Sir 24,1-2.8-12
Ef 1,3-6.15-18
In 1,1-5.9-14
A existat la un moment dat un om care privea la sărbătoarea Crăciunului ca la o mulțime de înșelătorii. El nu era vestitul Scrooge din povestea lui Hans Christian Andersen. El era un om blând și o persoană decentă, generoasă cu familia lui, drept în toate afacerile cu ceilalți bărbați. Însă el nu credea în toate acele lucruri despre întruparea pe care Biserica o tot proclamă de Crăciun. El era un om mult prea onest pentru a pretinde că ar crede. Îmi pare nespus de rău că vă incomodez, i-a spus la un moment dat soției lui care era credinciosă și o persoană care mergea des la Biserică. Dar pur și simplu nu pot înțelege această susținere și afirmație că Dumnezeu s-a făcut om. Pentru mine personal nu are nici un sens.
În ajunul Crăciunului, soția lui și copii s-au dus la Biserică pentru sfânta Liturghie de Noapte. El a refuzat să îi însoțească. M-aș simți ca un ipocrit, a explicat el. Mai degrabă aș sta acasă. Vă voi aștepta să vă întoarceți.
Imediat după ce familia lui s-a urcat în mașină și au luat-o din loc, a și început să cadă zăpada. A mers la fereastră și a privit cum cădeau fulgi de nea, cum ninsoarea devenea tot mai deasă. Dacă tot trebuie să avem Crăciun, gândea el, măcar să fie unul alb. Așa că s-a întors în scaunul lui de lângă foc și a început să își citească ziarul. După alte câteva minute, a fost trezit de un sunet zgomotos. Apoi a urmat imediat un altul, și un altul.
Inițial a crezut că cineva sa apucat de aruncat bulgări de zăpadă la fereastra de la sufrageria lui. Când s-a dus la ușa de la intrare ca să investigheze ce se petrece, a găsit un stol de păsări luptând-se din greu cu furtuna. Ele fuseseră prinse în furtună și într-o disperată căutare de adăpost au tot încercat să zboare prin geam. Nu pot lăsa aceste biete creaturi să stea acolo și să înghețe, se gândea el. Însă cum aș putea să le ajut? Apoi și-a amintit de hambarul în care se afla deja poney-ul copiilor. Ar fi fost un adăpost perfect pentru ele.
Și-a luat haina pe el și și-a făcut cu greu cărare până la ușa hambarului. A deschis ușile larg după care a aprins lumina. Însă păsările tot nu veneau acolo. Mâncarea le va ademeni, se gândea el. Așa că s-a dus repede în casă pentru a lua firimituri de pâine, pe care le-a și aruncat pe zăpadă pentru a face o cărare până în grajd. Însă păsările au ignorat complet pâinea și au continuat să zboare buimăcite prin zăpadă. A încercat să le alunge în grajd prin a arunca spre ele sau prin a da din mâini. Însă ele s-au împrăștiat în toate direcțiile numai în hambar nu.
Ele mă văd ca pe o creatură ciudată și înspăimântătoare, și-a spus lui însuși. Nu mă pot gândi la nici un alt mod de a le da de știre că se pot încrede în mine, decât dacă devin eu însuși pentru câteva minute o pasăre. Poate așa le voi putea duce la adăpost.
Exact în acel moment a sunat și clopotul de la Biserică. A stat în tăcere pentru o clipă, ascultând cum clopotul sună vestea cea bună a Crăciunului. Apoi a căzut în genunchi în zăpadă și a început să spună Acum înțeleg! Acum înțeleg de ce a trebuit să faci aceasta!
Aceasta este o parabolă scrisă de către Louis Cassels, pe care cu siguranță ați mai auzit-o și cu o altă ocazie, dar care explică într-un mod extraordinar misterul Crăciunului.
Iar dacă stăm să analizăm puțin vom observa multe moduri în care Dumnezeu a încercat să comunice, să ajungă la noi încă de la început, de la crearea noastră. Punctul principal al acestor încercări însă a fost momentul în care Dumnezeu a creat o alianță cu Moise pe Muntele Sinai. Dumnezeu s-a alăturat, a încheiat o alianță iar noi ne-am alăturat lui Dumnezeu într-o alianță. Printr-un profet pe nume Osea, Dumnezeu a spus că Israelul fusese o soție necredincioasă ce a comis adulter prin a merge la zei falși. De-a lungul multor secole ale Vechiului Testament, Dumnezeu ne-a urmărit și a fost fidel asemenea unui iubit însă noi am tot încălcat acea alianță iar Dumnezeu a fost nevoit să încheie o nouă alianță de neîncălcat, de nefrânt cu noi. Iar asta fiindcă pentru această nouă alianță Dumnezeu avea să devină trup din carne și oase asemenea nouă, vărsându-și sângele în persoana lui Isus pentru a ne convinge odată pentru totdeauna să acceptăm invitația de a fi poporul său. Isus a fost culmea prin care Dumnezeu a ajuns la noi. Și am auzit în textul evangheliei de astăzi, Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui…
În parabola cu care am început, a lui Louis Cassels, am auzit cum aceasta a scris, Acum înțeleg de ce a trebuit să faci aceasta! Într-adevăr Dumnezeu a trebuit să facă aceasta, să devină unul asemenea nouă, pentru a ne face să înțelegem că în ciuda tuturor eforturilor cele mai bune a lui Dumnezeu, din întreg Vechi Testament, noi tot nu am înțeles mesajul său. Uneori va trebui să, după cum se spune, să ne băgăm nasul pentru a-i putea face să înțeleagă. Crăciunul este, într-un sens asemănător, momentul în care Dumnezeu și-a băgat nasul pentru a ne putea face să înțelegem. Crăciunul este momentul în care Dumnezeu ne spune, Poate asta vă va face atenți. Scrisoarea către evrei spune extrem de frumos în această privință că După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul (Evr 1, 1-2).
Dumnezeu ne-a vorbit nouă, iar Cuvântul s-a făcut trup. De aceea va trebui să permitem Cuvântului să pătrundă în inimile noastre. Și voi încheia cu o frumoasă rugăciune care am auzit-o cu toți la încheierea celei de-a doua lecturi de la această sfântă Liturghie care spune că, Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înțelepciunii și al descoperirii, ca să-l cunoașteți pe deplin, luminându-vă ochii inimii voastre, ca să cunoașteți care este speranța chemării sale, care este bogăția gloriei moștenirii sale între cei sfinți. Amin
