Fap 14,21b-27
Ap 21,1-5a
In 13,31-33a.34-35
Am dat zilele acestea de o glumă într-o revistă care sună cam așa: Timp de aproape 2000 de ani tot l-au întrebat pe acest Tip care crede El că este cel mai important mesaj al său. Iar El a spus: Iubiți-vă unii pe alți așa cum vă iubesc eu. Din acest mesaj al său au reieșit aproape 22 000 de comunități religioase și toate se urăsc între ele.
Care a fost oare cea mai nobilă parte a comportamentului creștin, acea caracteristică care a atras mereu atenția tuturor celor din jurul lor? R foarte simplu, iubirea care îi unea și îi ținea împreună pe creștini. Tertulian a exclamat cu surprindere într-una din descrierile pe care el le-a făcut asupra creștinilor că: Priviți cum se iubesc unul pe altul! Într-o lume în care egoismul era un mod de comportament acceptat universal, în care oameni se comportau cu egoism unul față de celălalt, creștini cu siguranță au ieșit în evidență ca fiind o adunătură de oameni ciudați, după cum ar trebui să se întâmple și cu noi astăzi.
Un preot vietnamez a spus la un moment dat că atunci când a scăpat din Vietnam, cu ajutorul unei bărci care plutea în derivă pe mare, nu mai era sigur, nici el nici cei care erau cu el dacă mai avea să supraviețuiască. Foarte mulți pescari din celelalte țări asiatice i-au văzut și în loc să îi ajute, acești pescari i-au jefuit de tot ceea ce mai aveau, ba chiar le violase și femeile. Însă la un moment dat i-au văzut și alți pescari care se trăgeau dintr-o țară creștină din apropiere, iar aceștia au fost diferiți. În loc să le facă tot ceea ce le-au făcut ceilalți pescari, aceștia din urmă i-au ajutat și le-au dat mâncarea necesară până au ajuns din nou la mal. Totul fiindcă acești pescari din urmă erau creștini adevărați care au ales să îi iubească pe acei străini necunoscuți.
Minucius Felix, un contemporan al lui Tertulian, a remarcat și el iubirea reciprocă a creștinilor, chiar și înainte ca ei să se cunoască unul pe celălalt. Un creștin putea fi un străin complet dintr-un ținut îndepărtat și tot era primit cum se cuvine între creștini locali, era primit ca și cum ar fi unul de al lor. iar asta fiindcă ei erau convinși că toți erau legați unul de celălalt printr-o unire pe care o împărtășeau cu fondatorul lor crucificat.
Lucian, un satirist din același imperiu Roman, a privit și el la creștini și s-a mirat de faptul că Stăpânul lor i-a făcut să creadă că toți sunt frați și surori. Că oameni se considerau unii pe alți frați și surori chiar și fără legături de sânge sau cunoștințe anterioare, iar acest fapt era un lucru cu adevărat uimitor pentru contemporani lor păgâni.
Cred că aceste relatări ale acestor scriitori antici au cam exagerat un pic armonia care exista între creștini primari. Unele pasaje din scrisorile sfântului apostol Paul ne spun tocmai aceasta. În textul evangheliei de astăzi, am auzit cu toți o parte din discursul pe care Isus l-a ținut discipolilor săi în cadrul Ultimei sale Cine cu ei. Și am auzit cum a spus Isus: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi…Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii (vv.34-35).
Unul dintre cuvintele din limba română dar și din oricare limbă din lume care e folosită greșit și înțeleasă greșit este cel de iubire. În mare parte din cântecele pe care le auzim astăzi, iubirea înseamnă plăcere. Însă nu asta înseamnă iubirea în pasajele din sfânta Scriptură, adică din Noul Testament, care ne vorbesc despre iubire.
În limba originală, greacă, în care a fost scris Noul Testament, au fost patru cuvinte diferite ce au fost folosite pentru iubire. Unul din ele e iubirea erotică, care înseamnă această iubire a plăcerilor, sau acele plăceri stârnite de trup. Însă această atracție există și la animale. E cel mai josnic tip de iubire fiindcă e o iubire egoistă. Al doilea tip de iubire e iubirea de prietenie. În acest tip de iubire nouă ne place de oameni fiindcă ne simțim bine cu ei. Ei sunt prieteni noștri buni precum și companii plăcute. Această iubire ne dă ceva, prin urmare e și ea un pic egoistă. Al treilea tip de iubire există doar între părinți și copii. Ea se apropie mult de iubirea reală fiindcă de cele mai multe ori este complet lipsită de egoism. Acest tip de iubire este numită și iubirea filială.
Al patrulea tip de iubire este iubire complet lipsită de egoism, care în limba greacă este numită și agape. Aceasta este acea iubire ideală despre care ne-a vorbit Isus în textul evangheliei de astăzi. Acesta este cel mai înalt tip de iubire, acea iubire pe care și Dumnezeu o are față de noi. Aceasta este iubirea care a fost descrisă de sfântul apostol Paul atât de bine în prima sa scrisoare către Corinteni (capitolul 13).
Cum ne putem da seama dacă avem acest tip de iubire pentru cealaltă persoană? Dacă prima noastră dorință e aceea ce a nu primi ceva de la cel de lângă noi ci de a-i oferi noi ceva ei. Când suntem nespus de fericiți că putem oferi sau face ceva pentru acea persoană. Acest tip de iubire poate schimba viața noastră fiindcă e singura care ne poate scoate din egoismul nostru. Acest tip de iubire dorește să ofere fără a primi vreo recompensă sau răsplată. Atunci când noi suntem nespus de fericiți că oferim.
Dacă încă nu am întâlnit acea persoană pentru care să simțim o astfel de iubire lipsită de egoism atunci nu am iubit cu adevărat. Înseamnă că noi încă nu știm cum este adevărata iubire. Iar dacă nu am iubit niciodată cu adevărat, atunci ne va fi destul de greu să înțelegem mare parte din afirmațiile lui Isus și ale sfântului apostol Paul asupra iubirii.
Isus și-a iubit apostoli fără nici un pic de egoism. El nu s-a gândit niciodată la sine. Singura lui dorință a fost să de jertfească pe sine și pentru toți cei care i-au fost dați lui. Isus își iubește enorm toți discipoli săi. El a acceptat și a murit pe cruce pentru noi. Atât de mare a fost iubire sa încât nu a avut nici o limită. El și-a iubit discipoli cu înțelegere. El știa că discipoli lui aveau să îl trădeze și abandoneze fiindcă a fost cu ei și a trăit cu ei. El le cunoștea slăbiciunile însă le cunoștea și puterile. Acesta e motivul pentru care i-a înțeles.
Și în ultimul rând, Isus și-a iubit discipoli cu iertare. Petru la renegat. Iuda Iscarioteanul l-a trădat iar ceilalți discipoli l-au abandonat în ceasul său de nevoie însă Isus nu a avut nimic împotriva lor fiindcă nu a existat nici un eșec sau păcat pe care să îl poată ierta.
Să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi (v.34). Noi suntem iubiți de Isus de aceea va trebui să ne bucurăm și să fim fericiți, fiindcă asta e vestea cea bună a mântuirii noastre. Amin
