Miercuri din săptămâna a 33-a de peste an – 2

Lc 19,11-28

Parabola minelor

Poporul a crezut că Împărăția lui Dumnezeu avea să apară imediat. Însă Isus le atrage atenția și le spune că împărăția lui Dumnezeu nu va apărea imediat. Ci că ea deja a început însă nu a ajuns pe deplin la împlinire. Iar până atunci, Isus ne-a sfătuit să lucrăm pentru împărăție, adică să ne folosim talanți, binecuvântările și harurile spre mai marea glorie a lui Dumnezeu și de a face bine aproapelui nostru. Dar mai presus de toate Isus ne-a chemat la pocăință. Pocăința înseamnă să schimbi mintea sau scopul unei persoane. În termeni împărăției, o carte intitulată Cuvântul în studiul viu al Bibliei, spunea că ea implică următoarele cinci schimbări.

Primul e o schimbare de loialitate. Dacă Cristos este rege, atunci el merită și trebuie să primească onoarea, loialitatea și ascultarea noastră. Va trebui să ne punem sub autoritatea și puterea lui. Orice ne-ar spune, noi să fim determinați să și facem. Acesta e și scopul atâtor de repetate cuvinte din rugăciunea Tatăl Nostru, Vie împărăția ta, facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ.

Doi, o schimbare în așteptări. Una din dificultățile pe care oameni le au în ceea ce privește ideea de împărăție e aceea că ea pare că încă nu a început deloc. Iar lumea pare să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu zi de zi. Iar ca și rezultat, e destul de ușor să trăiești pentru acum și aici, ca și cum această viață prezentă e tot ce contează. Însă în împărăție e mult mai mult pentru viață decât doar ceea ce vedem acum. Isus face promisiuni referitoare la o viitoare împărăție chiar dacă ea încă nu a fost împlinită pe deplin însă a fost deja stabilită și va dura veșnic (Mt 6,13).

Trei, o schimbare în valori. Cultura noastră de astăzi pune preț atât de tare pe realizări, succes, independență și imagine. Alte culturi pun valoare enorm de mare pe alte calități. Însă valorile împărăției reflectă ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu. Isus descrie un număr din valorile sale în evanghelia lui Matei la capitolul 5, versetele 5-10, pasaj cunoscut și cu numele de fericiri. Multe persoane adoptă aceste valori ale împărăției și fac alegeri care reflectă acele valori la locul lor de muncă, în familiile lor și în comunitățile lor.

Patru, o schimbare în priorități. Adevăratul test al valorilor oamenilor este modul în care ei își petrec timpul și bani. Isus a vorbit direct pe această problemă în termeni împărăției (Mt 6,24-34). El nu a diminuat valoarea muncii sau a nevoii de bunuri materiale. Însă i-a provocat pe cei care îl urmau să aducă valorile împărăției în viața lor de zi cu zi. Căutați mai întâi împărăția…(Mt 6,33), nu face nimic altceva decât să pună o perspectivă asemenea-lui-Cristos asupra muncii omului și a rezultatului ei.

Cinci, o schimbare în misiunea vieții. Unii oameni sunt determinați să realizeze lucrări mărețe în viața lor. Alți trăiesc fără pic de ajutor sau susținere zi de zi, fără a avea un scop sau vreo direcție. Isus însă afectează perspectiva vieții unei persoane. El le oferă celor care îl urmează un scop și o misiune, de a trăi ca membri ai împărăției și să promoveze valorile împărăției în viața și munca lor de zi cu zi. Și într-un final, el dorește ca toți cei care îl urmează să extindă mesajul său până la marginile pământului, pentru ca astfel toți oameni să aibă oportunitatea de a-și oferi loialitatea lui, Mântuitorului și Regelui lor (Mt 28,18-20).

Și voi încheia cu o întrebare la care vă invit să reflectăm cu toți, Sunt zone în viața noastră care nu primesc vreo schimbare doar pentru faptul că sunt bune așa cum sunt acum? Să nu uitați niciodată că bunul poate deveni cu ușurință dușmanul binelui. Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}