In 15,18-21
Astăzi biserica comemorează unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai bisericii primare, pe sfântul Policarp, care a fost, alături de papa Clement și de Ignațiu de Antiohia, un ucenic al apostolilor, unul dintre cei care l-au cunoscut direct pe unul dintre apostoli. Iar în cazul lui Policarp, pe sfântul apostol Ioan, al cărui ucenic a fost.
Un alt amănunt ce trebuie menționat e faptul că după ce a fost numit episcop de Smirna, Policarp întreprinde o călătorie la Roma pentru a-l întâlni pe papa Anicet cu care a discutat problema datei paștelui.

Așa că, întrebarea la care va trebui să reflectăm e, noi de ce foc ne temem mai mult? Știm ce avem de făcut pentru a evita să fim condamnați la focul nestins al osândei veșnice, cum l-a numit sfântul Policarp?


