Mt 12,1-8
Doi prieteni buni în vârstă de 12 ani se plimbau întreaga zi. Primul băiat provenea dintr-o familie extrem de pioasă. A fura sau a lua ceva ce nu îi aparținea pentru el reprezenta un păcat. Celălalt băiat, a căror părinți erau despărțiți, a crescut cu o slabă cunoaștere și înțelegere a ceea ce e păcatul. Însă el încerca mereu să aibă grijă de sănătate care pentru el era cel mai important lucru. Pe la ora două după amiază amândurora li sa făcut foame. Au văzut o grădină plină cu copaci plini cu fructe. Doreau să ceară permisiunea însă nu era nimeni în zonă. Al doilea băiat, ne având pregătire religioasă, a decis să ia câteva fructe pentru a le mânca însă primul, încercând să își mențină valorile, a refuzat fiindcă era un păcat să furi. Primul băiat a ajuns să aibă ulcer acut întreaga sa viață.
Povestea sună un pic ridicol însă asta se poate întâmpla destul de frecvent în practicarea credinței noastre creștine ori de câte ori deveni plini de scrupule. Asemenea fariseilor, păstrarea literei legii era mai importantă pentru ei decât păstrarea vieții sau sacrificiile rituale decât milostivirea. Anecdota de adineaori nu intenționează să ne facă să ne compromitem valorile ci să ne amintească că practica noastră trebuie să fie una responsabilă. Legile sunt făcute să ne îndrume, nu să ne pedepsească. Legile sunt pentru a da viața nu pentru a o ucide. Problema e că noi avem tendința de a ne ascunde în spatele literei legii pentru a ne scuti de la a face ceea ce e bun cu adevărat, fiindcă a face ceea ce e bun e cu adevărat e extrem de greu de îndeplinit.
