Mc 9,14-29
În lumea noastră, în care majoritatea bolilor primesc un tratament de vindecare datorită tehnologiei avansate, încă sunt mulți bolnavi care apelează destul de rar la doctori și medicamente. Mulți dintre aceștia, însoțesc procesul de vindecare prin intermediul medicamentelor, cu ajutorul rugăciunii, rugăciuni care dau dovadă de credința lor în puterea de vindecare a lui Dumnezeu. Asemenea acelui tată din evanghelia de astăzi, care nu avea la nimeni altcineva la care să apeleze decât la Dumnezeu, pe care l-a 
recunoscut ca cel mai mare vindecător. În momentul în care se agață de Isus și își mărturisește credința, fiul său e vindecat. Aceasta ne arată necesitatea credinței și a rugăciunii în procesul nostru de vindecare. Acest lucru a fost afirmat și de Isus când le-a spus apostolilor că numai rugăciunea poate alunga astfel de boli și nimic altceva. Isus însuși a demonstrat acest lucru. El a fost capabil să vindece orice tip de boală datorită încrederii sale profunde în puterea Tatălui său, încredere exprimată prin constanta sa comunicare cu el, prin rugăciune. Datorită acestei încrederi în Dumnezeu, nimic nu a fost imposibil pentru el.
Acesta este aspectul la care ne provoacă Isus astăzi, la a avea o încredere profundă în puterea lui Dumnezeu. Când suntem bolnavi, indiferent că e la trup ori suflet, avem noi oare, în acele momente, o credință completă în faptul că Dumnezeu ne poate vindeca? Suntem noi capabili să ne încredem în continuare în el, când nu ne răspunde la rugăciuni, știind că ne iubește într-un mod în care nimeni altcineva nu poate?
