Fap 10,34a.37-43
Col 3,1-4
In 20,1-9
Sfântu Alberto Hurtado, un preot iezuit din Chile, beatificat de către papa Ioan Paul al II-lea, a muncit fără încetare pentru cei săraci, pentru tineri și pentru muncitori. La mulți ani după moartea sa, cineva la amintit ca fiind un vizitator de la Dumnezeu. Scriind totodată despre aceasta și într-un poem.
Susțin că viața nu este tristețe ci fericire,
Lumea nu este un deșert și o grădină;
Omul nu este născut să sufere ci să se bucure,
Sfârșitul vieții noastre nu este moartea ci viața.
Astăzi celebrăm Duminica Paștelui, Duminica învierii Domnului. Cristos a înviat din morți. Cristos a prezis că el va învia din morți. Isus a și spus la un moment dat, Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie (Mc 8,31). Învierea sa a dovedit că a avut dreptate. Că el nu este un înșelător. Dacă avem încredere în el pentru acest fapt, atunci va trebui să avem încredere și în restul învățăturilor sale. După cum spune și sfântul apostol Paul, dacă Cristos nu ar fi înviat zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră (1Cor 15,14).
De asemenea, un preot a mai adăugat la aceasta că dacă Cristos nu ar fi înviat, suferința noastră ar fi fără sens, credința noastră în Dumnezeu ar fi în zadar, iubirea noastră ar fi fără roade, iar moartea noastră ar fi în van. Ba chiar am putea spune că ar fi fost mai bine dacă nu ne-am fi născut.
Însă învierea lui Cristos ne dă acum o speranță infailibilă în alianța iubirii lui Dumnezeu, adică am trecut de la sclavia satanei la libertatea în Cristos; am trecut de la insecuritatea lumii la siguranța împărăției lui Dumnezeu; am trecut de la viețile noastre muritoare la prezența fără de sfârșit a lui Dumnezeu.
Această sărbătoare a învierii Domnului nostru Isus Cristos este cea mai mare sărbătoare din an, mai mare decât oricare altă sărbătoare religioasă, inclusiv Crăciunul. De ce? Fiindcă dacă moartea lui Isus ar fi fost sfârșitul, atunci cum ne-ar mai fi putut el salva? Adevărul este că Isus ne-a mântuit, că ne-a salvat prin viața sa, prin suferința și moartea sa și prin învierea sa din morți, prin toate acestea ca întreg. Fără învierea sa, viața, suferința și moartea lui nu au nici un sens pentru mântuire.
Și totuși, noi tot ratăm acest moment al învieri, alegem să îl cunoaștem pe Isus doar în nașterea sa, adică de Crăciun, în suferința și moartea sa adică în timpul Vinerii Sfinte, dar după ce se termină toate acestea, începem să plecăm la munte ori la mare, oriunde numai la a fi martori la învierea sa nu.
Bazându-mă pe ceea ce am citit, dau mărturie că paștele are o relevanță imensă astăzi, nu doar pentru faptul că oferă lumii o adevărată cale de viață, cu certitudinea învierii trupului după ce vom muri, ci mai ales pentru că oferă tuturor celor care cred, speranța unei vieții noi, aici și acum. De exemplu, când suferim o pierdere, sau eșuăm în vreo afacere, sau suntem afectați de vreo boală sau murim puțin câte puțin; însă dacă credem în prezența Domnului înviat din mijlocul nostru, atunci vom descoperi noi visuri de urmărit, noi provocări de luat și noi motive pentru a încerca din nou. De fiecare dată când suntem copleșiți de probleme, descurajați de dezamăgire sau asaltați de griji, suntem diminuați într-un fel. Însă dacă credem în adevărata prezență a lui Cristos înviat, atunci vom descoperi că imposibilul a devenit posibil iar ceea ce era de neatins poate fi acum atins.
Un episcop, într-una din cărțile sale intitulată Iubește ca Isus, ne-a oferit câteva aspecte care să ne reamintească mereu că Cristos este extrem de prezent chiar și în ziua de astăzi. Acestea sunt:
În primul rând în Sacramente. Cristos înviat este prezent în sfânta Euharistie. Cristos este prezent în momentul în care am fost botezați, miruiți, când un bărbat și o femeie se căsătoresc, când un preot este hirotonit. Ostia consacrată pe care o primi la sfânta Împărtășanie nu este un simbol al trupului său, ci este adevăratul său trup. Dacă Isus nu ar fi înviat din morți, atunci sacramentele noastre ar fi fără sens fiindcă el nu ar fi avut nici o putere de a trăi în mijlocul nostru.
În al doilea rând, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu e viață și adevăr. Acesta este motivul pentru care sfântul apostol Petru a exclamat Domnului, Doamne, la cine să mergem, tu ai cuvintele vieții veșnice. De fiecare dată când citim Sfânta Scriptură sau când citim din ea la sfânta Liturghie sau la alte activități religioase, Cristos este cel care devine prezent.
În al treilea rând, în adunare fiindcă Domnul a spus, Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor. Ori de câte ori ne adunăm, asemenea celebrării sfintei Liturghii, Isus este prezent nu doar în cuvintele sale și în slujitor, el este prezent și în adunarea Bisericii fiindcă aceasta s-a adunat în numele său.
Al patrulea sunt slujitorii. Cristos este prezent în episcop și în preoți, precum și în diaconi. Cristos este prezent în cateheți și în ceilalți slujitori care îl slujesc pe Dumnezeu prin ceilalți oameni. Cristos este prezent într-un mod special în slujitorul sacru. Așa că chiar, dacă nu ne place de unii preoți, va trebui să ținem minte că Dumnezeu e cel care a ales aceste persoane să devină preoți săi.
Al cincilea e rugăciunea. Cristos este prezent nu doar când ne adună în comunitate. Cristos este prezent și atunci când ne rugăm în tăcere acolo unde ne-am afla. El este în singurătatea noastră, când medităm, când contemplăm și când ne aflăm față în față cu Dumnezeu.
Și ultimul e slujirea. Slujirea este iubire. Slujirea este iertare fiindcă Domnul a spus, Tot ceea ce vei face unuia dintre acești frați și surori ale mele, mie îmi vei face. Iar asta fiindcă fiecare persoană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așa că tot ceea ce vom face celor mici, pierduți, ultimi, îi facem lui Dumnezeu.
În încheiere vă invit să nu uitați aceste aspecte în care e mereu prezent Cristos, adică în Sacramente, Cuvântul lui Dumnezeu, Adunare, Slujitorul Sacru, rugăciune și mai ales slujire. Amin
