Mt 9, 35-38
Sfântul Vicențiu de Paul pe care îl comemorăm astăzi, s-a născut într-o familie săracă din Franța anului 1581. La încurajarea tatălui său tânărul Vicențiu a intrat în seminar abia la vârsta de 19 ani. Ca tânăr preot, acesta și-a făcut foarte mulți prieteni, unii dintre ei bogați, practic avea tot ce îi trebuia pentru a trăi în lux și confort în sfera societății aristocratice. Însă ca preot, Vicențiu adesea mergea pe străzile Parisului, pe care vedea sărăcia, oameni fără adăpost, fără hrana necesară, refugiați de război, bătrâni neglijați, femei și copii, dar mai ales cei care au fost abandonați din punct de vedere spiritual și care nu mai aveau nici o speranță. Așa că a început să înființeze mai întâi o congregație de preoți care făceau vot de sărăcie, castitate și ascultare dar care să se dedice cu totul slujirii celor săraci. De-a lungul timpului, Vicențiu a stabilit și multe confraternități ale carității care să vină în ajutorul eliberării spirituale și fizice ale săracilor și ale celor bolnavi.
Apoi, a invitat femeile bogate din Paris pentru a-i finanța proiectele. Iar cu ajutorul acestora a fondat diverse spitale, a făcut colecte pentru ajutorarea victimelor de război ba chiar pentru a răscumpăra sclavi din Nordul Africii.
Apostolatul său poate fi rezumat astfel, Nu ajunge ca eu să îl iubesc pe Dumnezeu dacă nu îmi iubesc aproapele…aparțin lui Dumnezeu dar și săracilor. De aceea astăzi va trebui ca și noi să colaborăm cu generozitate cu harul lui Dumnezeu, mai ales în a răspunde cu caritate celor care se află în nevoie de gloria lui Dumnezeu și de mântuirea sufletelor.
