In 8,21-30
Există o mărturie care spune că un om a împușcat la un moment dat un șarpe lung de 15 metri, chiar sub ochiul său drept. Însă șarpele nici nu a murit și nici nu a rămas schilod, ci s-a recuperat. În maxim două săptămâni, șarpele era complet vindecat.
Înțelepciunea populară ne spune că șarpele se poate vindeca singur. Nu e de mirare că simbolul cel mai asociat cu profesia de medic este cea a doi șerpi încolăciți în jurul unui toiag, Toiagul lui Esculap. Farmaciști, doctori și asistente, toți poartă acest simbol.
Tot la fel și în prima lectură de astăzi, șarpele devine un simbol atât pentru pedeapsă cât și pentru vindecare. Șerpii au fost trimiși pentru a pedepsi poporul care au murmurat și s-au plâns împotriva lui Dumnezeu. Moise a ridicat simbolul șarpelui de bronz punându-l într-un loc în deșert spre vindecare. Cei mușcați de șarpe care priveau spre simbol erau vindecați.
În evanghelia de astăzi, Isus ne reamintește că noi vom muri în păcatele noastre asemenea poporului din deșert, dacă refuzăm să credem în el. Că în momentul în care va fi ridicat, ridicat pe cruce, noi vom începe să credem că el este cu adevărat Dumnezeu.
Crucea este simbolul stării noastre de păcătoși, al respingerii noastre a lui Dumnezeu și a completei separări de El. Isus a făcut din cruce sursa mântuirii. Crucea a fost destinată pentru noi, ca pedeapsă a noastră, însă Isus a luat-o asupra lui însuși fiindcă ne iubește până la sfârșit. Ori de câte ori privim la cruce, va trebui să ne vedem păcatele și urâțenia lor și să spunem cu umilință, E crucea mea Doamne, pedeapsa pe care o merit dar pe care tu ai luat-o asupra ta. Ai murit pentru mine fiindcă mă iubești.
În cruce, simbolul morții a devenit simbolul iubirii milostive a lui Dumnezeu.
