Lc 10, 1-9
Astăzi celebrăm sărbătoarea sfântului Bonifaciu, care era un călugăr benedictin englez ce și-a dedicat întreaga viață evanghelizării triburilor germanice, motiv și pentru care mai este cunoscut ca apostolul germanilor. În anul 719, la cererea papei Grigore al II-lea, sfântul Bonifaciu a întreprins prima sa călătorie misionară.
Când a ajuns acolo Bonifaciu a găsit ținutul plin de păgâni dar mai ales de mulți creștini care căzuse în eroare, chiar și mulți dintre clerici.
Una din legendele mele favorite din viețile sfinților e tocmai aceasta, a sfântului Bonifaciu. Pe la începutul eforturilor sale de a smulge superstiția și închinarea falsă la idoli a păgânilor. Triburile germanice se închinau zeilor mitologiei nordice, Odin, Thor și alți asemenea. Mulți dintre ei rezistau credinței în Cristos. Bonifaciu a aflat de un copac gigantic unde păgâni se adunau pentru a se închina zeului fals Thor. Așa că Bonifaciu, a luat un topor și a început să taie copacul. Păgânii l-au blestemat pe Bonifaciu și au așteptau ca acesta să cadă jos mort lovit de mânia zeilor pentru sacrilegiul lui. Legenda spune că când abia reușise să taie o mică crestătură, acesta a fost lovit și rupt în două de sus până jos. Iar păgâni care înainte îl blestemau pe Bonifaciu acum începuse să creadă. Ba mai mult, Bonifaciu a luat lemnul copacului și a construit un oratoriu în onoarea sfântului Petru.
Acesta e motivul pentru care adesea îl veți vedea pe sfântul Bonifaciu în vitralii sau diferite iconițe sau imagini îmbrăcat în haine de episcop cu un topor în mână stând pe un trunchi de copac.
Într-o scrisoare adresată unui abate benedictin, sfântul Bonifaciu a scris, Să stăm drept în fața a ceea ce e corect și să ne pregătim sufletele pentru încercare…să nu fim nici câini care nu latră, dar nici spectatori tăcuți, nici slujitori plătiți care fug când vine lupul.
Sfântul Bonifaciu a fost un om cu un imens curaj. În timp ce pregătea noii convertiți pentru primirea sfântului mir în teritoriul ce era încă ostil creștinismului, el și alți 53 de însoțitori au fost masacrați cu brutalitate. Avea doar 80 de ani când a fost martirizat. Cu alte cuvinte, nu ești niciodată prea bătrân pentru a da mărturie.
Un scriitor creștin spusese la un moment dat, Bonifaciu le-a avut pe toate: inteligență naturală, puteri formidabile de convingere, și energie interminabilă și capacitate impresionantă de rezolvare. Ar fi putut avea o carieră măreață și un statut înalt în societate, însă acest om sfânt a dorit ceva cu totul diferit; nimic pentru el și totul pentru Cristos și biserica sa.
Întrebarea e, care e acel copac păgân ce trebuie tăiat din cultura noastră? Care e acel copac al egoismului care trebuie tăiat din sufletul nostru? Tot ceea ce a avut nevoie sfântul Bonifaciu a fost de un pic de curaj și un topor, iar restul a fost făcut de Dumnezeu.
După cum vom spune și în rugăciunea zilei de astăzi, sfântul martir Bonifaciu să fie mereu pentru noi un mijlocitor puternic la tine, ca să păstrăm cu tărie și să mărturisim prin faptele noastre credința pe care el a predicat-o prin cuvânt și a pecetluit-o cu sângele său. Amin