Mt 8,5-17
Vindecarea servitorului centurionului și a soacrei lui Petru
Un predicator își începuse una din omiliile sale spunând Fraților preaiubiți, astăzi v-ați adunat pentru a vă ruga pentru ploaie. Însă aș dori să vă adresez o întrebare. Unde vă sunt umbrelele?
Textul evangheliei de astăzi, ne-a vorbit despre un centurion, un soldat roman, un ofițer al armatei Romane responsabil de 100 de soldați. Această relatare poate fi găsită și în evanghelia după sfântul Luca, din care aflăm că acest om era blând și că respecta religia iudaică atât de mult încât a construit o sinagogă la Cafarnaum. Isus este uimit de profunda credință a acestui centurion străin. Centurionul nefiind unul dintre cei care îl urmau pe Isus, și totuși, el credea în puterile vindecătoare a lui Isus. Isus laudă credința sa fiindcă, cu toate că el îl cunoaște doar din ceea ce alți i-au spus despre el și nu din experiența personală, el deja credea.
Credința centurionului este exprimată prin cuvintele pe care le recităm cu toți în timpul fiecărei celebrări Euharistice, mai exact în momentul în care trebuie să facem acel puternic act de credință, față de prezența lui Cristos din Euharistie: Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și servitorul meu se va vindeca.
Acesta e motivul pentru care aș dori să vă invit să reflectăm împreună asupra a două lucruri din pasajul evangheliei de astăzi. Primul e că Isus ascultă rugăciunile centurionului din evanghelia de astăzi. Noi imediat cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru persoanele pe care le iubim și pentru tot ceea ce facem. De asemenea așteptăm, cu speranță, ca Dumnezeu să ni le asculte. Dumnezeu nu întârzie niciodată să răspundă. El este la timp cu răspunsurile la rugăciunile noastre. Așa că va trebui să continuăm să stăm de vorbă cu Dumnezeu zi de zi mai ales în ceea ce ține de cele mari și cele mici din viața noastră. Credem cu tărie că nu vorbim cu noi înșine, ci sperăm ca rugăciunile noastre vor primi un fel de răspuns, dacă nu, atunci întrebarea e, Ce anume căutăm de fapt?
Legat de aceste răspunsuri la rugăciuni, Alexander Maclaren spusese Dumnezeu cunoaște nevoile noastre încă dinainte ca noi să le cerem. Atunci, pentru ce e rugăciunea? Nu pentru a-l informa sau pentru a-l mișca, nefiind vrednici de milostivirea sa, asemenea unui prinț mândru care cere recunoașterea măreției sale de prinț de la supuși lui. Rugăciunea se potrivește inimii noastre prin nevoie conștientă, dorință adevărată și dependență de a primi darurile pe care el e dispus să le ofere însă pe care noi nu suntem vrednici să le primim. După cum spusese și sfântul Augustin: Vasul gol prin rugăciune e dus la fântâna plină.
Doi, centurionul îl acceptă pe Isus cu umilință. Sfântul Ioan Crisostomul a spus, Umilința este mama, rădăcina, asistenta, baza și centrul tuturor virtuților. Când centurionul a auzit răspunsul lui Cristos la cererea lui, acesta imediat a și răspuns, Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu. De aceea și noi ar trebui să adoptăm aceiași atitudine ca a centurionului ori de câte ori îl primim pe Cristos în inimile noastre. Liturgia Cuvântului de la sfânta Liturghie ne oferă ocazia de a repeta cuvintele sale. De aceea să le spunem și noi cu inimi pline, realizând faptul că suntem nevrednici ca Domnul să vină în noi.
Legat de umilință, Andrew Murray spusese că Omul smerit nu simte nici o gelozie sau invidie. Îl poate lăuda pe Domnul când ceilalți sunt preferați și binecuvântați înaintea lui. El poate suporta ca ceilalți să fie lăudați când el este uitat fiindcă…a primit duhul lui Isus, care nu se laudă pe sine și care nu caută nici o onoare proprie. Prin urmare, prin îmbrăcarea Domnului Isus Cristos el s-a îmbrăcat cu o inimă plină de compasiune, blândețe, gingășie, suferință îndelungată și umilință. Amin
