Mt 9, 14-17
Problema postului
În textul evangheliei de astăzi am văzut cum discipoli lui Ioan s-au supărat fiindcă discipoli lui Isus nu posteau. Iar asta datorită faptului că practica iudaică obișnuită era aceea a postului de două ori pe săptămână, și totuși vedem că Cristos pune în practică ceva complet diferit. Discipoli lui Ioan vin și îl iau la întrebări pe Isus pentru aceasta. Cum pot fi ei iudei fără ca măcar să urmeze obiceiurile și tradițiile iudaice. Probabil că discipoli lui Ioan se credeau mai buni decât discipoli lui Isus și a lui Isus însuși. Cel mai probabil e faptul că nu au înțeles nimic.
Postul e unul din cele trei datorii principale pentru poporul iudeu alături de rugăciunea și pomana. Pentru a le satisface curiozitatea Isus le dă o explicație foarte simplă, că există un timp pentru a posti și e un timp pentru sărbători. El nu le condamnă postul ci mai degrabă scoate în evidență că centrul atenției lor trebuie să fie El, mirele și nu legalitatea legii. Cristos trebuie să fie și centrul vieții noastre și atunci când noi postim. El este cel pentru care postim. El este cel care ne aduce bucuria în viața noastră.
Una din formele pe care o cunosc pentru post e cel al inconvenienței. Cuvântul inconveniență provine de la două cuvinte latinești: in care tradus înseamnă nu, și convenire care tradus înseamnă a uni, a veni împreună. Prin urmare, inconveniența are loc pentru atunci când lucrurile nu vin împreună sau altfel spus nu ne sunt ușoare, nu ne convin fiindcă ele nu au loc așa cum ne dorim sau ne așteptăm noi să se întâmple. De exemplu, dorim să ne uităm la televizor la serialul nostru preferat însă imaginea este încețoșată. Dorim să mergem la mall cu prieteni noștri însă un membru al familiei se îmbolnăvește iar noi trebuie să rămânem să avem grijă de el, și multe altele asemenea.
Ca formă de post, inconveniența ne poate ajuta să creștem pe plan spiritual fiindcă, în primul rând, ea ne ajută să rămânem umili. De fiecare dată când nu ne convine ceva, noi devenim mai conștienți de faptul că nu mai suntem în controlul vieții noastre. Că cineva, Isus care este Dumnezeu, este mai puternic decât noi iar noi depindem de El și de ceilalți.
În al doilea rând, necesită iubirea noastră pentru ceilalți din moment ce e direct legată de iubirea aproapelui. De exemplu, a sta la rând la supermarket pentru a putea plăti cumpărăturile pe care le-am ales, este o inconveniență pentru noi. Însă tot facem asta, chiar dacă nu ne convine, din iubire față de familia noastră.
În al treilea rând, postim pentru ceilalți. Ori de câte ori postim, scopul nostru nu e acela de a avea un zâmbet pe față atunci când primim o veste bună asupra unei promovări. Postim fiindcă noi dorim să îi facem pe ceilalți să zâmbească datorită postului nostru. Postim nu fiindcă am dori să reducem ci fiindcă dorim să ne multiplicăm iubirea față de ceilalți, adică, ca să putem deveni mai considerenți, mai iubitori, mai atenți, mai iertători și mai plini de respect. Acesta este timpul de post pe care nu îl facem pentru noi înșine ci pentru ceilalți.
În încheiere vă invit să reflectăm la ceea ce spusese James Packer în cartea sa intitulată Tatăl tău te iubește, că noi avem tendința de a ne gândi la post la ca statul fără mâncare. Însă noi putem posti de la orice. Dacă iubim muzica și decidem să ratăm un concert pentru a putea petrece timp cu Dumnezeu, asta se numește post. E important să ne gândim la paralela prieteniei umane. Când prieteni au nevoie să fie împreună, ei își anulează toate celelalte activități pentru a face asta posibil. Nu e nimic magic la post. E doar un mod de a-i spune lui Dumnezeu că prioritatea noastră în acel moment e aceea de a fi singuri cu el, de a regla tot ceea ce e necesar, de a renunța la o masă, petrecere, concert, sau tot ceea ce ai plănuit pentru a împlini aceea prioritate. Amin
