In 6, 30-35
Hrana trupului și a sufletului
Am dat zilele acestea de o poveste destul de interesantă și de emoționantă despre un cuplu tânăr, el avea 23 de ani iar ea 22. Ei abia se căsătorise de un an. Asta se întâmplase în Paris în anul 1905. Acești doi tineri erau amândoi extrem de inteligenți și amândoi studiaseră la Universitatea din Sorbona. Amândoi erau atrași de profesori care susțineau că științele naturale puteau răspunde la întrebările umane asupra vieții și morții. Însă într-un final acești doi tineri și-au dat seama că aceste științe și răspunsurile lor erau afirmații goale. O perioadă lungă de timp au fost amândoi în depresie, o depresie atât de mare încât deciseseră chiar să se sinucidă și să moară împreună dacă nu vor reuși să descopere cât mai repede sensul vieții. Abia luaseră împreună această decizie când au ajuns la urechile lor niște lucruri destul de interesante despre un scriitor creștin pe nume Leon Bloy (1846-1917). Disperați după o rază de lumină au cerut un interviu cu marele autor. Aceasta avea să fie ultima lor încercare de a găsi adevărul asupra vieții. Dacă Bloy avea să se dovedească că nu ajunge măcar la nivelul celorlalți profesori, atunci aveau să se sinucidă. Din fericire pentru ei, Bloy i-a adus la Cristos. Un an mai târziu, amândoi s-au convertit la catolicism. Numele lui a fost Jacques Maritain (1882-1973). El a devenit cel mai mare filosof, unul dintre cele mai mari voci ale secolului 20. Iar numele ei a fost Raissa Maritain. Ea a scris poezie, eseuri, lucrări mistice de o mare profunzime ce au jucat un rol important în re-evanghelizarea Franței.
Această poveste a soților Maritain e doar una din sutele de istorii de convertiri asemănătoare. Ei au simțit că ceva important le lipsește pentru a putea trăi așa cum se cuvine, însă nu erau capabili să îi spună pe nume, cu atât mai puțin să știe unde și cum să o găsească. Însă odată ce l-au descoperit pe Cristos, ei au dat mărturie de acea experiență a păcii și a bucuriei pe care nu au crezut că e posibilă și că există. Cu alte cuvinte, au descoperit cât de adevărate sunt cuvintele pe care Isus le-a spus în evanghelia de astăzi: Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine, nu-i va mai fi sete niciodată” (v.35).
În textul evangheliei de astăzi, am putut vedea că cu toate că Isus tocmai furnizase mulțimii o masă plină și gratis cu o zi înainte, ei tot doreau ca Dumnezeu să vină la ei în termeni lor (v.30). Ei au menționat de mana pe care Moise o dăduse ca hrană pentru poporul înfometat de pe drumul lor prin deșert ca semn al aprobării lui Dumnezeu; ei nu au făcut nici o mențiune asupra nemulțumirii înaintașilor lor. Isus le-a spus că nu Moise a fost cel care le-a dat mana, ci a fost Dumnezeu. Iar pâinea cuvântului lui Dumnezeu dă viață lumii (v.33). După care Isus i-a uimit cu afirmația sa că El însuși este Pâinea vieții.
În această săptămână noi avem ocazia să auzim acest întreg capitol 6 din evanghelia lui Ioan în care putem observa diverse nuanțe pe care Isus le-a dat pâinii vieții. În paragraful de astăzi, Isus face referință la ea prin menționarea mâncării trupului său și a băuturii sângelui său tuturor celor care vin la El și cred în învățăturile sale. Verbele folosite aici nu sunt efectiv cele de mâncat și băut, și de a veni și de a crede. Acesta e motivul pentru care la fiecare sfântă Liturghie, Liturgia Cuvântului mereu are loc înainte de Liturgia Euharistică. Noi ne deschidem urechile și inimile la primirea cuvântului lui Isus-pâinea vieții înainte după care ne deschidem gurile pentru a-l primi pe Isus Euharisticul-pâinea vieții.
În încheiere vă invit să nu uitați că Isus a spus destul de clar că El nu a venit pentru a înlocui Torah. El nu este Torah, el este calea spre viața veșnică. Dacă noi nu ne vom umple cu El, atunci suntem goi și înfometați dar mai ales suntem morți spirituali. Noi suntem ceea ce mâncăm. Dacă pentru viața noastră intelectuală și spirituală vom căuta numai mâncare dăunătoare precum faima, puterea, bogăția, atunci ne vom ucide intelectul și spiritul de malnutriție. Amin.
