Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Lc 22,14-23,56
Patima lui Isus ne arată că suntem păcătoși și ne vindecă
Cine ar fi crezut că mulțimea care l-a primit pe Isus cu atât de mult entuziasm în timpul intrării sale din Ierusalim avea să fie aceiași mulțime care s-a întors împotriva lui atât de repede în doar câteva zile și a cerut răstignirea lui și eliberarea lui Baraba care fusese condamnat pentru crimă? Primirea lui Isus și strigătele lor față de Isus de la început au fost superficiale. Susținerea lor era doar de suprafață. Era ușor să faci parte dintr-o mulțime care la primit pe Isus și era și mai ușor să faci parte din acea mulțime care l-a condamnat apoi la moarte. E ușor să faci parte din mulțimea care primește prima sfântă Împărtășanie. Câți din acea mulțime vin pentru a-l întâlni pe Isus la sfânta Liturghie în zilele de Duminică? E ușor să faci parte dintr-o mulțime. Însă în această relatare a patimilor mulțimea nu a fost alături de Isus atunci când a avut mai mare nevoie de ea. Mulțimea nu s-a dus la cruce. Mulțimea la abandonat pe Isus. Doar câteva femei și Ioan s-a dus la cruce. Ce mai mulțime!
În timpul Cinei de Taină din relatarea evanghelistului Luca, pe care am și auzit-o astăzi, am văzut cum Petru a spus că el e dispus să meargă chiar și în închisoare alături de Isus, ba chiar să și moară pentru el (v. 33). Și totuși după doar câteva ore același Petru l-a renegat pe Isus de trei ori (vv. 56-62). Cât de ușor s-a schimbat. Cât de ușor s-a schimbat când s-a pus un pic de presiune asupra lui. La cină era capabil să facă promisiuni foarte frumoase însă atunci când a venit împresurarea cea mare a decis să își salveze propria piele. Și noi facem astfel de promisiuni fine lui Isus aici iar când vin împresurările cele mari, când ne vin ispitele pe cale? Cum reacționăm? Cedăm presiunii asemenea lui Petru sau stăm alături de Isus asemenea femeii și lui Ioan pentru a merge alături de cruce? Petru a auzit cocoșul cum a cântat după ce l-a renegat pe Isus (v.60) însă lumea noastră e atât de dependentă de păcat încât conștiința noastră nici măcar nu mai aude cântatul cocoșului atunci când păcătuim.
Cum putem auzi această relatare a patimii lui Isus și să nu ne lăsăm mișcați de ea? Am auzit recent de o persoană care îl întreba pe un tânăr Ce părere ai avea de o persoană care nu ar plânge la filmul Patimile lui Cristos? Tânărul a spus Ar fi răul în persoană. Acel tânăr fusese atât de mișcat de privirea acelui film încât nu putea înțelege de ce o alți nu ar fi mișcați de vizionarea acestui film. Patimile lui Cristos ne mișcă. Ne mișcă fiindcă Isus a suferit. În prima lectură de astăzi am auzit ceea ce am putea numi ca profeția patimii lui Isus: Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. 6 Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau (Is 50,5-6).
Psalmul de astăzi este și el în atât de multe moduri o profeție a patimii lui Isus.
8 Toţi care mă văd îşi bat joc de mine,
strâmbă din buze şi dau din cap:
9 “S-a încrezut în Domnul, să-l scape,
să-l mântuiască dacă şi-a găsit în el plăcerea!”
17 Iată, mă înconjoară câinii,
o bandă de răufăcători mă împresoară;
mi-au străpuns mâinile şi picioarele,
18a mi-au numărat toate oasele
19 Îşi împart între ei hainele mele
şi pentru tunica mea au aruncat sorţii. (Ps 21, 8-9.17-19).
Patimile lui Isus ne mișcă fiindcă noi suntem cei care i-am provocata ceastă suferință lui Isus. Nu doar preoți și nici măcar cruzimea soldaților romani au fost cele care au adus aceste suferințe asupra lui Isus; ci păcatele noastre au fost cele care au provocat această suferință lui Isus. Nu există nici un trecut, prezent sau viitor pentru Isus, fiindcă el e în afara timpului. Amintiți-vă doar de motto-ul marelui jubileu: Isus Cristos, același ieri, astăzi și pentru totdeauna (Evr 13,8). De aceea ori de câte ori păcătuim noi îl crucificăm din nou pe Isus. Îl pironim iar pe cruce. Prin urmare, această relatare a patimii lui Isus ar trebui să ne arate ceea ce suntem noi, păcătoșii care l-au răstignit pe Isus, iar prin sacramentul Reconcilierii noi ne putem întoarce înapoi la Isus pentru a-i cere milostivirea sa. Prin patima lui Isus noi primim iertarea, prin rănile lui am fost vindecați (Is 53,5).
Ori de câte ori suntem răniți de lucruri în propria noastră viață și răniți de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul nostru iar noi avem nevoie de răspunsuri, vindecare și reasigurare va trebui să ne întoarcem la meditarea patimii lui Isus și la găsirea răspunsurilor de care avem nevoie aici fiindcă prin rănile lui am fost vindecați (Is 53,5). De fapt, în relatarea lui Luca a patimii lui Isus pe care am auzit-o astăzi, am putut vedea că au fost doar două vindecări pe care Luca le-a menționat: vindecarea urechii servitorului marelui preot care a fost rănit în timpul arestului din grădina Ghetsemani(Lc 22,51) și cea de-a doua a fost dușmănia dintre Pilat și Irod (Lc 23,12).
În încheiere vă invit ca în săptămâna care urmează să meditați la patima lui Isus, să devină o sursă de vindecare și pentru noi. Să nu irosim această săptămână. Să petrecem această săptămână cu Isus prin meditarea asupra pătimirii sale. Veniți la sfânta Liturghie de Joia Sfântă, la celebrarea patimii Domnului din Vinerea Sfântă, la Vigilia Pascală din sfânta noapte de Paște. Mulțimea care l-a primit cu urale pe Isus s-a întors împotriva lui la fel de repede și l-au și abandonat pe Isus. Și Petru s-a întors împotriva lui Isus pentru a se salva pe sine însuși. Așa că întrebarea e, ne mai auzim noi conștiința atunci când păcătuim? Priviți doar la ce i-am făcut lui Isus. Fugiți de păcat pentru a fi vindecați, prin rănile lui am fost vindecați (Is 53,5). Amin
