2Rg 5,14-17
2Tim 2,8-13
Lc 17,11-19
Se spune că într-o bună zi un preot s-a dus într-o filială a parohiei sale, în care a ținut o predică de 30 de minute despre recunoștință. La încheierea acelei predici acesta a spus, să nu uitați niciodată că indiferent de cât de mic e cadoul, darul primit, mereu să fiți recunoscători Domnului pentru el.
Mai târziu, când sosise momentul ofertoriului, un fecior de biserică luase pălăria părintelui pentru e merge prin biserică ca să adune colecta. Când pălăria a ajuns înapoi la părintele, acesta a scuturat-o cu atenție însă nu a auzit nici un zgomot. Apoi a întors-o cu fundul în sus dar tot nimic. Era complet goală.
Văzând aceasta, toți ochii din Biserică erau ațintiți spre preot pentru a vedea dacă va pune în practică ceea ce tocmai predicase. Prin urmare, părintele a ridicat pălăria în aer, spre cer, și a spus, Mulțumesc Doamne, pentru că mi-am primit înapoi pălăria.
Textul evangheliei de astăzi ne învață o lecție foarte importantă despre recunoștință. Și pentru a se putea face înțeles mai bine, evanghelistul a ales tocmai acest eveniment din viața lui Isus, în care zece leproși, adică nouă evrei și un samaritean, s-au dus la el pentru a-i cere să îi vindece. Aceștia se aseamănă cu acei clienți care merg la Isus să îi ceară un serviciu, acela al vindecării fiindcă erau convinși de faptul că Isus îi putea vindeca. Iar Isus îi vindecă pe toți, în mod gratuit, fără a cere o taxă asemenea doctorilor din ziua de astăzi. Spre diferență de astăzi, în care nu ești primit la medic sau în spital dacă nu ai dat sau dacă nu dai în prealabil o anumită taxă, sau mai bine zis dacă nu plătești. După ce i-a vindecat Isus le-a spus să meargă la preot pentru a vedea dacă s-au curățat cu adevărat, după cum poruncea și legea iudaică. Astăzi aceștia, leproși, trebuie să meargă la doctori pentru a cere un certificat medical care să ateste faptul că acea persoană este cu adevărat vindecată.
Leprozitatea nu doar că le desfigura trupurile, ci îi și făcea să fie alungați și respinși din propriile lor comunități.
Trist e faptul că numai unu singur s-a întors la Isus pentru a-i mulțumi iar acesta era un samaritean, un străin. Când ceilalți nouă au primit ceea ce au dorit, aceștia nu s-au mai întors înapoi niciodată. Ar putea fi și din cauza mândriei, mândria că ei sunt poporul ales al lui Dumnezeu motiv pentru care Dumnezeu ar avea o obligație față de ei. Așa că nu era necesară mulțumirea.
Nu e chiar atât de greu de spus Mulțumesc, celor care ne-au făcut vreo ceva bun, sau care ne-au ajutat în nevoile noastre. Rostirea acestui minunat cuvânt nu doar că ne va ajuta pe noi înșine să ne eliberăm de poveri ci și pe oameni care îl aud, îi va ajuta să scape pentru moment de propriile lor greutăți. Inimile noastre vor deveni mai ușoare iar poverile vor deveni un pic mai luminate, mai ușoare. Ne-ar putea inspira să ne simțim îndrăgostiți, iubiți.
Lepra în timpul lui Isus era una dintre cele mai teribile boli. Oameni priveau spre ea cu un puternic sentiment de respingere. Leproși erau alungați și ținuți la distanță de oameni sănătoși. Până și în Evul Mediu, dacă un om devenea lepros, preotul aducea omul la intrarea în Biserică și făcea pentru el o slujbă de înmormântare. Leprosul era deja considerat ca un mort ambulant, sau zombi după cum mai e numit în unele filme hollywoodiene.
Lepra era considerată mai mult o boală spirituală decât una fizică. Un trup viciat era considerat un semn al unui suflet viciat. O persoană care era lovită de lepră se credea că a fost pedepsită de Dumnezeu, ori pentru greșelile proprii ori pentru păcatele familiei lui.
Acest text evanghelic ne vorbește și despre un lepros. Însă am rămas surprins când am văzut că cuvântul lepros mai înseamnă și respins. De fapt, acest text evanghelic nu e doar despre oameni care au lepră din punct de vedere fizic. Ci și despre acele persoane care sunt respinse. Și sunt mulții. Oameni pe care nu dorim să îi atingem fiindcă sunt de ne-atins. Dacă avem persoane de ne-atins în vârful piramidei acestei societăți, asemenea milionarilor dar mai ales a politicienilor corupți care rareori sunt și condamnați pentru fapte de corupție, totul din cauză că sunt de ne-atins, atunci avem și ne-atinși în partea de jos a acestei piramide, ierarhii. Frații și surorile noastre nevoiașe, marginalizate de societate, care trăiesc izolați în munți. Din păcate, aceștia reprezintă cel mai neglijat sector din partea guvernului, iar uneori și din partea bisericii. Aceștia sunt grupul cel mai mult exploatat.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra unor cuvinte rostite de Mile M. Cates, care spunea că cel mai bun test de caracter e văzut în cantitatea și în puterea recunoștinței pe care o avem. Amin
