Ap 7,2-4.9-14
1In 3,1-3
Mt 5,1-12a
Suntem uniți cu sfinți din ceruri în timpul sfintei Liturghii
Sfinți sunt cei care sunt cu adevărat demni de onorarea și cinstea pe care le-o oferim astăzi. Sfinți din ceruri sunt mai vii decât erau pe pământ. Ei sunt adevărate flori. Iubirea lor a devenit perfectă. Iertarea lor față de ceilalți a devenit perfectă. Ei au devenit ceea ce Dumnezeu i-a chemat să fie. Cea de-a doua lectură de astăzi ne-a spus că,
Iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este (1In 3,2).
În Vechiul Testament nimeni nu putea să îl vadă pe Dumnezeu, însă în ceruri sfinți privesc la Dumnezeu, ei se bucură acum de vederea fericită a feței Sale.
Celebrarea noastră de astăzi, a acestei sfinte Liturghii, este o pregustare a liturgiei pe care sfinți din ceruri o celebrează continuu. Prima lectură de astăzi din cartea Apocalipsului, este o scurtă revelare a viziunii de cinste și adorare din ceruri ce ne-a fost oferită prin intermediul sfântului apostol Ioan. Un număr imens de oameni, imposibil de numărat, stăteau în fața tronului Tatălui și în fața lui Isus mielul lăudându-l pe Dumnezeu (Ap 7,9). Toți îngeri erau în cerc în jurul tronului lăudându-l pe Dumnezeu (Ap 7,11). Sunt atât de multe elemente ale sfintei Liturghii ce ne sunt afișate în viziunea din cartea Apocalipsului a sfântului Ioan:
- Există o sfântă Scriptură, un pergament, ce era scris pe ambele părți și pe care numai Isus era vrednic să îl deschidă și să îl citească (Ap 5,1-5).
- În jurul tronului creaturile cântau „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este şi care vine!” (Ap 4,8).
- Mielul ține un festin i fericiți sunt cei invitați la festinul de căsătorie a Mielului. (Ap 19,9).
Alte elemente ale sfintei Liturghii pe care le găsim în cartea Apocalipsului sunt:
- În fața tronului sunt 7 flăcări care ne amintesc de lumânările de pe altar (Ap 4,5).
- Cei 24 de bătrâni îmbrăcați în veșminte preoțești din jurul tronului (Ap 4,4).
- Fiecare din cei 24 de bătrâni avea în mâinile sale cupe de aur pline cu tămâie, (Ap 5,8).
Sfinți din ceruri celebrează o liturgie nesfârșită căreia ne alăturăm și noi cu această Liturghie a noastră, la liturghia lor cerească. În timpul sfintei Liturghii noi suntem mult mai uniți cu sfinți din ceruri decât în alte momente fiindcă în timpul sfintei Liturghii și noi, asemenea lor, suntem uniți în jurul tronului și a Mielului, ascultând sfânta Scriptură și cântând, Sfânt, Sfânt, Sfânt,…, dar mai ales ne facem părtași la festinul mielului.
Sfinți din ceruri au ajuns deja acolo unde sperăm să ajungem și noi. În psalmul responsorial de astăzi am cântat întrebarea, Cine va urca pe muntele Domnului? Cine se va ridica în locul său cel sfânt? (Ps 24,3) iar apoi și răspunsul, Cel care are mâinile nepătate şi inima curată, cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte (Ps 24,4).
Sfinți au ajuns în ceruri, în acele locuri sfinte, pentru că au avut mâinile curate, o inimă curată și nu au dorit deloc bunurile pământești. Cea de-a doua lectură de astăzi ne-a spus că toți cei care speră și doresc să îl vadă pe Isus în ceruri, devine curat, aşa cum el este curat (1In 3,3). Textul evangheliei de astăzi ne-a arătat cum să atingem această sfințenie a sfinților. Cei care trăiesc fericirile își adună comori pentru ei înșiși în ceruri iar pentru noi cuvintele lui Isus cu o altă ocazie. Cei 144 000 din prima lectură din cartea Apocalipsului și-au imprimat pe frunte sigiliul cu acel sigiliul lui Dumnezeu prin trăirea acestor fericiri, mai ales a ultimei dintre ele, cea de a fi persecutat pentru dreptate (Mt 5,10-12).
În această luptă a noastră de a trăi fericirile și de a ajunge acolo unde sunt sfinți acum, sfinți sunt aliați și mijlocitori noștri. Cei 24 de bătrâni din cartea Apocalipsului îmbrăcați în veșminte preoțești cu cupe de aur pline cu tămâie, acea tămâie nu e nimic altceva decât rugăciunile sfinților. Sfinți se roagă pentru noi acum mai mult decât au făcut-o când erau aici pe pământ. Ei au grijă de noi acum mai mult decât au făcut-o când erau aici pe pământ. După cum putem citi și în scrisoarea către Evrei (12,1):
Prin urmare, şi noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte. Amin