2Mac 7,1-2.9-14
2Tes 2,16-3,5
Lc 20,27-38
În timpul unei sesiuni de grup a patru studenți de liceu, unul din băieți a rostit cu voce tare următoarea problemă, Fratele meu s-a născut cu zece ani înaintea mea, însă a murit pe când avea numai doi ani. Mama mea a murit când avea 50 de ani. Să presupunem că eu voi muri la vârsta de 60 de ani și că atunci îmi voi întâlni fratele și mama în cer, dar eu voi fi mai bătrân decât ei?
Un om bătrân care alergase întreaga sa viață, și-a explicat la un moment dat frica pe care o are de zbor, să presupunem că avionul explodează în aer iar eu sunt făcut bucățele. La învierea trupului, lui Dumnezeu îi va fi greu să asambleze toate acele bucățelele. Așa că mai degrabă aș dori să mor într-o bucată ca să fiu printre primi care vor fi înviați din morți.
Aceste întrebări sunt destul de dificile, asemenea întrebării puse de saducei în textul evangheliei de astăzi lui Isus.
Sunt sigur că fiecare dintre noi crede în înviere. Că fiecare va fi înviat la sfârșitul vieților noastre pe pământ și că acesta este și motivul pentru care participăm cu toți, acum, la această sfântă Liturghie. Dacă nu ar exista speranța în înviere, atunci nu ar mai fi nevoie ca noi să fim buni cu ceilalți sau să facem binele, să iubim ori să slujim. Dacă nu ar exista speranța în înviere, nu ar mai nevoie să ne sacrificăm sau să ne oferim viețile de dragul lui Dumnezeu și a altor oameni. Dacă există o înviere, atunci nu ar mai fi nevoie ca noi să ne rugăm, să mergem la sfânta Liturghie Duminica, să muncim pentru pace și dreptate, să ne alăturăm diverselor activități religioase de la biserică, să primim sacramentele și multe altele.
Dacă nu ar exista o viață veșnică atunci preoția mea ar fi lipsită de valoare și de înțeles. Dacă aș fi știut că e adevărat atunci m-aș fi căsătorit și eu cu o femeie frumoasă, aș fi avut copii și aș trăi într-o casă frumoasă și confortabilă. Însă cred cu tărie că există o viață veșnică sau o înviere a morților.
Iar asta fiindcă în textul evangheliei de astăzi am putut vedea cum un grup de saducei se apropie de Isus și îi adresează o întrebare despre înviere sau viața de după viață. Saduceii, în mare parte erau formați din aristocrați iar majoritatea dintre ei erau bogați și nu credeau în viața veșnică, înviere, nici măcar în îngeri și duhuri. Ei doreau să i-a în râs predica lui Isus despre viața de după moarte prin a-l întreba și prin ai da o situație concretă despre care va fi soțul, în ceruri, unei femei care a fost căsătorită de șapte ori cu șapte bărbați complet diferiți în viața de aici de pe pământ. De fapt, întrebarea lor era bazată pe legea ce poate fi găsită în cartea Deuteronomului la capitolul 25 versetele 5-10, care spune că Când frații vor locui împreună și unul dintre ei moare fără să aibă copii, soția mortului să nu se căsătorească în afară, cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de soție și să-și facă datoria de cumnat! Cel dintâi născut pe care-l va naște să poarte numele fratelui mort, ca să nu dispară numele lui din Israél!
Ei credeau că dacă ar exista o înviere a trupurilor moarte, atunci Dumnezeu va descoperi toate aceste situații complicate asemenea celor șapte frați morți dar care au avut aceiași femeie.
Adevărul este că Saduceilor nu le plăcea de Isus. Ei au prezentat acest caz nu pentru că doreau un răspuns sincer ci fiindcă ei intenționau să îl pună pe Isus într-o lumină proastă.
Însă, după cum bine știm deja, Isus reușește să întoarcă o situație complicată, capcană întru-un moment adevărat de învățătură. În primul rând, Isus face o distincție clară între acest timp, viața noastră de aici de pe pământ cu acel timp cu viața de la înviere sau cu viața veșnică. Apoi spune destul de clar faptul că învierea nu e pentru toți ci doar pentru cei care au fost găsiți vrednici să fie părtași de timpul ce va veni.
Apoi, dacă vom fi înviați atunci vom avea același trup de aici de pe pământ, însă nu identic ci unul glorificat. Învierea este un mod diferit de existență împreună. Cei care sunt găsiți vrednici de înviere nu mai trebuie să se căsătorească pentru a putea asigura continuitatea rasei umane. Acesta este motivul pentru care l-am auzit pe Isus spunând, Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; însă cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă și învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita,pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor (vv. 34-36).
În timpul perioadei Conciliului I din Vatican, Biserica nu permitea ca trupurile moarte să fie incinerate ci să fie îngropate în cimitire. Iar asta fiindcă credem că este același trup cu care se intră în viața veșnică, însă mai presus de toate fiindcă respectăm trupul uman în care a locuit Dumnezeu.
Așa că, dacă credem în viața veșnică sau în învierea morților, atunci va trebui să facem următoarele:
În primul rând să ne asigurăm că avem o cetățenie a cerului. Iar a deveni cetățean al cerului și nu extratereștri sau străini în împărăția lui Dumnezeu este principalul nostru scop în această viață.
Am dat zilele acestea de o poveste despre un om bogat și faimos care a murit și a ajuns la porțile cerului. Ce ai făcut că să poți intra în cer?, l-a întrebat sfântul Petru. Am dat la un moment dat 1 leu la un cerșetor aflat în nevoie, a răspuns acesta.
Așa este, îngere Gabriel, a întrebat mai departe sfântul Petru. Da, sfinte Petre, a răspuns îngerul. Sfântul Petru a continuat, Ce altceva ai mai făcut? Ei bine, am dat unui băiețel ce vindea ziare 2 lei, a continuat omul.
Și aceasta figurează aici, a replicat îngerul. Ce altceva ai mai făcut pentru ca să intri în cer?, la întrebat iar sfântul Petru. Asta e tot ce îmi amintesc, a răspuns omul.
Îngere Gabriel, ce să facem cu acest om? l-a întrebat sfântul Petru. Sfinte Petre, dă-i înapoi cei trei lei și lasă-l să meargă în iad! i-a răspuns îngerul.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra acestor cuvinte luate din scrisoarea sfântului apostol Paul către Corinteni, Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră… iar dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre, iar cei care au adormit în Cristos au pierit. Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai [vrednici] de milă dintre toți oamenii (1Cor 15, 14.17-19).
