Mc 8,11-13
În semiotică sau semiologie, o persoană poate învăța semnificația semnelor. Un semn ne spune ceea ce știm deja, altfel devine complet nefolositor și lipsit de sens. Într-o societate, a fi ignorant față de semne înseamnă să duci cu tine o povară enormă de risc, conflict sau înstrăinare.
Cu acest lucru în minte, putem cu ușurință identifica alături de Isus reacția lui față de cererea fariseilor pentru un semn din cer pentru a-l testa. Ei mereu duceau cu sine povara testului, a punerii sub semnul întrebării și a scăpării de el. Fără ca măcar să le de-a un cuvânt sau argument, Isus îi părăsește, se urcă în barcă și pleacă. Într-un alt episod Isus a spus că Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în mod vizibil. Nici nu poţi spune: «Iat-o aici!» sau: «Iat-o acolo!», căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”(Lc 17, 20-21).
Un lucru e clar, că nu mereu vom putea privi la vastul cer în căutarea lui Dumnezeu. Isus se află printre noi. Dumnezeu este în Isus. Isus este în oameni.
Dumnezeu poate fi găsit și în cei mai de jos. Îl putem vedea pe Dumnezeu în cei nevoiași, în oameni lipsiți de ajutor. Suferința și respingerea pot fi și ele semne ale cerului, după cum și Isus a avut parte din mâinile fariseilor.
Semnele cu adevărat pot fi surse de conflict și înstrăinare. Uneori, avem tendința de a le citi greșit sau de a judeca greșit intențiile și acțiunile oamenilor.
Însă un lucru e sigur, lucru care curăță și toate dubiile și înstrăinările greșite, adică ultimul dar al iubirii lui Dumnezeu în Isus, ce se apleacă de pe cruce spre noi în umilință și sacrificiu, jertfă. Cu Isus înclinat și noi vom putea privi mereu spre cer!
