In 15,9-17
Vița și mlădițele
Sfântul Matia, care tradus înseamnă dar de la Yahve (Mattithiah), a fost ales să facă parte din grupul celor 12 apostoli pentru a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul. El a putut fi ales fiindcă era un discipol și fiindcă a fost și el martor al slujirii și al învierii lui Isus. Cel mai probabil, făcea parte din grupul celor 72 de ucenici trimiși de Isus pentru a evangheliza. Tradiția spune că după ce l-a primit pe Duhul Sfânt, a început să predice evanghelia fără încetare, timp de mai bine de 30 de ani în Iudeea, Cappadocia, Egipt și Etiopia. A murit ca martir fiind ucis cu pietre în Colchis în anul 80 după Cristos.
Martiriul sfântului apostol Matia și a celorlalți discipoli fusese de fapt deja prezis de Isus. Astfel și martiriul său fusese un avertisment pentru cei mulți care doresc să îl urmeze pe Isus, a faptului că și ei vor fi cu siguranță subiecții persecuției și a batjocurii după cum experimentase și Isus.
Momentul alegerii lui Matia în rândul apostolilor ne-a fost relatat în prima lectură de la această sfântă Liturghie. Sfântul Petru a interpretat scriptura, Misiunea lui să o ia altul! (v.20), adică altcineva trebuia să i-a locul lui Iuda Iscarioteanul, apostolul care l-a trădat pe Isus și care apoi s-a spânzurat. Însă oare Petru avea dreptul să facă această alegere de unul singur? Cu siguranță că avea, însă nu dorea să de-a aparența favoritismului față de vreo unul dintre ei, Au propus doi (v.23) și am auzit, pe Iosif, cel numit Barsaba, numit şi Iustus, şi pe Matia (v.23). El însuși nu a numit pe nimeni, cei prezenți au făcut-o. Însă el a fost cel care a prezentat problema, scoțând în evidență că nu este propria sa idee, ci îi fusese sugerată lui de o profeție din scripturi.
Cu toți s-au rugat împreună spunând, Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceștia doi l-ai ales (v.24). Observați cum ei au spus că El cunoaște inimile oamenilor, fiindcă alegerea trebuie să fie făcută de el, și nu de alți.
Ei au spus cu foarte mare încredere că cineva trebuia să fie uns. Ei nu au spus ales ci făcut cunoscut nouă cel ales; cel pe care el îl alege, au spus ei, fiindcă complet conștienți că totul a fost pre-consacrat deja de Dumnezeu.
Însă textul evangheliei de astăzi, ne vorbește despre noua poruncă a iubirii. Un lucru e clar că noi trebuie să îi iubim pe cei din jurul nostru cum ne-a iubit Isus pe noi. Însă care este esența acestei noi porunci? Înainte de orice altceva, trebuie amintit că există două tipuri populare de iubire pe care, noi, le folosim zi de zi. Prima este aceea de a iubi cu limba. Această iubire este unul dintre cele mai vechi sporturi iar de-a lungul timpului a avut mai multe nume, precum, bârfa, defăimarea, jignirea, umilirea și multe altele. Însă în momentul în care vorbim de bine despre cei din jurul nostru obținem efectul contrar al iubirii cu limba. Când ne folosim limba pentru a iubi și pentru a lăuda binele din alți, vom descoperi că în acel moment ne umplem de bucurie. Prin urmare, să nu uităm să nu ne alăturăm niciodată bârfei, iar când cineva vorbește de rău pe cineva să prindem curajul să o vorbim de bine și să o apărăm.
Celălalt e iubirea câștigată. Această iubire e cea care caută mereu să scoată ce e mai bun din ceilalți. Aceasta e sursa răbdării din părinți, profesori, antrenori, și toți cei care s-au dedicat formării celorlalți. Desigur, dacă dorim ce e mai bun în ceilalți, atunci va trebui să dorim să îl cunoască și să îl iubească pe Isus. Va trebui să îl aducem pe Isus celorlalți. Aceasta va fi o iubire demnă de câștig, fiindcă câștigul va fi bucuria de a vedea cum sufletul celuilalt ajunge să cunoască și să îl iubească pe Cristos.
Însă esența acestei noi porunci a iubirii este necondiționată, o iubire lipsită de egoism care caută ceea ce e bun pentru ceilalți. Un preot într-una din omiliile sale a spus că adevărata iubire este una care se jertfește și care costă. E cea care dă totul celor dragi. Și nu există nici o dovadă mai mare în iubire decât jertfa propriei vieți de dragul celuilalt. Isus a dat dovadă de iubirea sa față de discipoli săi prin a-și oferi propria viață pentru ei, chiar moartea pe cruce. Care e crucea în viețile noastre? Când se va intersecta voința noastră cu cea a lui Dumnezeu, în acel caz va trebui să o alegem pe a lui Dumnezeu. Cunoaștem noi bucuria și recunoștința unei vieți pline renunțate lui Dumnezeu și consumate cu iubirea sa? Amin
