2Rg 5,14-17
2Tim 2,8-13
Lc 17,11-19
Un episcop pe nume Teodoro Bacani a relatat la un moment dat o povestioară despre un băiat care a scris o scrisoare mamei sale. Acesta scria că,
Dragă mamă. În această dimineață am curățat iarba din față, care te costă 2 lei. După masă, am spălat vasele, farfuriile și tacâmurile care te costă 3 lei. După amiază, mi-ai cerut să cumpăr niște legume și fructe de la piață, și din moment ce soarele ardea iar piața era foarte departe, te voi taxa cu 5 lei. Așa că trebuie să îmi dai 10 lei. Semnat: Fiul tău drag.
Însă mama i-a scris o scrisoare înapoi, în care scria că. Te-am purtat în pântecul meu timp de nouă luni, pentru care nu te taxez cu nimic. Am pătimit mult ca să te aduc pe lume, ba chiar erai să mori, iar pentru asta nu te taxez cu nimic. Când aveai doi ani te-ai îmbolnăvit iar eu nu am dormit deloc timp de trei zile din moment ce te țineam în brațe mereu, însă tot nu te taxez cu nimic. Per total nu trebuie să îmi dai nimic fiindcă te iubesc. Semnat, Mata ta preaiubită!
Putem spune cu ușurință că acest băiat era nerecunoscător. El nu a mulțumit mamei sale pentru tot ceea ce făcuse și făcea pentru el. Iar aceasta este doar o simplă poveste însă cu siguranță noi avem experiențe și mai concrete. De exemplu, dacă te afli într-o situație dificilă, începi să te rogi lui Dumnezeu, asemenea acelui pescar care se afla în barcă cu cei doi fii ai săi în mijlocul mării. Ei au dat de o furtună extrem de violentă, atât de violentă încât barca lor a fost distrusă iar ei au fost nevoiți să sară în apă. El se gândea că nu va putea fi salvat de fii săi. Așa că s-a rugat lui Dumnezeu și i-a promis ca dacă va fi salvat va merge imediat la o Biserică și va aprinde o lumânare. După o perioadă, a văzut o bucată mare de lemn care era destul de mare încât să îi țină pe doi dintre ei până vor ajunge la un mal. Ajunși la mal au mers și au tot mers și au trecut de o biserică. Fiul i-a amintit Tatălui, Tată, ai promis că dacă vei fi salvat vei aprinde o lumânare în Biserică! Hei, copil naiv ce ești! Taci din gură! Nu vorbeam serios când am zis asta. Nu e adevărat. Doar glumisem! la certat tatăl. E asemenea acelei ziceri care spune că promisiunile sunt făcute doar pentru a fi încălcate!
Stau uneori și mă întreb, oare de ce le vine atât de ușor, străinilor să spună Mulțumesc, însă e atât de greu pentru cei de lângă noi, rudelor și prietenilor, noștri, ba chiar și nouă înșine.
E asemenea istorioarei din textul evangheliei de astăzi, unde am văzut cum 10 leproși i-au cerut lui Isus să îi vindece de boala lor, însă Isus a fost atât de trist când a văzut că numai o singură persoană, un samaritean, s-a întors la el pentru a-i mulțumi. Ceilalți nouă, care erau evrei, nu s-au întors deloc. Unde erau ei? Ei au fugit cu binecuvântarea lor și au uitat de sursa binecuvântării. Sau poate că s-au dus direct la preotul de la templu, după cum le este poruncit de către legea Iudaică să facă în caz că sunt vindecați. Astăzi leproși merg la doctor și cer un certificat medical care să ateste că este cu adevărat vindecat. Un alt motiv pentru faptul că ceilalți nouă nu s-au întors deloc la Isus ar putea fi și datorită mândriei pe care o aveau ca și popor ales de Dumnezeu, motiv pentru care, credeau ei, că Dumnezeu avea o obligație față de ei. Așa că, nu era nevoie de nici o mulțumire.
Dar noi, dăm noi oare vreo dată mulțumire lui Dumnezeu, dacă suntem binecuvântați cu vindecare, bunuri, soți sau soții bune, părinți sau copii buni, ori cu bunuri materiale din belșug? Un lucru e clar că trebuie să ne bucurăm de ele, de darurile noastre însă să nu uităm niciodată de sursa acestor daruri, de dăruitor. Problema principală la mulți dintre noi e faptul că ne întoarcem la Dăruitorul acestor daruri doar pentru a cere mai multe binecuvântări. Nu ne întoarcem și pentru a ne arăta recunoștința ci doar pentru a ne plânge.
Nu e chiar atât de greu să spunem Mulțumesc lui Dumnezeu și acelor persoane care au făcut ceva bun pentru noi sau care ne-au ajutat la nevoie. Spunând aceasta nu doar că ne va ajuta pe noi înșine să scăpăm de poveri ci mai ales oameni care îl aud, vor reuși să scape pentru moment, ori să uite temporar, de propriile lor greutăți. Ne vor face inimile mai moii și ne va face povara muncii mult mai ușoară. Ne-ar putea inspira mai mult să iubim. Suntem noi persoane recunoscătoare? Suntem noi capabili să spunem, Mulțumesc Doamne, atât în timpuri bune dar mai ales în cele rele?
Priviți, iubiți credincioși la cruce, pe ea veți observa una dintre cele mai bune și mai frumoase rugăciuni. Un preot își îndemnase credincioși la un moment dat să privească la cruce, să observe cu atenție ceea ce a făcut Cristos pentru noi, cum și-a dat viața proprie, nevinovat fiind pentru ca noi, prieteni lui, să fim alături de el în ceruri, i-a invitat să privească cu atenție și să rostească una dintre cele mai bune și frumoase rugăciuni, adică Mulțumesc! Iar acum vă invit pe toți să privim spre cruce și să rostim aceiași rugăciune, Mulțumesc!
Un mare predicator verbit pe nume Gerry Orbos, a spus la un moment dat că până și animalele și natura îi dau mulțumire lui Dumnezeu. De exemplu, Cai și vacile își îndoaie genunchi înainte de a se pune la culcare. Apoi salcâmul își îndoaie frunzele în rugăciune odată că lăsarea serii, și multe alte exemple asemenea. Da, animalele și natura sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, așa că noi de ce nu putem, de ce suntem profitori și egoiști?
De aceea va trebui să fim recunoscători pentru tot și pentru toate. În primul rând, va trebui să fim recunoscători față de părinți noștri. Motivul? Fiindcă au fost ani la rândul în care noi am fost complet dependenți de ei în tot și în toate. Și totuși, dacă acum ne putem susține și descurca de unii singuri cu atât mai mult va trebui să încetăm să îi mai neglijăm când ei devin ori sunt deja bătrâni și neputincioși. Va veni și ziua în care un părinte în vârstă va deveni un așa zis coleg de pacoste, zi în care mulți dintre noi nu sunt dispuși să își plătească datoria pe care o avem față de părinți. Oameni care nu reușesc să își iubească părinți la bătrânețe vor ajunge să aibă parte de exact aceiași soartă din partea propriilor lor copii. Cartea lui Ben Sirah ne avertizează în această privință că Cel care-l părăsește pe tatăl este ca unul care [spune] blasfemie şi cel care o mânie pe mama este blestemat de Domnul (3,16).
În al doilea rând, va trebui să fim recunoscători față de toți ceilalți de lângă noi. Iar asta fiindcă le datorăm atât de multe. Sunt momente în care un prieten ori oricare face ceva care adesea ne e imposibil să îl răsplătim însă mai tragic e faptul că adesea nici măcar nu ne obosim să încercăm.
În al treilea rând, va trebui să fim recunoscători lui Dumnezeu. Iar asta pentru că ne rugăm lui iar el la rândul lui ne dă tot ceea ce avem nevoie și când avem nevoie, mai ales un răspuns la toate aceste rugăciuni, indiferent că acesta este unul pozitiv sau negativ. Ar trebui să fim recunoscători față de Dumnezeu pentru că ne-a creat după chipul și asemănarea sa și nu după imaginea unei vaci sau a unui bou. Ne alimentează nevoile noastre zilnice. Ni l-a dat pe singurul său Fiu. Euharistia și Pocăința și toate celelalte sacramente. Locul în care ne aflăm, iubirea ce ne unește, bogățiile, munca și alte creaturi, zile fericite și zile mai tulburătoare și multe altele. Ar trebui să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că, după cum spusese și Isaak Walton, Dumnezeu are două locuințe, una în ceruri și una în inima recunoscătoare. De aceea nici un dar, har de la Dumnezeu nu e complet al nostru până în momentul în care îi mulțumim celui care ni l-a dat, Dumnezeului nostru. Iar mulțumirea noastră trebuie să fie una sinceră. De cele mai multe ori uităm să Mulțumim lui Dumnezeu, chiar și înainte și după mese. Așa că cel mai bun mulțumesc pe care îi putem adresa e acela de a încerca să merităm bunătatea și milostivirea lui.
După această sfântă Liturghie, când veți ajunge acasă, vă rog, enumerați binecuvântările pe care le aveți, iar apoi mulțumiți lui Dumnezeu pentru ele. Dacă veți face aceasta, nu veți avea nimic de pierdut ci veți avea parte de și mai multe binecuvântări de la Dumnezeu, din moment ce Dumnezeu își va afla plăcerea în noi și în familia noastră. Amin
