Înț 18,6-9
Evr 11,1-2.8-19
Lc 12,32-48
Am auzit zilele acestea de o poveste despre o familie fericită. Una din metodele lor de a se recrea era aceea de a-și încerca norocul să câștige la loto. Tatăl mereu cumpăra câteva tichete și le dădea copiilor lui, dar și tatălui lui, bunicului copiilor, în vârstă de 85 de ani.
Într-o bună zi, când a fost publicat un nou set de numere câștigătoare, unul dintre acele bilete ale lor conținea exact acele numere, câștigând astfel jackpot-ul de 20 de milioane de euro. Culmea e că acest bilet era tocmai al bunicului. Însă acum a apărut adevărata problemă fiindcă le era frică să îi divulge vestea, din teamă că va face un infarct din cauza entuziasmului. Așa că s-au tot gândit la o modalitate de a-i da vestea. Au invitat un preot care le era și prieten, și i-au spus ce să facă. Tânărul preot nu a stat deloc pe gânduri și a acceptat imediat sarcina, gândindu-se că va avea și el parte din câștig.
Preotul s-a dus în vizită la casa bătrânului un pic mai târziu pentru a vorbi cu el. După ce au schimbat câteva cuvinte, preotul, când dădea să plece, i-a spus așa ca din obișnuință, Apropo, bunicule, să presupunem că ai câștiga la loto premiul cel mare de 20 de milioane de euro, ce ai face cu toți acei bani?
Ce? 20 de milioane? a răspuns bătrânelul. E o sumă imensă părinte. Ei bine, a continuat bătrânul cu un zâmbet pe față, Părinte, iată ce aș face cu ei. 10 milioane aș da copiilor mei și nepoților mei….iar 10 milioane v-aș dona la dumneavoastră. Luat prin surprindere și entuziasmat, preotul a căzut jos și a murit de infarct. Și când vă gândeați că toți se temeau ca bătrânelul să nu facă infarct de bucurie.
Aceasta este o poveste destul de amuzantă însă care ne arată cât de neașteptată, imprevizibilă poate fi moartea. Textul evangheliei de astăzi ne vorbește tocmai despre acest tip de pregătire și despre a avea prioritățile, în viață, bine stabilite. Sfântul evanghelist Luca ne oferă trei parabole care scot în evidență această înțelepciune a pregătirii. Prima parabolă vorbește despre un grup de servitori care așteaptă sosirea stăpânului lor de la o sărbătoare, de la o nuntă (vv. 35-38). Din moment ce cultura iudaică, consta în faptul că nunțile durau doar câteva ore, în afară de orele târzii din noapte, rezulta faptul că întoarcerea stăpânului adesea era târzie și întârziată. Însă servitori trebuiau să îți mențină lămpile mereu aprinse, gata pentru a-l primi. Stăpânul care la întoarcere va prelua rolul lor și îi va sluji ca recompensă pentru fidelitatea lor.
A doua parabolă continuă această idee de pregătire (vv. 39-40), însă acum un stăpân trebuie să fie extra vigilent în a preveni ca hoții să îi spargă casa. Iar ultima parabolă (vv. 42-48) este vorba despre slujitori credincioși și necredincioși. Care la rândul lor sunt clasificați în funcție de răspunsul pe care ei îl dau la responsabilitățile ce le au fost desemnate. Adică, cei care și-au îndeplinit datoriile plini de înțelepciune și cu fidelitate și cei care au exploatat nebunește datoriile atribuite lor. Primi sunt recompensați iar cei din urmă ajung să fie pedepsiți de către stăpân.
În loc să continuăm să vorbim despre această temă a pregătirii, vă invit să ne concentrăm atenția, în continuare, asupra slujitorilor însuși, asupra modului în care ei s-au pregătit pentru sosirea stăpânului, care este Domnul însuși, iar noi desigur suntem acei slujitori. Astfel, cu toți va trebui să avem o inimă de slujitor. Cum putem noi, cunoaște dacă avem inima unui slujitor? Isus ne-a spus destul de clar, După roadele lor îi veți recunoaște (Mt 7,16). Un autor destul de faimos pe nume Rick Warren, în cartea sa intitulată Scopul unei vieți conduse, menționează șase lucruri care descriu și caracterizează un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. De aceea, vă invit ca după această sfântă Liturghie, când veți merge spre casele voastre, vă rog să luați cu voi aceste șase lucruri, și să le folosiți ca ghid în datoriile voastre ca slujitori buni și credincioși ai lui Dumnezeu. Iar acestea sunt:
Prima dintre ele e disponibilitatea de a sluji. Conform acestui autor, un adevărat slujitor este mereu disponibil să slujească. Slujitori nu își umplu timpul cu alte lucruri care le-ar putea limita sau lua din timpul în care pot sluji. Ei sunt gata în a sluji ori de câte ori sunt chemați. Dacă am sluji numai în acele momente în care ne convine nouă, atunci nu suntem cu adevărat slujitori. Adevărați slujitori fac ceea ce e nevoie, chiar dacă nu le convine.
Așa că întrebarea e, suntem noi disponibili pentru Dumnezeu oricând? Ca slujitori nu noi suntem cei care alegem când și unde să slujim. Agenda lui Dumnezeu va trebui să fie prioritatea noastră principală.
Al doilea e acela de a nu amâna niciodată să slujești cât de bine poți. Adevărați slujitori fac totul pe cât de bine pot cu ceea ce au. Acest autor a continuat să spună că slujitori nu inventează scuze, sau așteaptă circumstanțe mai bune. Slujitori nu spun niciodată, într-una din aceste zile. Sau, Toate la timpul lor. Ei doar fac ceea ce trebuie făcut. Dumnezeu așteaptă să facem ceea ce putem, cu tot ceea ce avem oriunde ne-am afla.
Al treilea e munca tăcută. Adevărați slujitori mențin un profil cât mai mic. Adică nu promovează sau atrag atenția asupra lor înșiși. Tot la fel și cu noi, în loc să facem, pentru a impresiona și pentru a atrage succesul, ar trebui să ne îmbrăcăm toți în umilință unii față de alții, (1Pt 5,5) după cum spunea apostolul Petru în prima sa scrisoare. Adevărați slujitori nu slujesc pentru recunoaștere sau aplauze de la cei din jur. Ei trăiesc pentru o audiență cu El, cu Dumnezeu.
Al patrulea e dependența de muncă. Adevărați slujitori sunt credincioși slujirii lor. Slujitori își duc la îndeplinire datoriile, le îndeplinesc cu responsabilitate, păstrează promisiunile și îndeplinesc angajamentele luate. Ei nu își lasă munca în jumătate și nu abandonează când sunt descurajați. Ei sunt demni de încredere și te poți baza pe ei.
Al cincilea e că slujitorul acordă o dedicare identică, egală fiecărei sarcini, datorii. Adevărați slujitori îndeplinesc fiecare sarcină cu o dedicare egală, indiferent de ceea ce fac, slujitori o fac cu toată inima lor, indiferent de cât de mici sau mică este. Până și Isus s-a specializat în a îndeplini micile datorii pe care toți ceilalți le evitau, precum, spălarea picioarelor, ajutorare copiilor, pregătirea mesei și îngrijirea leproșilor. Nimic nu era mai prejos de el iar asta fiindcă el a venit ca să slujească. Cineva a spus că Practică bunătatea la întâmplare și faptele de bunătate fără sens.
Așa că vă invit să nu căutăm să îndeplinim fapte mărețe pentru Dumnezeu ci să facem acele fapte nu-chiar-atât-de-minunate mai ales că Dumnezeu ne va spune ceea ce dorește ca noi să facem.
Al șaselea e răspunsul la nevoile celorlalți. Adevărați slujitori acordă atenție la nevoii. Slujitori sunt mereu în gardă în ai ajuta pe ceilalți. Ori de câte ori văd o nevoie, profită de moment și o îndeplinesc imediat. Când Dumnezeu îl face pe cineva nevoiaș chiar în fața noastră, el de fapt dorește să ne de-a oportunitatea de a crește ca și slujitori. De acea vă invit să nu îi spunem niciodată celui de lângă noi să aștepte până mâine.
John Wesley a fost un slujitor incredibil al lui Dumnezeu. Motto-ul său era Fă tot binele pe care îl poți face, prin toate mijloacele prin care poți, oriunde poți, mereu, tuturor oamenilor, atâta timp cât poți. Aceasta este măreția.
Până și cele mai mici slujiri sunt observate de Dumnezeu și vor fi recompensate. De aceea, în încheiere vă invit să vă amintiți cuvintele lui Isus, Cine va da de băut fie și numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceștia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata” (Mt 10,42). Amin
