Lc 10, 1-9
Am crezut, de aceea am vorbit.
Plecând de la acest verset din Psalmul 116, Sfântul apostol Paul ne spune că credința noastră în învierea lui Isus ne cheamă să vorbim despre credința noastră. Paul merge mai departe și descrie pacea care poate fi adusă de credința noastră, chiar și în fața descurajării, a bolii fizice și a declinului, chiar și a încercărilor cu care se confruntase și apostolul Paul însuși.
Sfântul Anton de Padova este cel pe care îl sărbătorim astăzi fiindcă el a crezut și a vorbit atât de bine, deschizând multe inimi la credința în Isus Cristos. El a fost chemat și trimis de Dumnezeu pentru a folosi darurile speciale pe care i le dăduse, care includea și o memorie extraordinar de bună în care deținea cunoștințe extraordinare de Biblie, de care se folosea ori de câte ori avea nevoie. Se spune că avea o voce plăcută și o personalitate atractivă.
În continuare vă invit să analizăm împreună cum de celebrăm astăzi sărbătoarea sfântului Anton de Padova: Cum a ajuns sfântul Anton aici?
Sfântul Anton s-a născut în 1195 în Lisbon, Portugalia. A fost botezat cu numele de Fernando. A fost chemat să devină preot în slujba bisericii sale locale. În 1220, relicvele unor martiri franciscani au sosit în zonă iar el a simțit chemarea de a se alătura acestui nou ordin religios. Abia acela este momentul în care el a primit numele de Anton.
Însă în același an a fost chemat și trimis în Maroc pentru ai converti pe musulmani. Însă nu după mult timp s-a îmbolnăvit și a trebuit să se întoarcă în Europa. Pe drumul său de întoarcere spre Portugalia, nava care îl transporta a fost deviată de la cursul ei și a ajuns să acosteze în Sicilia. De acolo a călătorit pe jos până la Assisi unde a ajuns în timp util pentru a participa la marea întâlnire generală Franciscană. De la Assisi a fost trimis la o mănăstire în apropiere de Forli, Italia, unde a slujit prin celebrarea sfintei Liturghii și prin spălarea podelelor. Însă, la un moment dat, a avut loc celebrarea unei hirotoniri, iar din moment ce franciscani, în acea perioadă, nu erau văzuți ca predicatori adecvați, unii dominicani fusese invitați să vină și să predice. Ei au venit, însă din diverse motive nu au reușit să se și pregătească așa că când a sosit momentul omiliei, nici unul dintre ei nu a dorit să urce. Anton a fost rugat să meargă el și să vorbească tot ceea ce avea să îi pună în inimă Duhul Sfânt. Inițial a refuzat cererea dar obligat de superiori lui s-a dus. Predica lui improvizată a fost atât de mișcătoare încât a fost trimis apoi să predice în toată Lombardia și pentru sfântul Părinte și nu numai. Anton a făcut și alte fapte mărețe în viața sa însă predica a fost darul său suprem, iar această călătorie lungă a fost cea care l-a ajutat să îl descopere.
Aceasta a fost modul în care a ajuns sfântul Anton de Padova aici astăzi, mod care este o simplă variație a textului evangheliei de astăzi. Isus și-a chemat discipoli pentru ai trimite să ofere pacea lui Cristos celorlalți și pentru a proclama împărăția lui Dumnezeu, după cum a fost trimis și sfântul Anton de Padova.
Fiecare dintre noi are propria sa poveste a modului în care a ajuns astăzi aici. Însă când comparăm aceste povești ale noastre, adesea pline de evenimente obișnuite ale vieții noastre de zi cu zi, cu cele ale sfântului Anton și a altor misionari și evangheliști, ar părea că viețile noastre nu sunt atât de mărețe. Reacția naturală e aceea de a ne descuraja și de a crede că nu poate fi obținută, de a înceta a mai spera că am putea avea și noi o viață atât de eroică asemenea lor.
De fapt, o viață eroică este deschisă pentru fiecare dintre noi, indiferent cine suntem sau unde suntem, indiferent de care este ocupația noastră, statutul nostru în viață sau unde se află viața noastră acum. Iar asta datorită existenței unei singure istorii eroice, umane: cea a patimilor, morții și învierii lui Cristos. Fiecare dintre noi, ne aflăm aici fiindcă am fost chemați să fim aici. Fiecare dintre noi e invitat să își deschidă inima iubirii lui Dumnezeu, să intre în împărăția lui Dumnezeu, iar ca copii ai lui Dumnezeu să primim pacea acelei împărății și să o trăim ca eroi, sau cel puțin asemenea eroilor.
Această pace provine dintr-o plinătate din noi ce se înalță din siguranța pe care ne-o dă crucea, că suntem iubiți până la sfârșit de creatorul universului. Această pace provine din încrederea că Învierea ne dă siguranța că noi putem trăi veșnic în bucurie.
Însă, nu putem da ceea ce nu am primit încă. Așa că am fost chemați aici și acum să fim cu și să îl primim pe Cristos în cuvintele evangheliei sale și prin sacramentul sfintei Euharistii. Ne va schimba, ne va da puterea necesară pentru a întreprinde propria noastră călătorie eroică, urmând pași pe care Isus i-a pregătit pentru noi, în propria sa călătorie și în propria sa poveste.
E o călătorie lungă ce include zile bune, zile rele și zile plictisitoare, însă acele zile tot pot fi eroice, tot pot fi spre mai marea glorie a lui Dumnezeu, dacă sunt trăite în numele lui Isus Cristos. Amin.
