Mt 18, 1-4

Astăzi biserica o comemorează pe sfânta Tereza a pruncului Isus, care a fost cel de-al nouălea copil al unor părinți sfinți, care și ei au fost beatificați în urmă cu câțiva ani.

La vârsta de 15 ani, Tereza a primit binecuvântarea de credință și virtute de la părinți ei, prin primirea permisiunii de a intra în conventul carmelit în care se afla deja două dintre surorile ei. A trăit acolo timp de 11 ani ca călugăriță carmelită, înainte de a muri de tuberculoză la vârsta de doar 26 de ani.

Rugăciunea zilei de la această sfântă Liturghie ne îndeamnă să umblăm cu încredere pe calea sfintei Tereza, cale pe care ea sa dedicat cu totul din iubire, în toate cele mici ale vieții, în fiecare sarcină și datorie a vieții de zi cu zi. De aceea suntem astăzi îndemnați să ne încredem în faptul că și noi putem deveni sfinți, prin ceea ce ne oferă Dumnezeu, prin iubirea și grija față de oameni care nii aduce în viața noastră. Sfințenia vieții poate fi atinsă de oricare dintre noi, prin a face micile lucruri așa cum trebuie, de exemplu, prin spălarea vaselor, prin a pregăti masa, prin a da de băut celor însetați,

Sfânta Tereza a știut că ea nu era capabilă de sacrificii enorme, sau de săvârșirea unor fapte mari și minunate. Ci mai degrabă, a ales să rămână ca și copil în ochii lui Dumnezeu, îndeplinindu-și toate datoriile cu iubire, ascultare, indiferent de cât de mici și nesemnificative erau.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?