Marţi din săptămâna a 25-a de peste an

Lc 8,19-21

Isus și familia sa

Semnificația etimologică a cuvântului familie provine din cuvântul latinesc, familia, care tradus înseamnă, o familie sau membri unei gospodării; dar și de la cuvântul famulus, care tradus înseamnă un slujitor, îngrijitor. Conform Dicționarului de Cultură Catolică, familia este un grup de persoane care sunt legate între ele de căsătorie sau sânge și care în mod normal ar trebui să includă un tată, o mamă și copii. O familie este o societate naturală a căror drepturi de existență și suport sunt oferite de legea divină. Conform Conciliului al II-lea din Vatican, familia este temelia societății (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, 7 dec. 1965, II, 52). În plus, pe lângă familia naturală, Biserica mai recunoaște și familia supranaturală a diecezei și a unei comunități religioase, a căror membri cooperează pentru edificarea trupului lui Cristos (Christus Dominus, 34; Dei verbum, 43).

Iubirea și respectul lui Isus față de mama sa și față de rudele sale e neîndoielnică. Însă în textul evangheliei de astăzi, am văzut cum Isus își ignoră propria mamă și propriile rude în acel moment în care ei îl presează pentru a le permite să îl vadă. Ceea ce dorește Isus să facă prin acest fapt e de a le da discipolilor săi o lecție foarte importantă în ceea ce privește Împărăția lui Dumnezeu. Că toate aceste relații ale vieții, chiar și cele profunde nu sunt decât niște relații de sânge. Isus a schimbat ordinea relațiilor și ne arată că adevărata rudenie nu ține doar de trup și sânge. El scoate în evidență faptul că rudenia ține de o realitate spirituală mult mai mare, adică familia lui Dumnezeu.

În acest sens, creștinismul este mai mult decât o doctrină, reguli și porunci. Este prima și cea mai importantă relație, o relație de iubire și unitate cu Dumnezeu Treime, și cu toți cei care aparțin lui Dumnezeu, ca fii adoptivi ai săi. Am devenit copii adoptivi ai lui Dumnezeu în momentul botezului nostru. Ca copii adoptivi toți cei din jurul nostru devin automat frați și surori ale noastre.

Și în ultimul rând, trebuie să fim fericiți fiindcă Isus a mărit numărul de persoane apropiate de inima sa, la toți cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc. Cu alte cuvinte, doar cei care duc la împlinire voința lui Dumnezeu în viețile lor sunt frați și surorile lui Cristos, părinți, și prieteni săi apropiați. Doar în momentul în care împlinim voința lui Dumnezeu Cristos va fi onorat și glorificat pe deplin.

Așa că întrebarea care apare este, cum facem să discernem voința lui Dumnezeu în fiecare moment al vieților noastre? Uneori este destul de dificil însă provocator. Un preot, într-una din omiliile sale spusese că, ingredientele necesare pentru discernerea voinței lui Dumnezeu includ, o inimă cu adevărat centrată pe iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice, tăcerea interioară, răbdarea de a asculta și de a aștepta, rugăciunea zilnică, libertatea de atașamentele păcatului și ajutorul unui director spiritual prudent și experimentat. Construirea acestor elemente în viața omului face ca descoperirea voinței lui Dumnezeu să fie mult mai ușoară, mai ales în fața obstacolelor precum mândria noastră sau vanitatea sau senzualitatea și materialismul.

În încheiere vă invit să reflectăm asupra cuvintelor ce provin de la unul dintre martiri bisericii primare, care spusese că Singurele rude ale unui creștin sunt sfinți. Cu alte cuvinte, cei care îl urmează pe Isus Cristos și caută voința lui Dumnezeu intră într-o nouă familie, o familie de sfinți aici pe pământ cât și în ceruri. Amin