Mt 10,16-23

Unul dintre cei mai frumoși psalmi din Vechiul Testament este psalmul 23 în care putem citi la un moment dat, Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic (Ps 23,2).

Biblia menționează oile de aproximativ 500 de ori. Oile domestice sunt valoroase fiindcă ele furniza evreilor nevoile de bază precum laptele, carnea, lâna și pielea. Ele erau folosite în jertfele oferite lui Dumnezeu (Lev 1,10). Acesta este și motivul pentru care Isus este numit ca Miel al lui Dumnezeu (In 1,29) datorită acestor caracteristici atât de importante. Oaia este blândă și docilă însă lipsită de apărare și în nevoie de ajutor și supraveghere constantă. Oameni sunt numiți turmă în grija lui Dumnezeu (Ps 78,52).

Isus în textul evangheliei de astăzi discută cu discipoli lui despre problema persecuției și despre trădare chiar și a acelora care predică cuvântul său. El a spus, Iată, eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor (v.16). Cu alte cuvinte, discipoli lui aveau să experimenteze pericolul de a fi creștini, adică vor fi vânați de stat, respinși de instituțiile religioase și ridiculizați de propriile lor familii. Cristos nu ascunde că urmarea lui va aduce cu sine și multe încercări și provocări.

De aceea, vă invit astăzi să nu uitați niciodată că adevăratul simbol al iubirii nu este o inimă ci o cruce. Pe cruce iubirea umană și divină se întrunesc. În jertfa crucii, umanitatea și Dumnezeu sunt legați împreună în iubire.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?