușă în caz că vin hoți, sau la vesta de salvare în cazul unui accident cu barca.
Nu e interesant oare faptul că majoritatea dintre noi cred în pregătirea în cazul multor incertitudini, însă nu și la majoritatea evenimentelor principale din viața noastră? Purtăm o roată de rezervă în mașină, ca pregătire în caz că facem pană. Avem asigurare în caz de furt, sau mașini de pompieri în caz de foc. Sau stuardeze în avion pentru instrucția esențială începerii un zbor, în caz de turbulențe, dar mai ales căutăm să învățăm cât mai multe pentru a fi pregătiți pentru un anumit job. Pregătirea în societatea noastră este un semn al înțelepciunii. Din toate pregătirile pe care le facem pentru lucrurile deja menționate, nici unul din ele nu este o certitudine adevărată și totuși, simțim nevoia de a ne pregăti pentru ele.
A ne întoarce la Isus este o certitudine. Nu avem cum să știm deloc momentul în care el se va întoarce sau când noi vom muri, însă tot este o certitudine. De aceea suntem nevoiți să fim mereu în gardă, mereu credincioși dar mai ales mereu pregătiți iar asta ca să putem fi găsiți vrednici în a împărtăși banchetul ceresc pregătit nouă. Prin urmare, întrebarea principală a parabolei de astăzi nu e dacă sau nu Cristos va veni din nou, sau când va veni, sau cum va veni. Ci ceea ce contează e ca noi să fim pregătiți și gata pentru a-l primi cum se cuvine atunci când va veni, indiferent că e acum sau mai târziu.
Pe drumul vieții, pe care mergem acum, sunt multe incertitudini și distracții. Nu știm unde ne va duce drumul, nu știm când va vom ajunge la capătul lui. Însă un lucru e sigur. La finalul călătoriei vieții noastre, Domnul va fi acolo să ne întâlnească, să ne ureze bun veni în Împărăția cerurilor….dacă ne-am pregătit cât am fost pe acest pământ. Pregătirea nu poate fi un, Mai încolo, ci trebuie să fie o trăire a fiecărei clipe a vieții noastre pentru Isus. Dacă putem face aceasta, atunci vom fi gata oricând pentru Cristos oricând va veni.
Cum putem noi fi pregătiți în acest fel? Dacă îl ascultăm pe Isus când ne vorbește despre judecata finală, vom observa că el spune destul de clar că această pregătire va fi măsurată cu disponibilitatea noastră de a sluji oameni pe care îi întâlnim. Isus a spus Ceea ce ai făcut unuia dintre acești frați și surori ale mele, mie mi-ai făcut. De aceea, ceea ce va trebui noi să facem e să îndeplinim sarcina ce ne-a fost încredințată nouă, zi de zi.
Un al mod prin care putem fi pregătiți e de a fi credincioși față de viața și misiunea lui Isus, în această așteptare a noastră a celei de-a doua sosiri ale sale. În ciuda criticilor, respingeri, dureri, suferinței, va trebui să rămâne mereu fideli iubirii Tatălui, după cum rămăsese și Isus. Va trebui să ne îndeplinim misiunea ce ne-a fost încredințată, adică, aceea de a proclama domnia lui Dumnezeu, tuturor. Ce este fidelitatea? Înseamnă păstrarea cuvântului dat, a promisiunilor și a angajamentelor, indiferent de cât de grele sau dificile devin. Fidelitatea este un caracter principal al lui Dumnezeu, caracter care este așteptat și de la noi. Amin.
