Înţ 1,13-15;2,23-24
2Cor 8,7.9.13-15
Mc 5,21-43

Când ai probleme, mergi la Isus

Cu toți am avut parte de experiența imperfecțiunii, a despărțirii, a ispitei și a păcatului. Însă asta nu e și ceea ce plănuise Dumnezeu. Știm că Dumnezeu a avut un plan minunat, Dumnezeu crease totul bun. Cartea Genezei ne spune cum totul s-a schimbat odată cu primul păcat al lui Adam și al Evei, și că acesta a afectat totul de atunci. Prima lectură de astăzi ne spune: Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune și l-a făcut chip al eternității proprii. Prin invidia diavolului a intrat moartea în lume și o încearcă cei care sunt de partea lui (Înț 2,23-24).

Însă Dumnezeu poate schimba totul în bine și încă de la început plănuise un remediu iar acel remediu este Isus. Isus este soluția la imperfecțiunea, ispita și păcatul nostru. De aceea în cea de-a doua lectură de astăzi, Paul scrisese despre aceasta astfel: Căci voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți (2Cor 8,9).

Cu alte cuvinte, Paul dorește să ne spună că Cristos dorește să ne înalțe pentru ca prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți.

Isus vrea să ne ridice din imperfecțiunile, despărțirea, ispita și păcatul nostru, nu doar în viața viitoare ci chiar acum. Isus dorește să avem parte de plinătatea vieții sale acum, și tocmai asta am putut observa în evanghelia de astăzi (Mc 5,21-43). Fiica lui Iair a murit iar Isus a înviat-o la o viață nouă din nou. Femeia ce suferea de hemoragie de 12 ani de zile a fost vindecată în momentul în care ea a atins haina lui Isus. În aceste miracole Isus ne învață și dorește ca noi să ne bucurăm de viața sa acum, și să nu așteptăm să ne bucurăm de ea în viața veșnică.

Isus i-a spus femeii ce a fost vindecată de hemoragie, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace și fi vindecată de suferința ta (Mc 5,34). Însă de ce oare Isus a făcut-o de rușine în public, întrebând cine l-a atins, făcând-o să îi fie frică? El dorea ca să se știe public că ea fusese vindecată. Ea fusese considerată necurată de evrei din cauza hemoragiei ei. Iar modul în care puteai să devii din nou curat era prin scăldarea rituală numită mikvah, o scăldare într-o apă curgătoare, pentru care trebuia să aștepți un anumit număr de zile. Când cineva devenea necurat însemna că el sau ea nu mai putea să se închine în comunitate. Femeia nu a putut să meargă la templu în acești 12 ani. Tot ceea ce atingea ea era considerat a fii necurat și trebuia automat să fie băgat în acest mikvah pentru a deveni din nou curat. Dacă ea era tânără și căsătorită atunci nu ar fi avut voie să aibă copii fiindcă dacă ea atingea pe cineva, chiar și soțul ei, acesta devenea necurat. Așa că femeia a fost vindecată prin atingerea hainei lui Isus. Ea a fost vindecată atât fizic dar mai ales în orice mod posibil. Ea a fost vindecată social, psihologic și spiritual. Prin revelarea în public a ceea ce i s-a întâmplat Isus face cunoscut faptul că ea este acum vindecată. Acum toți știu că ea se poate închina împreună cu toți, ea putea din nou să socializeze cu ei, iar dacă era tânără și căsătorită atunci putea să aibă și copii. Isus i-a schimbat complet viața, i-a dat o viață nouă.

În casa lui Iair Isus a spus că copilul nu a murit ci doar doarme. Isus i-a spus fetiței, Fetiță, îți spun scoală-te! Isus ne spune fiecăruia dintre noi, Nu te du la somn, scoală-te! Putem observa un lucru comun la ambele miracole, ambii s-a dus la Isus în credință, tatăl fetiței și femeia cu hemoragie. Cu alte cuvinte, când ai probleme, mergi la Isus cu credință. Nu sta unde ești, ridică-te și mergi la Isus. Asemenea lui Iair și asemenea femeii bolnave, mergi la Isus. Cum putem merge la Isus? Putem merge la Isus prin a ne ruga lui. Prin a petrece timp zi de zi în rugăciune cu Isus. Prin citirea Bibliei. Biblia este scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. Dacă dorești să știi ce crede sau gândește Dumnezeu pentru tine, atunci citește Biblia. De asemenea, putem mergem la Isus prin primirea sacramentelor. Când primim sacramentul Reconcilierii și a Euharistiei noi îl întâlnim pe Isus. Femeia a fost vindecată nu prin atingerea lui Isus ci prin atingerea haine sale, am putea spune o relicvă a lui Isus. De exemplu, mulți dintre noi merg în pelerinaje la locuri în care se află relicve ale lui Isus. Și la noi în dieceză se merge odată pe an la Șcheia unde se află o așchie din crucea Mântuitorului. În viața femeii din evanghelia de astăzi putem observa împlinirea a ceea ce apostolul Paul a scris în doua lectură de astăzi: Căci voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți (2Cor 8,9).

Cu toți avem cruci de purtat. Cu toți avem imperfecțiuni, defecte, ispite și păcate. Isus dorește să ne ridice pentru a fi bogați, sau după cum ne-a spus Paul în a doua lectură de astăzi, pentru a avea viața lui acum, nu doar când îl vom întâlni în veșnicie. Mergeți la Isus în rugăciune zi de zi, citiți Biblia, primiți sacramentele. Când ai probleme, mergi la Isus. Isus a mai spus cu o altă ocazie Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug (In 10,10). Isus ne oferă viața sa din belșug. Tot ceea ce trebuie să facem e să mergem la el în credință asemenea lui Iair sau femeii bolnave. Credința ta te-a mântuit; mergi în pace (Mc 5,34). Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?