Ex 12,1-8.11-14
1Cor 11,23-26
In 13,1-15
Limbajul iubirii
Isus a spus la un moment dat că cea mai mare expresie de iubire e aceea când cineva își dă viața pentru prieteni săi. Astăzi îl vedem pe Isus cum își duce la împlinire propriile cuvinte. În cea mai uimitoare metodă el își oferă propria viață discipolilor săi preaiubiți, și nu oricum ci în două moduri extraordinare. Într-una din ele, Isus spală picioarele discipolilor iar în cealaltă metodă îi hrănește cu propriul trup și sânge sub forma pâinii și a vinului. Astfel Isus instituie sacramentul iubirii în acea camera de sus, în care a mâncat ultima sa cu cei dragi ai lui.
Cuvintele și faptele lui Isus sunt cu mult peste capacitatea minții noastre practice de înțelegere. Limbajul iubiri poate fi înțeles doar de iubire.
Acest moment, e cel mai crucial din întreaga viață și misiune a lui Isus. Moment care e plin de durerea despărțiri. E plin de anxietatea iminentei suferințe, respingeri, umilirii și a morții. Isus deja începuse să sufere propria sa patimă.
Discipoli sunt complet ignoranți față de condiția lui Isus. Ei nu sunt conștienți de profunda semnificație, pentru Isus, a acelei cine pascale atât de particulare. Iar asta fiindcă avea să fie ultima sa cină alături de ei. Isus dorește în acest moment să le arate că el îi iubește până la sfârșit. Nimeni nu poate iubi mai mult decât atât.
În iubire Isus nu ține nimic pentru el. După cum a spus și sfântul apostol Paul, Isus s-a golit pe sine atât de mult încât a devenit slujitorul discipolilor săi. Sfântul Ioan a scos în evidență această imagine a iubiri slujitoare a lui Isus în cea mai puternică formă care există, prin spălarea picioarelor discipolilor. Domnul devine un slujitor.
În conștientizarea comunității creștine, acest eveniment al spălării picioarelor de către Isus, a avut un impact deosebit. Este un fapt care a zdruncinat conștiința din fiecare creștin. Fapt care îi motivează spre o convertire a atitudinii, de la dominare la iubirea slujitoare. De aceea, sfinți precum, Bernard de Clairvaux și Ambrozie de Milano au considerat spălarea picioarelor ca al optulea sacrament.
Spălarea picioarelor de către Isus este o dovadă a iubirii sale, care presupune, și este, aplecarea de bunăvoie înaintea altora în umilință. Înseamnă nu doar să fii umil, ci să fii considerat de ceilalți, să îi conștientizezi pe ceilalți așa cum sunt ei. Înseamnă și predispunerea iubirii tuturor, atât celor sfinți cât mai ales și celor păcătoși. E tocmai mentalitatea unui Tată iubitor din ceruri care își iubește toți copii necondiționat, și își împarte binecuvântările în mod egal tuturor.
Intenționat a și spus Isus Căci v-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu”. Astfel, spălarea picioarelor și Euharistia sunt una și aceiași provocare pentru noi toți, discipoli lui Isus. Suntem provocați cu toți la o iubire asemenea iubirii complete a lui Isus cu trup și suflet, în cuvinte și în fapte.
În Euharistie Isus se identifică pe sine însuși cu mielul pascal. În ziua de paște, mielul pascal este jertfit iar sângele mielului jertfit este vărsat ca amintire a salvării poporului evreu din sclavia Egiptului. Carnea mielului este consumată în timpul celebrări de acasă. Isus înlocuiește mielul pascal cu mielul euharistic care este el însuși.
Când Isus a rostit cuvintele euharistice asupra pâinii și a vinului în cadrul ultimei sale cine, el atrage atenția discipolilor săi asupra mielului de jertfă. Și spune, acesta este trupul meu jertfit pentru voi, luați și mâncați; acesta este sângele mei vărsat spre iertarea păcatelor, luați și beți.
Cuvintele care au prelungit instituirea euharistiei până în prezent și în viitor sunt, Faceți aceasta în amintirea mea. Cu aceste cuvinte Isus ne-a înzestrat cu o mare tradiție ce va trebui dusă până la sfârșitul lumii, până când el va veni din nou.
Ori de câte ori ne adunăm împreună va trebui să ne amintim de marea iubire pe care Isus a imortalizat-o în euharistie. Memoria euharistică nu e o simplă amintire a trecutului. Ci este o memorie care ne provoacă viața prezentă și actuală, comportamentul și relațiile.
Preasfânta Euharistie nu e un simplu obiect, ci este o acțiune. În euharistie Isus ne obligă să descoperim trupul său frânt ca prezență reală în lume, în lumea suferindă din jurul nostru. El ne invită să ne frângem pe noi asemenea pâinii de pe masa euharistică și să o împărtășim cu ceilalți. Este o invitație la a ieși, din egoismul nostru și al acestei lumii, la relațiile umane lumești.
Trupul frânt al lui Isus este vizibil nu doar în ființele umane, ci și în natura în care gloria lui Dumnezeu, devine din ce în ce mai puțin vizibilă, din cauza naturii umane egoiste. Grija față de mediu este o expresie a angajamentului euharistic. De aceea va trebui mereu să lăsăm celebrarea euharistică să ne provoace conștiința. Să ne trezim față de responsabilitățile noastre de ființe umane și față de întregul univers. Amin
