Mt 8,23-27
Mare parte din discipoli lui Isus au fost pescari sezonieri în acele momente în care i-a găsit Cristos. Furtuna pe care au întâlnit-o pe mare cu siguranță nu era prima. De aceea e și surprinzător cum de erau atât de speriați. Probabil că a fost extrem de înspăimântător din moment ce au ajuns să apeleze la Isus, un tâmplar, ce dormea în barca lor.
Un alt lucru uimitor este de ce erau ei atât de speriați când Isus era cu ei în aceiași barcă. El era prezent fizic, doar la o mică distanță de ei. În trecut l-au văzut săvârșind atât de multe minuni. Și totuși, acum îi vedem înspăimântați!
Adesea susținem că avem credință în Dumnezeu însă când ne aflăm în față cu pericolul, oare nu ne speriem și noi? Asemenea discipolilor, poate că credința noastră e atât de mică. De aceea va trebui să ne confruntăm direct cu propria noastră situație în timp ce acceptăm lipsa noastră de credință, și să spunem cu umilință, Doamne, cred, ajută necredința mea!
E liniștitor să știi că au fost momente în viața lui Isus în care și el a fost înspăimântat. În grădina Ghetsemani, ni se spune că el a fost înspăimântat la gândul că trebuie să răspundă la chemarea jertfei de sine pe cruce, a fost atât de speriat încât a asudat sânge.
Următoarea dată când vom fi speriați, să fim destul de umili încât să acceptăm deficiența noastră și să ne reînnoim cu simplitate credința. Asemenea apostolilor să spunem și noi, Doamne salvează-ne! Fiindcă el va fi mereu acolo pentru a liniști furtuna.
