Lc 5,33-39
Întrebarea despre post
Care este prima, postul sau sărbătoarea? Isus se numește în repetate rânduri ca fiind mirele, iar sfântul Ioan Botezătorul se numește pe sine însuși prietenul mirelui (In 3,22-30). Cărturari și farisei din textul evangheliei de astăzi îi adresează lui Isus o întrebare simplă despre discipoli lui, de ce nu postesc și ei asemenea altor grupuri de evrei. Și totuși, postul era unul din cele trei mai importante datorii religioase la evrei, pe lângă rugăciune și caritate. Isus a oferit o explicație simplă asupra motivului pentru care discipoli lui nu postesc. Iar asta fiindcă el aseamănă slujirea sa pământească cu o sărbătoare de nuntă. El îi compară pe discipoli lui cu nuntași chemați la sărbătoare. Iar a posti la o sărbătoare de nuntă a fost și este o insultă imensă adusă la miri și la familiile lor. Există un timp pentru post și un timp pentru sărbătoare. A merge ca discipol cu Isus înseamnă a experimenta o întreagă nouă bucurie a relației cu Isus. Însă vor sosi și momente în care discipoli vor trebui să fie purtători ai crucii persecuției și purificării. Când ei îl vor căuta pe Domnul cu umilință și post și cu durere față de păcatele comise.
Isus se numește pe sine un mire a cărui prezență este motiv destul de bucurie și nu de post. Sărbătorim fiindcă el este prezent cu noi iar când el nu este cu noi atunci noi postim. Asta e ceea ce ne spune Domnul, sărbătoriți și postiți.
Un episcop destul de renumit, într-una din cărțile sale intitulată Iubește ca Isus, a adresat următoarea întrebare și citez, Cum știm când vine Domnul la noi, pentru ca noi să știm când să sărbătorim? Răspunsul lui consta în trei moduri pe care aș dori să le menționez în continuare.
Primul, Domnul vine la noi prin rugăciune. Fiecare rugăciune trebuie să fie o întâlnire de sărbătoare cu un Dumnezeu iubitor care se află chiar aici în inima noastră. Domnul vine la noi când ne rugăm iar când ne rugăm noi trebuie să celebrăm.
Al doilea mod, Domnul vine la noi prin oameni. Orice persoană pe care o vedem în orice moment al zilei este un semn că Dumnezeu nu a renunțat la lume. Până și propriul nostru sine când ne privim în oglindă, figura pe care o vedem în oglindă este un semn că Dumnezeu nu a renunțat la noi. Persoana care stă lână noi este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Credeți-mă, că acea persoană de lângă voi este o imagine a lui Dumnezeu pe care trebuie să o celebrăm, indiferent că e urât sau nu.
Al treilea mod, Dumnezeu vine la noi prin cei săraci. De fiecare dată când vedem un sărac noi trebuie să celebrăm, noi trebuie să scoatem ceea ce avem mai bun, fiindcă oaspeți noștri cei mai distinși, VIP-urile noastre, sunt cu noi. Trist însă e faptul că, când vine vorba de a fi cu cei săraci sau de a lua masa cu ei, noi imediat ne și limităm bugetele. Le cumpărăm ori un covrig, ori o pâine ori orice altceva ce e ieftin, însă va trebui să le dăm ceva mai consistent, de exemplu, o pungă de orez, un kilogram de cartofi și altele asemenea. Nu le cumpărăm cadouri frumoase, după cum facem cu ceilalți prieteni ai noștri care își permit și ei să ia acestea. Dacă suntem destul de curajoși să înțelegem că când avem de-a face cu săraci, Dumnezeu e cel cu care avem de-a face de fapt.
Isus a fost, este și va rămâne cineva care ne provoacă. De aceea tot ceea ce sper e să fim gata să ne reînnoim pe noi înșine în mod constant și să fim deschiși când Isus vine la noi în rugăciune, în oameni și în cei săraci. Să ne rugăm împreună, Doamne, umple-mă cu Duhul tău Sfânt pentru ca să pot crește în cunoașterea marii tale iubirii și adevăr. Ajută-mă să te caut cu sinceritate în rugăciune și post pentru ca să mă pot întoarce de la păcat și să îmi conformez viața mai pe deplin cu voința ta. Ajută-mă să găsesc mereu bucurie în cunoașterea, iubirea și slujirea ta. Amin
