In 15,18-21
Sf. Policarp – aducând roade multe pentru împărăție
Astăzi celebrăm sărbătoarea unui sfânt care s-a născut la 40 de ani după moartea lui Isus. Numele său era Policarp, și era episcop într-un loc numit Smirna, care se află în țara pe care noi astăzi o numim Turcia, nu departe de Efes, locul în care Sfântul apostol Ioan a luat-o pe fecioara Maria pentru a trăi după moartea și învierea lui Isus. De fapt, Policarp a fost student și un discipol al sfântului apostol Ioan.
Numele de Policarp înseamnă roade multe, și ne amintește că noi ca și creștini suntem chemați să aducem roade multe pentru Domnul; prin rugăciunea și adorare, prin angajamentul nostru față de faptele de caritate, pentru a-i atrage pe ceilalți la Cristos, și pentru a deveni poporul lui Dumnezeu care ar trebui să fim.
Policarp cu siguranță a adus roade. În timp ce biserica încă era tânără, sfântul Policarp a ajutat la formarea a mulți discipoli sfinți pentru Domnul; și tocmai datorită acestei mari credințe, a curajului său și a minții sale excepționale, Policarp a fost făcut episcop.
Și totuși, când vorbim despre roade multe, noi ne mai amintim și de cuvintele Domnului, care a spus că, dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singuri, însă dacă moare, aduce mult rod. Sfântul Policarp a murit pentru Cristos și a devenit unul dintre primi martiri creștini.
Pe când era episcop, la vârsta de 86 de an, în Smirna a izbucnit o puternică persecuție împotriva creștinilor. Creștini erau forțați să renunțe la credința lor și să înfrunte moartea. Datorită faptului că Policarp era episcopul lor, automat a și fost arestat. A fost dus în fața unui judecător roman, care a dat porunca ca el să aducă jertfă unui zeu păgân și să comită blasfemie.
Unii dintre prietenii lui creștini l-au urgentat să aducă aceste sacrificii pentru a-și putea salva viața. Însă Policarp a răspuns că timp de 86 de ani l-am slujit pe Isus Cristos, iar el nu m-a abandonat niciodată. Cum aș putea să îl blestem pe regele și mântuitorul meu. Așa că a refuzat să renunțe la credință. După aceasta Policarp a fost arestat și ars de viu.
Pe când era legat de rug s-a rugat, Dumnezeule atotputernic, ție îți aduc laude, pentru că m-ai socotit vrednic să fiu printre martiri tăi, care beau din potirul suferințelor lui Cristos. Martori martiriului său ne-au transmis ceva și mai ciudat și mai miraculos din acel moment în care Policarp era ars de viu. După ce și-a terminat rugăciunea, focul a fost aprins, iar trupul său era asemenea pâinii care se coace în cuptor, asemenea aurului în furnal a început să radieze lumina lui Dumnezeu. Un parfum plăcut asemenea celui de tămâie a umplu acel loc.
Datorită faptului că el nu a renunțat la credința lui, chiar dacă a fost amenințat că va fi omorât, el a devenit o jertfă plăcut lui Dumnezeu și a câștigat coroana martiriului intrând astfel alături de Cristos în paradis, iar credința lui a devenit o forță pentru ceilalți dar mai ales și pentru noi, acum la aproape 2000 de ani.
Astăzi și noi suntem chemați să fim asemenea sfântului Policarp, să îi întărim pe ceilalți prin cuvintele și exemplele noastre, și să nu renunțăm niciodată la credință în fața ispitelor. Amin
