Fap 12,1-11
2Tim 4,6-8.17-18
Mt 16,13-19
Astăzi celebrăm sărbătoarea a doi mari apostoli ai Bisericii din Roma, dar mai ales a Bisericii Universale. Astăzi celebrăm solemnitatea sfinților Petru și Paul, astăzi ne amintim de marea contribuție pe care acești doi discipoli credincioși și slujitori ai lui Dumnezeu le-au adus de-a lungul vieții și slujirii lor, în proclamarea adevărului Evangheliei și în revelarea adevărului Veștii Bune.
Sfântul Petru a fost un mare lider al întregii Bisericii Universale ca Vicar al lui Cristos, cel căruia Domnul însuși i-a încredințat conducerea și grija întregului trup al lui Cristos, Biserica. El a mai fost cunoscut și ca Prințul apostolilor și ca liderul celor 12 apostoli, cel căruia întreaga Biserică privea pentru îndrumare în timpul primelor zile ale Bisericii.
Sfântul Petru a început și-a început călătoriile sale misionare, mergând dintr-un loc în altul, locuri despre care putem citi în cartea Faptele Apostolilor, locuri precum Lidia și Iope, dar mai ales a fost un adevărat instrument în conducerea primului Conciliu al Bisericii din Ierusalim, când a condus apostoli în reconcilierea a două părți opuse care erau aprig divizate în ceea ce ținea de problema ascultării legii vechi și a tradițiilor iudaice, și la atitudinea pe care ei trebuia să o aibă față de convertirea popoarelor la credință.
Sfântul Petru însuși a fondat mai multe comunități și dieceze creștine, printre cele mai proeminente fiind două din cele cinci mari biserici ale creștinismului antic, precum Antiohia, locul unde discipoli lui Isus au fost numiți pentru prima oară creștini precum și cea mai mare comunitate creștină a acelui timp, apoi Roma, centrul creștinismului prin virtutea faptului că de acolo a condus apostolul Petru însuși, stânca Bisericii și a credinței, dar și locul în care a fost martirizat și îngropat.
Pe de altă parte, astăzi îl sărbătorim și pe cel mai mare misionar și evanghelizator al credinței, care a avut patru mari călătorii misionari, în care a cuprins și multe cetăți și orașe ale regiunii mediteraneene, răspândind cuvântul lui Dumnezeu multor comunității de oameni ai lui Dumnezeu, atât evreilor cât mai ales popoarelor păgâne. Prin apostolul Paul și numeroasele sale lucrări, călătorii neobosite, precum și scrisori multor comunități creștine, Biserica a fost puternic întărită.
Pentru toate aceste contribuții și lucrări, sfântul Paul a devenit cunoscut ca apostolul neamurilor, pentru că și-a dedicat întreaga viață răspândirii adevărului lui Dumnezeu printre ne-credincioși, prin slujirea lor, prin răspândirea evangheliei cu răbdare îndurând tot felul de provocări și încercări. Cu siguranță nu i-a fost ușor deloc fiindcă el însuși a mărturisit că a avut de înfruntat bătăi până la moarte. A trebuit să meargă împotriva multor oameni care i s-au opus, atât evrei care au refuzat să creadă în Domnul cât și popoare care au văzut credința creștină ca pe o amenințare la vechile lor căi păgâne.
Într-un final sfântul apostol Paul și-a încheiat slujirea și călătoriile sale misionare în Roma, unde a avut parte de ultima sa mare încercare, aceea ce a judecăți împăratului Roman, în cazul imputat de dușmani lui din Ierusalim. Însă până la sosirea momentului procesului, Paul a rămas în Roma timp de câțiva ani pe care și i-a petrecut slujind poporul lui Dumnezeu de acolo, ajutând comunitatea din Roma să crească. Într-un final și el a fost martirizat în Roma asemenea sfântului apostol Petru.
Ascultând exemplele și inspirația acestor doi mari apostoli, poate că am ajuns să credem că Domnul a avut slujitori mari și minunați de partea lui, și că noi nu ne putem compara cu ei deloc. Însă această gândire trebuie să o dăm deoparte, și tot ceea ce trebuie noi să realizăm e faptul că fiecare dintre noi e la fel de binecuvântat și chemat de Dumnezeu să fie sfânt și să calce pe urmele sfântului Petru și a sfântului Paul, a sfinților apostoli ai lui Dumnezeu.
De ce oare? Fiindcă dacă stăm să privim la acești doi mari sfinți, vom ajunge să ne minunăm de marea transformare de care au avut ei parte, fiindcă la început ei au fost la fel de păcătoși și nevrednici, slabi și vulnerabili, iar în ambele cazuri, păreau să fie complet nepotriviți să fie cei de care Dumnezeu se va folosi să fie instrumentele sale în ducerea mântuirii și adevărului lui la toți oameni.
Iar asta fiindcă, la început sfântul Petru era un pescar analfabet și needucat de la lacul Galileii, cineva a cărui importanță era mică și adesea trecut cu vederea și ignorat. Sfântul Petru nu a fost atât de ferm în credința sa, fiind ispitit de satana înainte și în momentele sale de neliniște precum momentul arestării lui Isus, când l-a negat de trei ori, temându-se de viața sa și de faptul că legătura sa cu Domnul avea să fie descoperită de către trădători de la procesul lui Isus. Acesta sa întâmplat după ultima cină a lui Isus, în care Petru mărturisise că își va da viața pentru Domnul.
Sfântul apostol Paul, cunoscut înainte ca Saul, era un mare dușman al Bisericii și al credinței creștine. Saul a persecutat Biserica din Ierusalim în toată Iudeea, și era pe punctul să își extindă persecuțiile dincolo de teritoriul Israelului, în Damasc pe drumul și pe care l-a întâlnit pe Domnul și s-a și convertit. Acea persecuție a fost cu adevărat mare și mulți au suferit și au îndurat închisorile pentru simplu fapt că credeau în Cristos. Inima lui Saul ardea de ambiție și de dorința de a distruge Biserica și credincioși ei.
Privind la aceste lucruri putem observa cât de uimitor a fost Dumnezeu, prin faptul că a chemat oameni din cele mai puțin așteptate locuri și origini. Dumnezeu i-a făcut pe cei mai puțin probabil și pe cei mai slabi să fie apostoli și discipoli lui, slujitori și campioni credinței, precum Petru și Paul și mulți alți apostoli, sfinți și martiri, și toți cei care și-au dat viețile în slujire pentru Dumnezeu.
Astăzi Domnul dorește să ne arate tuturor că el e cel care ne-a făcut vrednici și nu noi înșine. De fapt, cu cât mai mult credem că suntem vrednici de Dumnezeu și mândri de el, cu atât mai puțin vrednici devenim. De acea va trebui să fim deschiși la minte și să îi permitem lui Dumnezeu să intre în viețile noastre, pentru ca el să ne poată schimba, ca fiecare dintre noi să poată fi asemenea sfântului Petru și a sfântului Paul în curajul credinței și a faptelor lor, după ce s-au lăsat transformați de harul lui Dumnezeu.
Privind cum Petru care odinioară era lipsit de educație, nepăsător și îndoielnic a devenit cel mai mare apărător al credinței și piatra Bisericii, și cum cel mai mare dușman al credinței, adică Saul, a devenit cel mai mare apărător al creștinismului, ar trebui să ne amintească tuturor că pentru Dumnezeu nimic nu e cu adevărat imposibil. Dacă Dumnezeu ne cheamă, și dacă noi suntem dispuși să răspundem la acea chemare și să îl primim pe Domnul în viețile noastre, cu îndrumarea sa, și noi vom putea călca pe urmele apostolilor.
Ceea ce va trebui să realizăm fiecare dintre noi e faptul că multe lucrări ale Bisericii și ale apostolilor încă sunt în desfășurare și că încă sunt multe zone în care, foarte mulți oameni sunt nevoiași și mulți alți care au fost chemați să contribuie. Fiecare dintre noi a fost binecuvântat în propriul nostru mod unic cu haruri, de care ne putem folosi spre mai marea glorie a lui Dumnezeu. Așa că întrebarea e, suntem noi dispuși și capabili să ne dedicăm complet?
În încheiere vă invit să ne lăsăm inspirați de curajul și credința sfântului Petru și a sfântului Paul, care și-au dedicat restul vieții lor, slujirii lui Dumnezeu cu inima plină, fără a se opune încercărilor și suferințelor pe care aveau să le îndure. Va trebui să fim mai credincioși și dedicați acum, și să căutăm să îl glorificăm pe Dumnezeu în toată viața noastră prin viața și faptele noastre, în fiecare moment pe care îl trăim. Amin
